Se fac 745 de zile de când hoardele putiniste au invadat statul vecin, Ucraina.

Ucrainenii au reușit să stabilizeze frontul după retragerea din Avdiivka, cel puțin de trei zile linia frontului nu a suferit modificări. Luptele crâncene însă nu contenesc nici pentru o zi la fel precum nu contenesc nici atacurile cu drone asupra orașelor ucrainene. Ultimile zile este atacată foarte intens Odesa. În unul din atacuri mai nu a pierit prim-ministrul Greciei care, împreună cu Zelenski, vizita orașul...

Se pare că mobilizarea europenilor a avut și efecte imediate: varii surse menționează că artileriștii ucraineni au primit obuze, ceea ce explică stabilizarea frontului. Rușii folosesc mai puțin aviația, chiar dacă continuă să lanseze bombe planante. Pierderile substanțiale din săptămânile trecute i-au făcut mult mai precauți, iar faptul că nu mai pot folosi avioane de tip A-50 influențează direct și capacitatea de a conduce atacuri complexe cu rachete și drone.

Exista însă și partea proastă: faptul că sistemele de apărare aeriană au fost aduse mai aproape de linia frontului a dus la pierderea a cel puțin 3 rampe de lansare, or aceste sisteme sunt la preț de aur pentru ucraineni... Tot săptămâna trecută a fost atestată și pierderea unui sistem HIMARS. Este primul HIMARS distrus de la începutul războiului (dacă e să credem propaganda rusă, au fost nimicite cam toate câte au fost produse). Tot săptămâna trecută a fost documentată și pierderea a 2 tancuri americane M-1 Abrams. De fapt, e un fel de a spune: din aceste tancuri a rămas doar numele, carcasa și tunul, căci americanii au scos tot ce s-a putut scoate de pe ele (până și armura de protecție) înainte de a le trimite în Ucraina.

Momentul de ruptură despre care vă tot scriu de câteva ediții e aproape. Și la momentul în care scriu aceste rânduri există mult mai multe semne încurajatoare pentru ca balanța să basculeze de partea ucraineană.

Ca și săptămâna trecută două epizoade merită menționate în raport cu Republica Moldova:

PREŞEDINTELE – LA PARIS

Maia Sandu a fost în vizită la Paris. S-a văzut cu președintele Franței. A primit și cea mai înaltă distinctie franceză. S-a întâlnit și cu diaspora. Umilul Domniilor Voastre servitor, din fericire sau din păcate, nu a putut asista la această întâlnire din motive... să le zicem „tehnice”. Într-un fel, regret. Dar cred că e mai bine așa. Indiferent de atitudinea pe care o pot avea față de unul sau altul din exponenții puterii există o regulă de aur: cu cât mai departe de „aștri” – cu atât lucrurile se disting mai bine. În rest, ce am putea spune? Mă bucură că Sandu a primit migdal de la Macron. Au ieșit poze frumoase. Îi stă bine cu steaua la gât. În calitatea mea de modest falerist, chiar o invidiez. Întrebarea e alta: în ce măsură ordinul respectiv poate respinge un atac cu drone iraniene? Poate oare steaua magică franțuzească abate o rachetă de tip Iskander sau Kinjal? Chestii banale. Eu unul aș fi preferat un statut de membru NATO pentru Republica Moldova în loc de ordin suprem francez pentru Maia Sandu.

BAŞCANUL – LA MOSCOVA

În același timp, poate cu o zi înainte, Evghenia Guțul a fost la Moscova și a publicat o poză alături de o momâie care ar trebui să-l reprezinte pe putler. Putler e criminal internațional cu mandat de arest. Evghenia Guțul a cerut ajutor de la un criminal internațional cu mandat de arest pentru a lupta împotriva Chișinăului.

Cum zicea Macron mai deunăzi ? Ceva despre timpuri în care trebuie să fii curajos? parcă nu greșesc...

Deși… Ce mai poate el servi drept recompensă pentru un act de curaj ? Distincția supremă a oferit-o deja…

Pe final vom aminti, și astăzi, ce am considerat drept program-minim încă de la începutul invaziei masive a Ucrainei de către putinişti, ca un reper necesar pentru evaluarea evenimentelor.

1.Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin
2.Limba română și doar limba română
3.Interzicerea Mitropoliei Moldovei
4.Ieșirea din toate structurile CSI
5.Desovietizarea Republicii Moldova
6.Interconecterea energetică cu spațiul european
7.Aderarea la sancțiunile UE

Cam atât... Apără-i, Doamne, pe ucraineni, căci doar ei ne apără pe noi!