Alegerile prezidențiale din Rusia lui Putin sunt o formalitate. O știe toată lumea. Nu există contracandidați, și oponenții săi care aveau relevanță publică sunt în închisori sau fugiți din țară, în timp ce controlul mass media și a comunicațiilor în general este supus regulilor draconice de cenzură care fac imposibilă orice circulație a variantelor și narațiunilor alternative fără riscul pentru cei care ar distribui asemenea materiale de a putrezi în închisoare pentru perioade lungi de timp. Totuși anul acesta miza este una post-electorală. E motivul pentru care am propus o variantă a unui scenariu a la Putin. Nu înseamnă că se va împlini, dar cred că merită să reflectăm la asemenea eventualități precum cele de ridicare a mizei, care sunt tradiționale pentru actualul lider de la Kremlin.

Ridicarea mizei față de Ucraina și Occident: cine clipește primul

Vladimir Putin și-a demonstrat deja impredictibilitatea, dar și un tip de pragmatism și logică contrară propriului interes, dar care marchează exact perspectiva surprizei pentru competitorii, rivalii și dușmanii săi. Și de această dată, perspectiva unui scenariu a la Putin ar putea însemna, după 17 martie și realegerea sa în funcție, două lucruri: decretarea mobilizării generale a populației sub arme și decretarea mobilizării generale a economiei pentru a susține efortul de război.

Vladimir Putin a trecut deja pe lângă cele două decizii. Mobilizarea sa numită parțială, de anul trecut, a venit cu selectivitate, dar și cu nota acoperirii sub elemente de voluntariat și scheme mai mult sau mai puțin subtile de constrângere a diferitelor categorii pentru a se completa numărul de militari necesari pe front. E vorba în primul rând despre semnarea “benevolă” a contractelor de către cei care-și îndeplinesc serviciul militar, înaintea lăsării la vatră, despre recrutarea pușcăriașilor, a bărbaților din republicile entice îndepărtate, din zona rurală, intrarea sub arme a tuturor cerățenilor străini care muncesc în Rusia, în primul rând din Asia Centrală dar și de aiurea(vezi cazul blocării permiselor de plecare la muncă în Rusia de către Nepal, după ce au început să se aglomereze sicriele celor morți în linia întâi, în Ucraina), susținerea mercenariatului și crearea diverselor companii militare private pentru acoperirea pierderilor masive și a lipsei de personal militar, în primul rând a celui cu pregătire precară, carne de tun.

Simplul decret care acordă cetățenie celor care se înrolează voluntar în armată este, de asemenea un indiciu relevant al actualei situații a trupelor. Ca și deficitul major de trupe pe teren(nu degeaba se tot raportează cifre masive de voluntari recrutați în anul care tocmai a trecut, cu aritmetici creative și dublă numărare pentru a acoperi deficitele enorme). Efortul de război și recrutarea corectă de voluntari nu mai sunt sustenabile, iar răspunsul la întrebările țintite la conferința de final de an a lui Putin este că mobilizarea deplină nu era necesară la momentul adresării întrebării. Deci un răspuns nuanțat, care nu exclude actul mobilizării la arme a Rusiei în viitor. Cât despre mobilizarea industriei, cea de stat și producția militară este deja angajată și duduie pentru front - chiar dacă avem de a face cu calitatea redusă a produselor - dar pasul juridic așteptat ar îngloba deplin în acest efort și industria privată și companiile care produc orice bunuri utile pe front. Cu posibilitatea rechiziționării producției, nu numai a cumpărării furniturilor necesare de către stat.

În fapt, acest scenariu este menit să ridice miza confruntării din Ucraina. Se abandonează paradigma operațiunii militare speciale, se trece la asumarea războiului total și deplin al Rusiei în Ucraina și se provoacă cealaltă parte să facă și ea o mișcare de răspuns. Gestul, desigur, dacă ar avea loc, nu ar surprinde pe nimeni și nici nu ar determina uimirea majoră pentru publicul rus. Desigur, ar reclama o motivație fie și propagandistică a acestei schimbări, care s-ar putea traduce sub forma mizei existențiale pentru Rusia a menținerii zonei ocupate ca tampon și a Ucrainei neoccidentale, nedemocratizate și cu un guvern marionetă pentru a evita instabilitatea propriului regim. Narațiunea – deja prezentă în social media - ar fi angajarea Rusiei în confruntarea cu Occidentul în Ucraina pentru a preveni amenințarea directă a propriului teritoriu. (Asta în ciuda abandonării apărării în zonele limitrofe statelor membre NATO, vezi zona Nordică și Baltică, și mutarea trupelor de aici în Ucraina, dovadă a lipsei de percepție reală a unei amenințări din partea statelor aliate la adresa Rusiei și a teritoriului său.)

Ruleta rusească: provocarea pentru aducerea Occidentului în încleștarea din Ucraina

În fapt, ar fi vorba despre o provocare de tip ruletă rusească. Cine este mai înclinat spre risc și cine fuge de acesta, cine este mai pregătit să lupte pentru interesele sale și cine nu, cine abandonează, respectiv cine clipește primul: Rusia sau Ucraina și/sau Occidentul.  Un asemenea scenariu este menit să-i aducă Rusiei lui Putin un dublu câștig: probarea faptului că Occidentul nu este unit – fie pe linie transatlantică, fie inter-europeană, fie prin manevrarea corespuzătoare a investițiilor financiare în extrema dreaptă și stângă, populistă, anti-europeană, anti-migrație din diferite state europene pentru alterarea unității – sau a slăbiciunilor Occidentului, incapabil să asume efort și costuri pe termen lung, fie inconsecvența prezentată propagandistic drept trădarea Ucrainei de către Occidntul democratic.

Nu în ultimul rând, o eventuală escaladare cu trimiterea trupelor ruse în număr mare, suficient, pe teren ar putea determina Rusia să valorifice numărul de care dispune, și la nivelul populației, și la nivelul capabilităților și producției militare sau a celor existente în depozite. Și să determine câștiguri pe teren. Avansuri substanțiale. Desigur, blocarea avansului Ucrainei. Rusia ar putea provoca și forța antrenarea directă a Occidentului în Ucraina, de tip boots on the ground. Prezență militară directă pe teren. Acest lucru ar însemna încălcarea unei linii roșii a Occidentului pe baza faptului că acesta nu-și poate permite să lase Ucraina să piardă, și, în caz de incapacitate a Kievului de a menține necesarul în materie de personal, va fi obligat să aducă el deja trupe pe teren. Indiferent de forma sub care vor funcționa aceste trupe, capabile să utilizeze noile arme și tehnologii transferate sau să suplinească dimensiunea deja redusă a rezervelor ucrainene de personal, pasul e unul uriaș.

Ucraina a semnalizat deja că are nevoie de noi trupe, 500.000. Mobilizarea este pe masa de dezbatere a Președinției și a Parlamentului, Rada Supremă și a generat un număr de confruntări între președinție și forțele armate ucrainene. Dacă și această resursă va fi epuizată iar mobilizarea generală a lui Putin va aduce numerose trupe ruse pe teren, nevoia de noi resurse de personal va deveni evidentă. Și, chiar în cazul în care Rusia nu ar reuși să înfrângă trupele din fața ei din Ucraina, simpla provocare și aducere a trupelor occidentale pe teren va oferi o foarte bună explicație a înfrâgerii, aceea a luptei cu Occidentul, pe care propaganda lui Putin o cultivă deja de multă vreme.

În subsidiar, un asemenea scenariu și provocarea Occidentului democratic va avea o relevanță test, dar și o valoare de întrebuințare multiplă: va reprezenta slăbirea Occidentului prin angajarea în război a unor resurse ale Vestului, va determina o creștere de relevanță a Rusiei și coalizarea anti-Vestului. Și va reprezenta și un serviciu făcut  Chinei, care ar putea fi transpus în beneficii de reconstrucție și finanțare post-război, prin angajarea directă în cheltuieli costisitoare și chinuitoare la nivelul erodării sprijinului public a aceluiași Occident.

În paralel, războiul cu Occidentul ar putea fi prezentat ca o situația existențială pentru Rusia care a dus, oricum, chiar și în caz de înfrângere, la slăbirea voinței și intangibilelor în Ucraina și în Vest. Ba chiar, de ce nu, ar putea duce chiar, în anumite circumstanțe, la victoria Rusiei prin ambiție, nu neapărat prin știință, luptă și abnegație. Și ar permite, cu această ocazie, și Rusiei să-și refacă intangibilele de război, în primul rând voința de a lupta și motivația pentru războiul din Ucraina. În subsidiar ar permite și să relanseze patriotismul pentru apărarea Mamei Rusii chiar și pe teritoriul ucrainean.

Formule de ieșire din clinci: întărirea Ucrainei, hotărârea și unitatea Occidentului, susținerea populară a sprijinului Ucrainei

Desigur, chiar și în cazul acestui scenariu, totul ar depinde de cât de mult poate rezista Ucraina. Ce avansuri și lovituri ar putea da în perioada imediat următoare, în anul 2024, care să arate justețea sprijinului și motivația continuării războiului. Puterea reală a Kievului de a sta în fața Rusiei. Și s-ar întemeia pe sprijinul constant și continuu al Occidentului în Ucraina și satisfacerea propriilor nevoi de apărare, de capabilități, dar și a nevoilor vieții de zi cu zi a ucrainenilor, care susțin efortul de război. De asemenea, hotărârea și unitatea Occidentului joacă un rol foarte important, ca și modul în care se pregătește în actuala situație.

Pentru că existența unei amenințări a unui război lung, pe scară largă, de mare intensitate la porțile Europei este un fapt. Și el trebuie contracarat prin dezvoltarea de resurse și capabilități militare, asumarea situației de fapt și întărirea organismului militar și creșterea capacității sale de a purta un război de mare intensitate, de uzură. Iar asta reclamă, în paralel, pregătirea Armatei pentru un asemenea război, sporirea personalului, a cheltuiellor militare și a descurajării credibile în Occident, a producției de capabilități militare, cu precădere în Flancul Estic al Europei. Ține și de credibilitatea SUA, a UE și a NATO ca actori internaționali. Subliniază, de asemenea, fără dubii, cât de puternică este astăzi America. Mai există această putere? Cum răspunde la provocare America preelectorală intrată într-o campanie în care, cel mai probabil, unul dintre candidați va fi Trump și una dintre teme încheierea războiului din Ucraina „într-o singură zi”, eventual cu costurile aferente pe seama Kievului.

Occidentul nu poate lăsa ca Ucraina să piardă din multiple motive. Cele mai evidente țin de dreptul internațional, lumea bazată pe reguli, precedente, apărarea valorilor democratice. Însă trebuie să fim conștienți că și fereastra de oportunitate pentru semnale credibile și concrete se va închide parțial anul viitor. E nevoie ca acordul republicani-democrați în Congres să se realizeze cât mai rapid și să evite să afecteze fundamental campania prezidențială și generală a democraților lui Biden, prin eventuala reconsiderare a politicii de migrație pentru a obține votul celor 106 miliarde(61 pentru Ucraina). E nevoie și de acordul unanim al europenilor la 1 februarie, pentru aprobarea celor 50 miliarde pe 4 ani ajutor nerambursabil pentru Ucraina. Cu riscul de a-l trimite din nou pe Orban la cafea în timpul votului, de a obține abținerea sa(opțiune contemplată de premierul Ungariei, potrivit șefului său de cabinet), ca să nu se ajungă la Capitolul VII din Tratat și suspendarea dreptului său de vot pentru încălcarea repetată a statului de drept.

Dar provocarea cea mai importantă rămâne nevoia și opțiunea implacabilă boots on the ground. Perspectiva credibilă ca, într-un final mai apropiat sau mai îndepărtat, Occidentul, SUA, NATO să fie obligate să pună trupe pe teren în Ucraina pentru a apăra democrația și a evita înfrângerea Ucrainei în fața Rusiei. Abia aici provocarea ar fi deplină și extrem de costisitoare. Iar nevoia de a afirma hotărârea neclintită și voința de a păstra Ucraina de partea Occidentului ar aduce costuri secundare majore în planul războiului informațional și al susținerii propriilor societăți occidentale în acest război. Dar chiar și această variantă, într-un scenariu provocator a la Putin, nu trebuie ignorată.