Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a revenit în prim planul scenei politice globale chiar dacă în Gaza continuă operațiunile Israelului și nici un acord de pace nu este încă pe masă, la 5 luni de la agresiunea teroristă a Hamas din 7 octombrie. Mai mult, la 2 ani de război, lumea este mult mai preocupată să analizeze șansele Ucrainei și să o susțină, ignorând deseori Rusia lui Putin sau măcar reclamând datele controlate și periate, dar mai ales propaganda rusă, care menține imaginea unei Rusii fără probleme interne.

Dar cei doi ani ai Rusiei în război au costat enorm, iar cifrele nu mint. E cazul să ne uităm la cifre, la date și la fapte și să ne uităm și la perspectiva încheierii războiului din cauza epuizării resurselor Rusiei. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla prea repede, nici peste noapte, dar cu cât avansează în război, Rusia se afundă în prăbușirea economică, politică și în statutul de stat paria și complet izolat din care nu are nici un cuvânt de spus în mult dorita Nouă Ordine Mondială, pe care o așteaptă reclădită cu Moscova în centrul deciziei.

Evoluții și riscuri în Rusia lui Putin doi ani după agresiunea militară

La doi ani de la începutul războiului, multe s-au schimbat și au demonstrat nu numai calculele greșite ale Rusiei, dar și sursa problemelor sale acum și în viitor, odată ce autocrația lui Putin s-a mutat tot mai mult spre forme de totalitarism stalinist: orice formă de opoziție nu mai este tolerată, iar modul de viață al rușilor se mișcă tot mai mult spre situația din China și Coreea de Nord, chiar fără anunțul îmbrățișării unui curent ideologic de tip comunist. Într-adevăr, războiul este despre frica unui om, Vladimir Putin, în fața schimbărilor lumii de azi, un om izolat și confruntat în ultimii 24-25 de ani cu izolarea cvasitotală, în orice caz după pandemie rămas cu cercul închis al apropiaților pe care nu i-a mai schimbat din funcții de zeci de ani.

În această situația, marea temere occidentală, amplificată și de războiul informațional rus, a fost aceea a victoriei, dar și a înfrângerii Rusiei deopotrivă. Putin și-a ascuns lipsa capacității de adaptare la schimbările lumii de astăzi sub dorința revizionistă (dar totodată conservatoare) de a menține o poziție a Rusiei pe care a deținut-o după Războiul al Doilea Mondial, perpetuată în perioada Războiului Rece, o poziție de dominare și, în același timp, de creare a fricii și ascultării absolute din partea terțelor state, o frică menținută de amenințarea din subsidiar a utilizării armei nucleare pe care o deține. Doar că lumea s-a schimbat, iar fluturatul săbiei nucleare nu mai impresionează pe nimeni, ca și perspectiva de a evita să superi Rusia. S-a trecut de la respectul față de Rusia – pentru reunificarea Germaniei, pentru acceptarea pierderii Europei de Est și pentru eliberarea republicilor unionale din Imperiu – către politica „mai întâi Rusia”, Russia first și apoi către Zeitenwende, întoarcerea pe călcâie și asumarea faptului că Rusia este o amenințare, nu un partener de securitate și că Putin trebuie înfrânt, nu trebuie acomodate pretențiile sale cu realitatea zilei de azi.

Inițial frica de victoria rapidă a lui Putin era dată de perpectiva de a merge imediat mai departe. Astăzi, la doi ani distanță, Europa pare să se fi trezit, complezența ultimilor 35 de ani e depășită și perspectiva confruntării lui Putin nu mai este o sperietoare neacceptabilă inimilor slabe ale unor politicieni obișnuiți cu o epocă de pace și dezvoltare. Da, a fost nevoie de Ucraina pentru ca să se petreacă trezirea, Suedia și Finlanda să intre în NATO iar statele să treacă la finanțarea apărării și la declanșarea perioadei de reconstrucție a industriei de război, cu producție de serie mare, care să asigure necesarul în Ucraina, apoi în propriile armate, și să creeze situația de descurajare credibilă necesară pentru a bloca acțiunile agresive ale Rusiei din viitor. S-a trecut peste limite autoimpuse și peste auto-descurajarea de a nu ridica barierele categoriilor de armamente livrate Ucrainei sau a implicării tot mai deschise în război, de partea Ucrainei, cu tot sprijinul militar posibil.

Lecția principală învățată din Ucraina este că Rusia nu este de speriat, este coruptă și prost comandată la nivele tactice și operaționale, subordonată politicului la nivel strategic și lesne de a fi învinsă de un adversar agil, motivat și cu voință de luptă pentru că are ceva de pierdut. Rusia a pierdut forța armată și armele din depozite, epuizate în doi ani, chiar dacă s-a adaptat și a reconstruit capabilitățile proprii și strategiile în termenii noului război de secol 21. Rusia nu se va reface ușor.

La fel de mare a fost frica de înfrângrea lui Putin, de haos, de disperarea lui Putin și recursul la arma nucleară în Ucraina-teamă părăsită ulterior. De haos și lipsa controlului post- război civil sau post revoluție, deși el a fost subiectul mai degrabă a războiului informațional și diatribelor lui Medvedev decât al unei realități fezabile și care aducea un avantaj Rusiei. Iar Ucraina, prin rezistența sa, a învățat lumea întreagă cum să reziste în fața fricilor amplificate de războiul psihologic al lui Putin și cum să acționeze decisiv pentru a se apăra și a descuraja puterea de la Kremlin.

De ce Rusia trebuie să încheie, deși nu poate opri războiul. Conflictul de valori pentru Putin

Am fost cel puțin de trei ori în situația de a discuta cu partenerii noștri occidentali, la diferite niveluri, și a subliniat că “V-am spus noi asta!” Nu că ar fi fost vreo mulțumire că am avut dreptate că va veni Georgia 2008, când Rusia s-a retras din Tratatul CFE, în 2007, că am avut dreptate că Rusia nu se va opri și va declanșa anexarea Crimeii, în 2014, după transformarea peninsulei într-o zonă de război înghețat nedeclarat, după disputa legată de strâmtoarea Kerci; sau când am spus că Putin are nevoie de un război și că va trece la agresiunea pe scară largă, cu un an înainte de 2022.

De fiecare dată partenerii și aliații noștri luau punctajele sau deschideau catastifurile cu date și începeau să citească despre starea financiară și economică a Rusiei și spuneau că nu, nu va ataca. Atunci încercam să le spun că nu cifrele luptă, ci oamenii, armamentele, voința, lipsa costurilor pentru orice fac rușii și lipsa sancțiunilor serioase după fiecare încălcare a dreptului internațional. La care se adăuga, desigur, faptul că nu respectă nici un drept al omului și dispunea de forța armată și de recrutare nelimitată, după crearea verticalei puterii și transformarea Rusiei dintr-o democrație incipientă electorală cu capitalism rapace într-o autocrație cu lider unic și ideologie legată de numele de Putin.

Dar astăzi, aceleași cifre și date ne pot indica unde se află Rusia și cât o costă războiul, cât mai poate continua situația curentă. Nu că ceva îl va opri pe Putin să dreneze toate resursele statului către război și să-l prelungească oricât de mult. Dar pe măsură ce distruge echilibre, înțelegeri nescrise din contracul social cu cetățenii și bagă Rusia mai adânc în război și în cheltuieli, resursele sale se reduc ia nemulțumirea publică se amplifică. Și ca-n orice dictatură, răbufnește când nu te aștepți, de la cel mai insignifiant declanșator. De aceea Putin a trecut la faza eliminării depline a oricărei rezistențe și opoziții interne și, nu rareori, chiar a celei existente în exterior. Și iată care ar fi argumentele de azi:

Bugetul federal rus a ajuns să aloce 39% din cheltuieli către efortul de război, în apărare și securitate(cifre oficiale) în 2024, respectiv 14,2 trilioane de ruble, față de 1,6 trilioane pentru sănătate. Fondul Național de Bunăstare, destinat formal finanțării programelor naționale și alimentat din vânzările de petrol și gaze, a scăzut de la 13,57 trilioane de ruble – 182,59 miliarde de dolari înaintea invaziei la 11,97 trilioane, pierzând peste 50 de miliarde de dolari, peste o treime(nu introducem aici problemele fondurilor blocate în occident ce nu mai pot fi recuperate și lichidizate de către statul rus).

Inflația oficială este de 7,5%, dar a ajuns, în fapt la 47% în doi ani, la consumatorii ruși. Asta pe fondul tipăririi de monedă, care a ajuns la o creștere a masei monetare de 24% în ianuarie 2023, cea mai mare în ultimii 25 de ani. Asta vine și din scăderea pieței muncii și creșterea salariilor, guvernatoarea Băncii Centrale, Elvira Nabiulina estimând o lipsă de 4,4 milioane de oameni și o creștere medie a salariilor de 17%, deci neproductivitate, cu procente de creștere de 69% în construcții, 43% la ospătari, 42% la bone și 34% la mecanici auto. Și rata dobânzii a ajuns la 16% menținută artificial(la o inflație de 7.5% oficial!!!) asta în timp ce primele 13 bănci din Rusia cer dobânzi la credite de 20-25%, iar piața imobilizară s-a prăbușit.

Recordul împrumuturilor în 2023, 34,8 miliarde de ruble, și rata joasă de plată a acestor credite, 26%, sunt idicatoare clare, mai ales că, la sfârșitul lui 2023, curțile ruse au declarat insolvabili 350.800 de persoane și antreprenori, cu 26% mai mult decât anul anterior. Dacă adăugăm rata de schimb, menținută cu multe eforturi prin topirea fondului de rezervă al Băncii Centrale a Rusiei, la 80-85 de ruble dolarul oficial și 90-95 de ruble real, avem dimensiunea prăbușirii economice și a fragilității finanțelor Rusiei lui Putin.

Prăbușirea Rusiei în cifre. Incapacitatea de a se opri din drum

Dacă ne uităm la veniturile din petrol și gaz, care umplu jumătate din vistieria Rusiei și susțin efortul de război, vedem că Gazprom a pierdut 40% din venituri în 2023, cu 24,3 miliarde de dolari profit(față de 230 milioane BP, de exempu) și Lukoil 32,6 miliarde de dolari în 2023, cam cât a plătit cash Exxon acționarilor săi. Se adaugă datele industriale și producția de mașini, nave și aeronave care arată dezastrul real și incapacitatea de a supraviețui în timp cu mașini chinezești, ajunse la 60% din piață dar fără asigurări, garanții sau mentenanță și cu costuri care cresc cu 20% pe ani în 2023 și 2024. Din cele 21 fabrici de autoturisme, 10 s-au închis iar 11 produc la nivele reduse și numai modele fără tehnologie modernă.

Industria aeriană civilă este la fel de lovită, cu toate proiectele Tu-214, MS-21 și SJ-100 amânate sine die și o treime din flota existentă este utilizată pentru piese de schimb, după ce guvernul a dat subvenții și ajutoare de 12 miliarde dolari pentru a păstra companiile. Iar cel mai mare constructor de nave de război, USC, a fost declarat în insolvență anul trecut. Dacă adăugăm dependența de China în schimburi și debalansarea comerțului bilateral, imaginea este dezastruoasă.

Desigur, putem adăuga motivații sociale și culturale, dar demografia și numărul de morți – 100.000 după BBC, pe baza anunțurilor din presă, cu de trei ori mai mulți răniți dintre care mai mult de jumătate cu amputări ale membrelor(potrivit declarațiilor Ministrului Muncii), sau cele 315.000 pierderi confirmate în documente declasificate de către serviciile americane din cele 360.000 de forțe intrate în război, față de cele 410.000 de pierderi de azi, din datele serviciilor ucrainene, avem dimnsiunea dezastrului. 10% din informaticieni au plecat din țară, iar pierderile comparativ cu dimensiunea armatei terestre dinainte de război arată 90% din aceasta s-a pierdut între timp, în doi ani.

Desigur, vin noi recruți, dar toate aceste date arată starea de fapt de astăzi, nu neapărat posibilitatea ca, în caz de mobilizare generală și trecerea la industria de război, Rusia să nu aibă o șansă sau să nu reconstruiască, la orizontul a 5-7-8 ani, o armată capabilă să amenințe statele membre NATO. Cât despre prestigiu și prezența internațională, Rusia a pierdut cu totul sub acest aspect, cu 1,3 milioane de ruși intrați în UE în 2023 față de 840 milioane de zboruri ale rușilor în state UE în 2022.

Desigur, multe alte cifre din rapoartele formale și oficiale ale Rusiei, și cele reale mult mai dure. Ca și estimările față de ce a pierdut Rusia ca resurse și fonduri prin lansarea războiului și pierderea pieții Uniunii Europene. Cert este că Putin nu se mai poate opri azi din drum. Nu mai are cale de întoarcere, cu excepția unui câștig important care să-i permită să declare victoria, deși știe că nu e definitivă. Că nu va inversa tendința de scădere, nici izolarea, nici dorința ucrainenilor de a-și recâștiga teritoriul. Distrugerile din zona ocupată nu vor putea fi reconstruite niciodată de Rusia lui Putin nici măcar pe termen mediu și lung, iar pierderile din sancțiuni și prăbușirea tehnologică va costa Rusia mulți, mulți ani de stagnare și prăbușire de competitivitate de acum încolo.

Putin și-a dorit mărirea și o Rusie mai mare, reclădirea unui Imperiu, refacerea URSS sub alte falduri, putiniste. Ei bine, cu războiul său de agresiune din Ucraina a reușit să facă o Rusie mai slabă și mai devastată economic. Nu se mai poate opri, pentru că, dacă se oprește, atât el cât și cei din jurul său, la fel și sistemul putinist ar trebui să plece acasă. Pe de altă parte, pariul său a fost greșit: și-a imaginat că, dacă are un imperiu refăcut, va crește relevanța sa și vocea sa va fi mai importantă la nivel global, mai ascultată, că va avea un cuvânt major de spus în reașezarea lumii.

Ceea ce a reușit să facă este opusul: lumea din jur se reface, se reformează, se reașează, dar Rusia lui Putin nu mai este parte a acestei dezbateri, nu mai este prezentă în această discuție și a fost exclusă definitiv astăzi din perspectiva de a juca un rol în securitatea Europei. S-a plasat singur dincolo de un zid și a împins toată zona incertă a Europei, ca pe și cea neutră a lumii, spre a lua o poziție față de Rusia. Spre a dezvolta o relație reticentă, ultra-pragmatică, marcată de multiple suspiciuni privind interese de ocolire a sancțiunilor de către Moscova și creare de probleme; sau de încetățenire a unor interese prin preluarea spațiului informațional și alterarea percepției cetățenilor diferitelor state ale lumii. Iar în perspectivă, Putin riscă să lase posterității sale o Rusie nu numai mai slabă, mai săracă și mai inapoiată economic și tehnologic, dar chiar una mai mica, odată ce mișcările centripete se manifestă tot mai puternic și vor izbucni mai abitir în perioada imediat post-Putin.