Am intrat în cel de-al treilea an al războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, respectiv al treilea an de la revenirea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung ca instrument de politică externă și de realizat ambițiile nemăsurate ale lui Putin în Europa și în Lume. De asemenea, un alt calcul real arată că sunt deja 10 ani de la anexarea Crimeii, modificarea frontierelor prin forță armată în premieră în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Confruntarea și-a schimbat fața în ultimul an, dar nimic nu poate să altereze realitatea unei epuizări importante a ambelor părți, indiferent cât de mult bravează propagandiștii lui Putin și cât de mult întârzie votul din Camera Reprezentanților a SUA pentru ajutorul pentru Ucraina. Totuși, dacă votul pentru președinția SUA din noiembrie și eventuala instalare a unui nou-vechi președinte Trump la Casa Albă, în 21 ianuarie viitor, pot fi borne importante, soarta războiului rămâne în curtea celor doi actori care se confruntă, Rusia și Ucraina: cine clipește primul?

Ieșirea sau sfârșitul unui război lung

Teoria conține două formule de încheiere a unui război precum cel de agresiune al Rusiei în Ucraina, care s-a permanentizat spre războiul de uzură. Prima este ieșirea din război (war exit) care presupune o formulă de abandonare a luptei și extragere din conflict. Aici, doar Rusia lui Putin poate recurge la un asemenea gest. A doua este încheierea războiului, respectiv încheierea unui acord de pace semnat și ratificat de părțile beligerante. Desigur, ultimii 30 de ani nu au înregistrat nici un caz formal de terminare a războiului - după Bosnia Herzegovina și Orientul Mijlociu, unde nu a ținut, poate doar în Columbia să fie o ultimă veste bună. La fel cum spațiul post-sovietic nu are asemenea experiențe care să implice Federația Rusă, dar are războaie înghețate, încetarea focului și reaprinderea războiului, respectiv încheierea războiului prin capitularea uneia dintre părți (Georgia, în Abhazia și Osetia de Sud, după 2008, Armenia, după Nagorno Karabakh 2020).

Nu vom face aici teoria „păcii bune”, care presupune consensul părților în conflict, faptul că acordul la care s-a ajuns este unul real consensual, nu impus, care este durabil în timp și nu acoperă tensiuni existente chiar din primul moment al păcii. Pentru că așa-numita „pace rea” poate fi o pace impusă, un acord obținut prin constrângere de diferite forme și care nu poate fi menținută decât prin forță sau descurajarea prin prezența constantă a unei forțe dominante. Nici anexarea Crimeii, nici agresiunea militară din Estul Ucrainei, din Donbas, în bucățile de regiuni Donetsk și Lukhansk care au fost ocupate de trupele ruse după momentele de separatism montat și jucat în 2014, nici ocupația actuală a Crimeii și anexarea formală a patru regiuni ucrainene, Donetsk, Luhansk, Herson și Zaporoje nu sunt în măsură să creeze premise pentru o viitoare pace durabilă.

Dar ceea ce știm cu certitudine este că în Ucraina nu a avut loc o lovitură de stat în 2013-2014, la Euromaidan/revoluția demnității: acolo lumea s-a revoltat pentru că Viktor Yanukovici nu a vrut să semneze acordurile de asociere cu UE, la Vilnius, așa cum avea mandat de la ucraineni, pentru că avea aranjamente cu Rusia anterioare și contrare, deși nu avea votul pentru asta; apoi am avut manifestații pașnice, singurele din lume în care oamenii au murit pentru că au apărat valorile europene și 101 ucraineni au murit sub faldurile steagului UE, împușcați de titushki, lunetiștii ruși aduși de forțele de represiune; în fine, Yanukovici a fugit de furia populară și Rada Supremă, Parlamentul Ucrainean, ales anterior și recunoscut și la Moscova, a desemnat succesorul constituțional, președintele Radei ales, și a asigurat continuitatea până la alegerile prezidențiale următoare, unde a fost ales Petro Poroshenko președinte al Ucrainei.

De asemenea, în Ucraina nu avem neonaziști, și nici rusofobi. Reacția a fost una împotriva Rusiei lui Putin, care a anexat Crimeea, tot astfel cum acest gest a determinat schimbarea opiniei ucrainenilor de la nealiniere, politica non-bloc, la aderarea la NATO: în februarie 2014, doar 18% doreau integrarea în NATO; în iunie 2014, 58% își doreau asta. Și nici nu este o dictatură neo-nazistă la Kiev, ci o democrație stabilită în timp, cu o societate civilă puternică și un sistem care nu a perpetuat un președinte două mandate succesive complete, de la Kuchma, în anii ’90.

Războaiele se mai încheie atunci când una dintre părți își epuizează resursele, voința, motivația continuării luptelor. În cazul Ucrainei, este vorba despre o luptă existențială. Cum bine spunea cineva, dacă Rusia încetează lupta, încetează războiul. Dacă Ucraina se oprește, dispare Ucraina. De altfel, nenumăratele tirade istoriciste, de pervertire profundă a istoriei, ale lui Putin, potentaților regimului și propagandiștilor de la Moscova, arată clar punerea sub semnul întrebării a dreptului la existență a națiunii ucrainene, a statului ucrainean și a dreptului acestui popor de a alege. Chiar dacă asta a însemnat încălcarea de către Rusia a tuturor tratatelor internaționale și a acordurilor din spațiul post-sovietic la care este parte.

Deci totul în privința războiului se rezumă la cine clipește primul, cine epuizează resursele și voința de a lupta, motivația și forța de a purta mai departe acest război pentru propriile obiective, acestea fiind total opuse, astfel că nu pot oferi un cadru pentru negocieri reale, care să aibă succes.

De ce nu poate câștiga Rusia?

Dar Rusia nu poate câștiga. Nu o poate face pentru că are în față o luptă pe care o duce fără a fi dorită de propriul popor, pentru că rușii nu înțeleg de ce se află în Ucraina, în război cu pretinșii frați de sânge, și pentru că eforturile Rusiei de a se menține în prim-plan și de a determina viitoarea Ordine Mondială se fac pe costuri enorme. Avdiivka, un orășel de 50.000 de locuitori, redus la ruine în război, a fost luat în 6 luni cu prețul a 16.000 de soldați ruși numai în ultima lună. A dezvăluit numărul de victime un blogger militar care s-a sinucis, firește, după ce nu a vrut să retracteze sau să șteargă postarea. Asta pentru că, pentru Putin, oamenii nu contează iar drepturile omului sunt cele pe care le decide el unilateral să le respecte selectiv, când îi convine. Interpretarea sa asupra Declarației Universale a drepturilor omului este emblematică în acest sens.

La capitolul resurse, desigur că Ucraina e epuizată. Totuși, promisiunea sprijinului occidental a fost respectată. UE și-a făcut partea de responsabilitate și a votat 50 miliarde de euro din care livrează 4,5 miliarde cât de curând. SUA s-a împotmolit cu legea de finanțare cu 60 miliarde prin meandrele Congresului, la Camera Reprezentanților, acolo unde Trump are un impact major și folosește subiectul în campania sa electorală, legat cu protecția frontierei cu Mexicul. Dar suspendarea pentru două săptămâni a lucrărilor camerei inferioare a Congresului nu poate șterge nici presiunea administrației, nici a Senatului care a votat copleșitor, cu 70 de voturi, bipartizan, pentru ajutorul pentru Ucraina, nici faptul real că, dacă este supusă la vot, legea trece și cu votul a jumătate, dacă nu două treimi dintre republicani. Cât va reuși speakerul Mike Johnson să ascundă legea și să nu o supună la vot, este greu de spus. Dar administrația dă semnale clare că legea va trece.

Între timp, responsabilitatea suplimentară a finanțării Ucrainei în război a fost preluată de Europa, Marea Britanie majorând sumele pentru achiziția de muniție, Germania dublând ajutorul militar anul acesta și multiple alte state angajând industria și rezervele pentru a susține Ucraina. Desigur, este vorba despre evoluția în acest an. Danemarca, urmată și de alte state, a trecut chiar peste orice barieră, anunțând că, deși a epuizat rezervele din depozite, iar industria sa de apărare este prea mică pentru a reprezenta un ajutor major, a cedat chiar armamentul actual al propriei armate Ucrainei, pentru că este mult mai util la linia de contact și pentru apărarea Ucrainei.

Soluții se vor găsi și între timp, pentru că efortul financiar este asigurat cu sprijin larg politic și popular. Mai mult, pentru că sprijinul pentru Ucraina este mai puțin costisitor decât gestionarea unei Rusii care câștigă în Ucraina și amenință, ba chiar intră în statele membre NATO, antrenând întreaga Alianță și Europă în războiul pe scară largă cu Rusia.

Pregătirea în fața amenințării unui război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung în Europa

Desigur, Ucraina e departe de a fi pierdut războiul. Apără linia de contact și provoacă multe pierderi Rusiei, sapă tranșee și linii de apărare dar, în același timp, în ciuda presiunii actuale a rușilor pe frontul de peste 1000 km - acolo unde au trimis forțe masive pentru a obține mici rezultate și ceva entuziasm pentru realegerea lui Putin la 15-17 martie - există și realizări notabile în privința doborârii avioanelor, a apărării anti-aeriene, dar mai ales al acțiunilor în zona maritimă, cu distrugerea navelor rusești ce se aventurează în nord-vestul Mării Negre și la Vest de Crimeea, dar și lovituri multiple în spatele frontului, la centre de comandă și control, depozite de armament, muniție și carburanți, noduri și infrastructuri critice. Ucraina menține capul de pod din stânga Niprului, în Herson, ca și zona unde a pătruns prin apărarea Surovikin, la Robotine, demonstrând că și această apărare este penetrabilă.

Și chiar dacă considerăm că e posibil ca Rusia lui Putin, după momentul inaugurării noului mandat prezidențial, să decreteze o mobilizare generală sau, din nou, parțială masivă, chiar dacă ar trece la industrie de război – deja naționalizează companii private care produc lucruri utile pentru front și va rechiziționa ce are nevoie de la alte asemenea companii, după decret – și Rusia lui Putin este epuizată. În plus, asemenea gesturi vor determina reacții și mai dure din partea populației ruse, chiar dacă epoca de după uciderea lui Navalnîi în închisoare arată fără dubiu că Putin a intrat în stagnarea stalinistă de sfârșit de mandat, în care nu mai tolerează nici o formă de opoziție. Totuși nu-și poate ucide întreg poporul, iar Rusia fierbe deja.

Dar acest lucru și evoluțiile din războiul din Ucraina trebuie să fie o lecție învățată pentru Occident, pentru NATO, pentru Europa. Rusia rămâne o amenințare, așa cum e menționată începând cu declarația finală a summitului NATO de la Newport Beach, Țara Galilor, 2014. Mai mult, nimeni nu mai poate exclude astăzi amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei asupra Europei. Desigur, Rusia nu are o a doua armată să o lanseze asupra Vestului, admițând prin absurd că ar trece de Ucraina. Dar o poate forma în 5-7-8 ani.

Pe de altă parte, oricât de mică ar fi probabilitatea acestui viitor posibil război, nimeni nu poate ignora impactul și efectele, și cu toții trebuie să se pregătească, mai ales aici, în flancul Estic al NATO și UE: cu refacerea armatelor și rezervelor, a industriei de apărare capabilă să producă pe scară largă – mai întâi pentru a sprijini Ucraina, apoi pentru propriile nevoi și pentru pregătirea în fața eventualității, cu probabilitate oricât de redusă, a unui război pe scară largă cu Rusia. Și, firește, prin modificarea doctrinelor și adaptarea la războiul de secol 21 care se desfășoară acum în Ucraina, învățând pildele acestui război. Și da, ne pregătim de război pentru a nu ajunge vreodată să ne luptăm pe propriul teritoriu, pentru a putea sprijini Ucraina și pentru a avea o formă de descurajare credibilă în fața Rusiei lui Putin.