Vineri, 26 ianuarie, Curtea Internațională de Justiție a pronunțat o soluție prealabilă în cazul de genocid introdus de Africa de Sud împotriva statului Israel relativ la acțiunile sale din Gaza, în urma atacului Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului statului Israel. Departe de a fi o soluție finală, asupra căreia Curtea se va apleca câțiva ani, pronunțarea de vineri vine și machează – cu o decizie 15 la 2 – acceptarea cazului spre judecare și măsuri provizorii, dar luând în considerare îndeplinirea prealabilă a dreptului de a purta un război în autoapărare, potrivit articolului 51 al Cartei ONU, motiv pentru care Curtea nu a pronunțat obligativitatea încetării focului. Pronunțarea este general obligatorie pentru orice stat, chiar dacă Curtea nu are un mecanism de impunere a hotărârilor sale. Dezbaterile prealabile, probele și susținerile propuse vin să sublinieze delicata problemă a proporționalității acțiunii militare în Gaza ca urmare a atacurilor din 7 octombrie ale Hamas asupra Israelului și distincția între Hamas, ca organizație considerată teroristă, și populația palestiniană civilă din Gaza, în ciuda spațiului urban aglomerat și a ascunderii capabilităților militare ale grupării printre civili.

Decizii și pronunțări ale Curții Internaționale de Justiție

Curtea Internațională de Justiție a avut de analizat un caz în forma prezentată de către petent, Africa de Sud, și nicidecum nu a avut în fața sa tema generală a războiului din Gaza, cu atât mai puțin a contextului acțiunii teroriste a Hamas care a declanșat acțiunea statului Israel împotriva grupării Hamas. Protecția civililor, proporționalitatea și respectarea drepturilor tuturor părților – a Israelului și cetățenilor săi la autoapărare și la asigurarea securității pe termen lung, a palestinienilor din Gaza la viață, sănătate, cele necesare traiului, la case și condiții care să le asigure supraviețuirea în Fâșie și nu deportarea, expluzarea sau auto-exilarea forțată – a fost principala preocupare a Curții, pe baza Cartei ONU și a dreptului umanitar, cu referire directă la Convenția pentru combaterea genocidului invocată de către petent.

Dar contextul în care a avut loc operațiunea militară din Gaza a statului Israel era cunoscut și a fost la baza întregii judecăți prealabile: atacul din 7 octombrie al Hamas, neprovocat și neanticipat, cu peste 1200 morți israelieni și peste 260 de răpiți, cu nenumărate gesturi oribile făcute de reprezentanții organizației care respinge dreptul statului Israel la existență și susține că eliberează teritoriul palestinienilor astfel; reacția forțelor israeliene de eradicare a Hamas și eliberare a ostaticilor, care a dus – potrivit datelor unilaterale anunțate de către Ministerul Sănătății din Gaza, sub control Hamas – la peste 26,000 victime, 64.400 de răniți, și peste 85% din populația Gaza de 2,3 milioane de cetățeni dislocați intern, aglomerați în tabere și cu acces precar la apă, hrană și îngrijire medicală, un sfert dintre gospodării fiind în situația “absenței extreme a hranei și în pragul morții prin inaniție,” potrivit raportului citat din decembrie 2023 al Organizației Mondiale a Sănătății. Aici nu trebuie uitată nici implicarea probabilă a peste 12 angajați ai Agenției ONU pentru refugiați palestinieni(UNRWA), activă în Gaza, în atacul din 7 octombrie, concedierea acestora și ancheta în curs privind implicarea directă, care a determinat tăierea fondurilor de către SUA și Marea Britanie și numeroase alte state.

Deci Curtea Internațională de Justiție de la Haga a fost chemată nu să determine dacă Israelul e vinovat de genocid – acest lucru îl va vedea în timp – ci să se pronunțe prealabil dacă are jurisdicție în acest caz – dacă îl poate judeca, dacă este în atribuțiile sale și întinderea responsabilității sale – dacă cele reclamate de Africa de Sud ar putea reprezenta acte ce ar cădea sub imperiul Convenției împotriva Genocidului din 1948 – dacă ar fi măcar plauzibil ca Israelul să fi violat drepturile palestinienilor – și dacă e nevoie de măsuri de urgență asociate “riscului real și iminent” ca asemenea încălcări să aibă loc înainte de judecarea definitivă a cazului, de unde măsuri provizorii care să împiedice o asemenea evoluție. Pe toate aceste subiecte, Curtea s-a pronunțat prealabil și a răspuns afirmativ, adoptând și șase din cele 8 măsuri provizorii solicitate de către petent, statul Africa de Sud.

Ceea ce a decis Curtea este să oblige la adoptarea unui set de măsuri directe de către statul Israel pentru a face tot ceea ce poate pentru a preveni actele de genocid, inclusiv să se abțină de la uciderea sau rănirea palestinienilor sau chiar de la acțiuni pentru “prevenirea nașterilor palestinienilor”; asigurarea ajutorului de bază necesar pentru cetățenii din Gaza; prevenirea și pedepsirea incitărilor publice la genocid și asigurarea prezervării probelor indicând posibile acte de genocid. Dar ceea ce nu a reținut și ordonat Curtea în sarcina Israelului este să înceteze imediat toate operațiunile militare în și împotriva Gaza.

Proporționalitatea: victime colaterale, distrugeri, asigurarea dreptului la viață, deportări

Poate cea mai gravă dezbatere căreia nu îi răspunde hotărârea prealabilă a Curții este chestiunea proporționalității acțiunii armatei israeliene în Fâșia Gaza, care conține, firește, toate categoriile de probleme aferente unui război. Mai întâi este vorba despre victime civile necombatante colaterale: cât e prea mult, unde trebuie să se oprească ofensiva, cât e un număr de victime acceptabil și de unde e excesiv, care e responsabilitatea civililor în Gaza; cât de relevante, justificate și cruciale militar sunt distrugerile de școli, spitale, centre de urgență, case în Gaza și câte puteau fi evitate, pentru a menține dreptul la viață al palestinienilor; perspectiva deportărilor și a epurării etnice arabe/palestiniene este cea mai importantă, desigur.

Nu există un substitut pentru viața omului pentru că nimeni nu a învățat încă să o redea. Ea e sfântă în toate religiile monoteiste din regiune – creștinism, iudaism, islam. O discuție despre proporționalitate este cu atât mai dificilă când se referă la viața oamenilor. Dar un subiect de această natură nu poate fi evitat. Mai mult, unii s-au pronunțat deja, simplist, contabil, comparând 1200 de morți și cei circa 3000 de răniți israelieni plus răpiții cu victimele din Gaza – deși aici e greu de delimitat care dintre acestea sunt legitime și care victime civile necombatante colaterale sau care este numărul real al acestor victime. Astfel, o linie de argumentare este că Israelul trebuia să se fi oprit la un număr comparabil de victime pentru a fi aplicată proporționalitatea.

Desigur, nu putem vorbi de proporționalitate în acești termeni. Tot așa cum nu putem să nu acceptăm că, în prima fază a războiului din Nordul Gaza, numărul victimelor e departe de a fi limitat sau proporțional, ci a atins cote excesive. Totuși, comparația vizează alte două elemente. Este vorba mai întâi despre situația victimelor: în cazul Hamas, acesta a intrat în localități pașnice, la concert, pe străzi și în casele oamenilor pentru a vâna și ucide civili neînarmați și pașnici, doar pentru a ucide cât mai mulți israelieni și a stârni teroare. De aceea actul este calificat drept unul terorist. Mai mult, dacă nu exista reacția autorităților israeliene, probabil că numărul victimelor ar fi crescut mult mai mult.

În cazul Israelului, el a acționat în legitimă apărare, potrivit Cartei ONU, iar scopul său nu a fost unul de a măcelări și ucide nediscriminatoriu civili palestinieni din Gaza, ci de a vâna și prinde membrii Hamas care au executat atacul, pe cei care l-au comandat, pregătit, planificat, pentru a elimina o amenințare la adresa siguranței propriilor cetățeni din zona de sud a statului, vecini cu Fâșia Gaza. Obiectivele sunt distincte, acțiunea este prima teroristă, cea de a doua legitimă și legală potrivit dreptului internațional, deci nu poate exista comparație între numerele de victime tot așa cum nu se poate discuta astfel proproționalitatea în privința numărului de victime.

Totuși cât de mult este prea mult? Până unde se poate merge cu victimele pentru a asigura obiectivul eliminării amenințării? Se poate face acest lucru? Desigur aici e miezul întrebărilor privind proporționalitatea. Și răspunsuri depline nu există, doar încercări de a identifica și evalua această proporționalitate care iese în evidență atunci când discrepanțele și bunul simț marchează că este, deja, prea mult. Dezbaterea este cât este auto-apărare și acțiune legitimă și de unde încolo avem de a face cu răzbunarea disproporțională, genocid sau tentative de purare etnică, dacă poate fi vorba despre aceste fenomene.

Iar aici dezbaterea merge spre obiective și fezabilitatea lor, despre riscuri și calculul protejării civililor, despre strategii care expun sau protejează pe cei nevinovați și necombatanți. Este legitim să reacționezi în legitimă apărare, e legitim să dorești eliberarea ostaticilor și eliminarea amenințării pe termen lung, dar e posibil eliminarea complete a tuturor celor care nu consideră legală înființarea statului Israel în 1948 de către comunitatea internațională? Câtă suferință, pierderi de vieți, efecte secundare și acumulare de frustrare stârnește o asemenea operațiune care se poate răzbuna în viitor? Cât despre eliminarea Hamas, există studii complete care vorbesc despre imposibilitatea unei asemenea perspective. Nu degeaba o încercare de grăbire a lucrurilor a reprezentat-o o propunere israeliană de plecarea liderilor Hamas dn Fâșia Gaza în exil și eliberarea ostaticilor contra unui armistițiu prelungit.

Desigur, pentru zona academică, proporționalitatea - în cazul Gaza sau a oricărui alt conflict și operațiune – este obiect de studiu și analiză. Nu la fel de ușor este pentru decidentul politic israelian sau oricare altul implicat într-un asemenea caz. El e chemat să guverneze, să afirme leadership și să apere populația. Iar acest deziderat face inacceptabilă politic o dezbatere despre proporționalitate dincolo de morți, răniți, răpiți, rudele acestora în stradă, presiunea de a pleca din funcție și perspectiva de a fi eliminat din viața politică, ca lider sau partid, în caz de inacțiune sau acțiune insufient de vivace și eficientă. Netanyahu trebuie să plece, e un fapt, dar orice lider de la Tel Aviv nu are cum să ignore nevoia de a elimina amenințarea Hamas, a celor care neagă dreptul la existență a statului Israel și a atacurilor la adresa populației israeliene. Cu sau fără acțiune proporțională în apărare, dar cu metode acceptabile comunității internaționale și cu respectarea drepturilor și legislației umanitare.