Vladimir Putin a rostit joi, 29 februarie, discursul său despre starea națiunii în fața Parlamentului rus. Un discurs care amestecă raport de activitate, program electoral, promisiuni și amenințări, totul sub faldurile unei căderi spre faza terminală a stalinismului târziu care nu mai are nici o urmă de libertate, drept de a alege sau loc pentru orice opinie contrară Liderului Suprem. Vladimir Putin a demonstrat încă o dată că este complet rupt de realitate și că trăiește într-o lume paralelă, pe care i-au construit-o cercurile din jurul său care-l feresc de orice informație neplăcută și l-au izolat după propria auto-izolare din pandemie. Iar referirile de ambiguitate căutată la armele nucleare sau arme supreme subliniază delirul unui lider uitat la putere și pierdut într-o lume dincolo de timpul său.

Arme nucleare și trupe NATO în sprijinul Ucrainei

Cea mai citată tirade a lui Putin este cea referitoare la armele nucleare. Nu întâmplător, este legată de recenta declarație a Președintelui Emmanuel Macron care vorbea despre posibilitatea sprijinirii Ucrainei inclusiv cu trupe. O afirmație negată și respinsă de un număr de state, inclusiv de către Secretarul General al NATO, dar și susținută de alte state, gata să trimită trupe în ajutorul Ucrainei.

Mai întâi, juxtapunerea temelor și ambiguitatea din pronunțările lui Putin nu sunt delocîntâmplătoare: ele au fost lesne interpretate jurnalistică, la senzație și percepție, drept interconectate. Și titlurile au fost că, dacă NATO/Occidentul trimite trupe în Ucraina, Rusia amenință cu arma nucleară. Or nu este așa: mai întâi că Rusia are regulile de angajare nucleară foarte clare și vizează, așa cum spune explicit discursul lui Putin, doar atacarea Rusiei, a teritoriului rus, nicidecum ceea ce se întâmplă în Ucraina. Desigur, acum a vorbi despre prezența unor trupe occidentale asumate este un lucru prematur și problematic dar, așa cum a spus Macron, există posibilitatea (sau măcar a folosit o asemenea afirmație pentru a pune presiune și a arăta o perspectivă care să pună Kremlinul să reflecteze) ca asemenea trupe să fie trimise în viitor, în apărarea Ucrainei, de ce nu, subiect al acordurilor de securitate bilaterale pe care le semnează diferite state după ce au fost convenite de membrii G7 cu Ucraina. Și ele ar putea conține și o prezență de trupe pentru apărarea Ucrainei(nicidecum pentru recuperarea de teritorii și, în nici un caz, pentru atacarea Rusiei lui Putin).

Pe aceeași zonă, desigur, rămâne ambiguitatea întinderii umbrelei nucleare a Rusiei, dacă rămâne la spațiul legitim, al teritoriului recunoscut internațional, sau se extinde asupra oricărui teritoriu unilateral anexat, precum Crimeea, Zaporoje, Herson, Donetsk și Lughansk, regiuni ale Ucrainei. Pe de altă parte, de ce ar fi un casus beli tratat cu amenințarea nucleară prezența trupelor aliate în Ucraina, la cererea statului ucrainean și ar fi mai puțin periculoase atacurile asupra țintelor legitime ale Ucrainei pe teritoriul rus, la depozite de arme și combustibili, trenuri de armament, zone logistice și de infrastructură în adâncul teritoriului rus sau aeroporturi și baze de lansare de rachete din Rusia, dar de unde sunt atacate orașele ucrainene.

Desigur, de la Putin nu te poți aștepta să respecte dreptul internațional, nici măcar să respecte și să mimeze tot timpul aparența de drept pe care are pretenția că o profesează. De aceea orice acțiune a lui Putin este posibilă și nu poate fi pe deplin exclusă de un stat serios. Nici măcar utilizarea armei nucleare tactice în Ucraina, firește, mai ales dacă este în postura de a pierde teren și teritoriul ocupat.

Popularitatea războiului, demografie, descoperirea armei supreme și puterea Rusiei

Altfel discursul său e un adevărat pom de Crăciun, un haos dezorganizat cu zeci de teme amestecate, fără o structură sau o ordine internă, fapt ce dovedește autorii multipli și lipsa unei minți strategice care să redacteze coerent un discurs cu un număr clar de teme simplu de reținut de către public. E un discurs electoral, destinat cu precădere propriului său public, dar și un instrument de război informațional în raport cu publicul internațional, care trebuie să fie foarte înfricoșat de puterea Rusiei, realizările sale în război și amenințarea cu arma nucleară. Rusia puternică, Occidentul rău, Putin bun, susținut de poporul său - ar fi putut fi principalele teze al acestui amalgam de idei vechi și promisiuni electorale relativ noi, dar necredibile.

Războiul a dispărut din nou din discurs, deși a fost un concept vehiculat de nenumărați oficiali și de Putin însuși în timpul discuțiilor cu presa și publicul din decembrie anul trecut. S-a revenit la denumirea de operațiune militară specială rusă în Ucraina, și a reapărut un nivel de ambiție superior, care vine din marile realizări recente de pe front – deși numărul de victime, prezența trupelor chineze la frontiera cu Rusia și refuzul firmelor de pompe funebre de a-l înmormânta, ulterior de a transporta coșciugul lui Navalnîi la cimitir nu apar ca teme în discursul tradiționalistului și cedinciosului conservator Putin.

În rest susținerile sale sunt o colecție de falsuri propagandistice. E o impunitate azi să susții că poporul rus aprobă războiul într-un număr covârșitor când realitatea arată o mișcare anti-război tot mai puternică în ciuda represiunilor. De altfel, a discuta despre opinii într-o societate represivă, intrată într-o epocă a stalinismului târziu, e o aberație, când nimeni nu mai poate spune orice altceva decât o spune Liderul Suprem și nici o opinie contrară nu e tolerată, în timp ce criticii ajung în închisoare și dacă depun flori la un altar improvizat al fostului opozant Navalnîi, ucis de regim într-o închisoare îndepărtată din străfundurile Siberiei. Cum măsori opiniile în aceste condiții? Și ce relevanță au?

Ca să ilustrăm și amestecătura înfiorătoare de teme remarcăm situația demografiei (nu mai cere și nici nu mai promite mai mulți copii, nu mai rezolvă problema, dar spune că se întâmplă la fel ca în alte țări), apelul ca rușii să nu mai bea alcool și să facă sport, eventual ski. Dar temele cele mai prezente în discurs sunt puterea Rusiei, căutarea armei supreme – o altă caracteristică a liderilor totalitari, care ar dori să îngenuncheze lumea și să o facă să facă ce-și doresc ei – și asta cu referire la programele de înarmare, despre care Putin susține că le-a realizat pe toate, sunt operaționale și utilizate deja, dar și prin raportare la cercetările savanților ruși despre noi arme cu care amenință Occidentul rău.

Realizările din război, din ultimele zile, sunt prezentate alături de aspirația de a învinge, iar ambițiile nu mai vorbesc despre frații din Donbas pe care-i apără Mama Rusia - pentru că nu Rusia a început războiul, ci Occidentul l-a provocat - ci despre frații din Novorossia, un alt termen revenit pe fondul creșterii încrederii proprii în soarta războiului, și vizând toate regiunile din estul Niprului. La fel de “convingătoare” sunt și susținerile lui Putin asupra faptului că nu va ataca Europa, el are o treabă doar cu naziștii de la Kiev, acolo unde îi apără pe ruși - fără să-i întrebe măcar dacă se vor apărați și să trăiască sub regimul totalitar al lui Putin și nu în democrația ucraineană, așa imperfectă cum este ea.

Singurătatea și izolarea Rusiei lui Putin

Putin se dovedește un lider complet izolat de dușmani, dar și de realitate, de informațiile neplăcute, de elementele contrare narațiunii sale de învingător absolut, infailibil și care ae întotdeauna dreptate. Și o demonstrează referirile din discurs, desigur, și cu relevanță propagandistică, la rolul Rusiei în lume. Putin a încercat să facă din Rusia un nou imperiu, pentru a avea un cuvânt mai important de spus în lume, fără a se întreba ce vor și rușii. Așa cum a relativizat și, ulterior, a tăiat cu totul drepturile omului pentru ruși, tot așa i-a izolat de ideile nefaste și dorește să-i “protejeze” de o ruptură internă, de dușmanul occidental care acționează în interiorul Rusiei și de care se teme.

Putin vorbește despre lumea de mâine pe care încearcă, revizionist, să o deseneze și, dacă s-ar putea, să o conducă. Doar că Putin nu mai este parte din această lume, lumea se schimbă dar Rusia nu e parte  a acestui joc, e izolată, tot așa cum Putin e izolat de toate procesele care au loc. Rusia nu mai participă nicăieri, nu mai contează artistic, cultural, sportiv, nu mai are nimic și nu mai aduce nimic lumii. E izolată și politic, pentru că liderul său nu mai poate călători decât foarte greu și cu multe riscuri, și în puține locuri, de frica executării mandatului de arestare al Curții Internaționale de Justiție, în cazul deportării copiilor ucraineni.

Ultimele sancțiuni vizând uciderea lui Navalnîi aflat în închisoare, în custodia și responsabilitatea autorităților ruse îl vizează din nou pe Putin și anturajul său, tot astfel cum sancțiunile afectează cea mai mare parte a curții sale de la Kremlin și a apropiaților săi. Oricum o administrație anchilozată, îmbătrânită și plictisită, ocupând aceleași funcții de ani dacă nu zeci de ani de zile și fără perspective de schimbare cât timp dovedesc loialitate și sunt cunoscuții și apropiații lui Putin.

Tot pentru uzul propriei populații, Putin vorbește despre negocieri strategice cu Statele Unite, o posibilă referire la Tratatul START, care expiră la 4 februarie 2026, și pe care le condiționează de “discuții integrate” de securitate, la care nu-l invită nimeni. Referirea la America ține și de dorința de a pronunța și alte state de interes decât cele din Sudul Global. SUA dă bine în discurs pentru universalitatea relevanței Rusiei, alături de Europa, acolo unde Rusia s-a exclus singură din negocieri și din tratate legate de securitatea Europei, care se realizează astăzi nu numai fără Rusia, dar împotriva ei. Rusia reprezintă astăzi o amenințare de securitate pentru UE, NATO, Occident, motiv pentru care sunt făcute toate pregătirile de descurajare prin negare și apărare avansată în fața amenințării unui război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, despre care avertizează toate oficialitățile și militarii din Occident.

Singurătatea, izolarea și neadecvarea lui Putin reies și din acest discurs, urmărit și descifrat peste tot în lume, dar atât de repetitiv, previzibil și lipsit de idei pe cât de vetust, prăfuit și neadecvat este. Bula în care s-a izolat Putin și curtea sa încep să dea rateuri importante și să dovedească faptul că nu înțelege că atât conservatorismul și creștinismul jucat ca cât și cartea pan-rusismului și naționalismului velicorus afectează direct unitatea propriului stat și incite reacția minorităților musulmane, budiste sau creștine neortodoxe din întinderea Rusiei și că, pe cât de mult încearcă centralizarea statului sub emblemă rusă, pe atât accelereză mișcările centripete ale tuturor republicilor etnice de altă confesiune, care așteaptă doar momentul prielnic pentru a-și afirma independența și a se îndrepta spre alte zări.

Iar discursul lui Putin, atât de așteptat și preocupant pentru mulți oficiali, s-a dovedit tot mai puțin interesant și fără nici o idee creativă care să-l propulseze pe marele lider în prim planul real al presei mondiale.