Vitalie Vovc // Săptămâna în care a dispărut limba „moldovenească”
Linia frontului nu a evoluat mult, deși intensitatea luptelor nu scade. Sunt în continuare 70-90 de ciocniri directe armate în fiecare zi. În continuare se simte enorm de mult deficitul de muniții la ucraineni. Iar cel mai grav în aceste săptămâni pentru ucraineni este deficitul în aviație și sisteme de apărare aeriană.
Atacurile cu drone și cu rachete ale rușilor au continuat cu aceeași regularitate. Astfel, doar în ziua lui 15 martie, în urma unui atac cu rachete balistice asupra Odessei, au fost omorâte cel puțin 19 persoane... Odessa e chiar la frontieră cu Republica Moldova, dacă a uitat careva unde e situată pe hartă...
Săptămâna trecută ucrainenii au lansat atacuri fără precedent asupra rafinăriilor din rusia. Unii observatori afirmă că 12 % din capacitățile rusiei de prelucrare a țițeiului au fost afectate, ceea ce e o lovitură foarte dureroasă pentru regimul putinist. De asemenea de câteva zile unități armate constituite din cetățeni ruși au atacat la sol în regiunea Belgorod și Kursk. Chiar dacă e foarte complicat să înțelegem ce anume se întâmplă în zona frontalieră, luptele pe teritoriul rusiei continuă de trei zile deja.
Să revenim în Republica Moldova, unde anumite procese par a se accelera. Totul a început cu provocările venite de la Tiraspol și de la Comrat. Vom aminti că ambele regiuni separatiste au lansat „apeluri la ajutor” adresate rusiei împotriva Chișinăului. În deosebi s-a evidențiat Evghenia Guțul, bașcanul, care a îndrăznit să posteze o poză alături de criminalul internațional, putin.
Nu putem afirma că evenimentele sunt legate, dar a urmat vizita lui Sandu la Paris și declarații extrem de dure din partea lui Macron în care Republica Moldova a fost menționată în mod special. Președintele Franței nu exclude că va trimite unități armate direct în Ucraina pentru a asigura securitatea orașelor importante, cu preponderență a Odessei. În paralel apar informații precum că legionari (unități de elită ale armatei franceze) au și primit ordin să se deplaseze în România.
Nu vom continua asemenea unor „analiști” militari care afirmă lucruri și mai trăsnite (nu că nu le-am da crezare), dar vom aștepta informații oficiale. Să nu uităm că e război și igiena profesională informațională devine primordială (că doar nu ne cheamă "Dorin Galben").
Vom aminti, și astăzi, ce am considerat drept program-minim încă de la începutul invaziei masive a Ucrainei de către putinişti, ca un reper necesar pentru evaluarea evenimentelor.
- Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin
Consiliul Audiovizualului a decis aplicarea amenzilor maxime prevăzute de legislația audiovizuală unor distribuitori din Găgăuzia pentru retransmisiunea conținuturilor interzise, produse în federația rusă, precum și activitate neautorizată de către CA. Totalitatea acestor amenzi se ridică la monstruoasa sumă de 120.000 lei (6.000 de euro). Pariez că oricare din propagandiștii putleriști care activează pe teritoriul R.M. ridică mult mai mult în fiecare lună. Iată, spre exemplu, mai mult decât controversatul Venediktov a intrat nestingherit în RM și s-a întâlnit cu anumiți indivizi (gen Mark Tkaciuk), iar apoi a început a povesti despre „o reacție naturală a Rusiei” în raport cu RM care chipurile „nu mai este neutră”. Ați prins secvențele? Apelurile Tiraspolului și Comratului, o reacție oficială destul de anemică a Moldovei (în timpul vizitei Maiei Sandu la Paris nimic nu a fost comunicat mai mult decât de obicei, dar de fapt nici nu contează: RM putea cu același succes să nu reacționeze deloc) și concluziile „expertului” Venediktov. În mod normal, acest Venediktov trebuia întors de la frontieră și picior de-al lui nu trebuia să calce în Republica Moldova.
- Limba română și doar limba română
CCM a validat constituționalitatea legii referitoare la denumirea oficială a limbii române. De acum încolo sintagma „limba moldovenească” nu va mai figura în documentele oficiale din Republica Moldova! Printre altele: suntem ultimul stat care scapă de „limba moldovenească” (poate în afară de rusia, dar ei nu mai contează ca stat). Vom aminti că Ucraina a renunțat la această aberație acum câteva luni. Ramâne o nimica toată: să dispară și limba rusă din actele oficiale!
- Interzicerea Mitropoliei Moldovei
Episcopul Markel de la Bălți părea un bastion de neclintit al cetății putiniste conduse de Mitropolitul Vladimir – Cantarean. Săptămâna trecută o biserică din Fălești a trecut la Mitropolia Basarabiei. Tovarășul Cantarean simte că-i fuge fondul de comerț și a trimis o scrisoare Bisericii Ordodoxe Române. În pur stil putinist: cică bisericile ar fi încălcat nu știu care reguli oecumenice religioase. Dacă tot ajunge la oarecare reguli, poate ar începe cu retrocedarea tuturor bunurilor bisericești către Mitropolia Basarabiei confiscate de către URSS?
- Ieșirea din toate structurile CSI
- Desovietizarea Republicii Moldova
- Interconecterea energetică cu spațiul european
- Aderarea la sancțiunile UE
Cam atât... Apără-i, Doamne, pe ucraineni, căci doar ei ne apără pe noi!