Lui Serghei Pavlovici Șatohin, care stătea la coadă încă de dimineață, i se părea că oamenii care treceau pragul secției de votare, intrau în ea ca într-o mlaștină sau ca într-o gură de balaur, fiindcă nimeni nu mai ieșea de acolo. Cel puțin, asta era impresia lui Serghei Pavlovici Șatohin, contabil la fabrica de votcă din sat. Nu avea însă dreptate. Firește că n-avea. Câți au intrat atâția și au ieșit.

Ieșeau însă exact atunci când el se retrăgea în spatele clădirii ca să-și sufle nasul sau își cobora ochii în pământ, atent ca să nu calce strâmb și să nu-și rupă piciorul, așa cum și l-a rupt acum o jumătate de an. Lui Serghei Pavlovici Șatohin i se părea că, deși oamenii dispăreau în spatele ușii de fier, distanța până la ultima treaptă a secției de votare nu se făcea mai mică. Senzația lui era că de dimineață bătea pasul pe loc, ca la dansurile de la club, când se încingeau în joc cei care erau călcați de urși pe urechi. Totuși, nici de data asta n-avea dreptate, coada scădea, nu chiar ca o sticlă de votcă, dar scădea, iar Serghei Pavlovici Șatohin era din ce în ce mai aproape de ușa de fier, mereu închisă. Veni și clipa aia pe care o așteptase încă din zori, când următorul trebuia să intre el. Știind asta, și-a pus geanta pe platforma de beton și și-a scos din ea portretul surâzător al lui Putin. Jenea și Marc Zaharovici îl priveau cu admirație și invidie, imaginându-și cum va intra Serghei Pavlovici Șatohin cu portretul lui Putin ridicat deasupra capului în secția de votare, și toți vor citi ce scrie pe el: UN PREȘEDINTE PENTRU TOATĂ VIAȚA.

Serghei Pavlovici Șatohin era un mare taciturn și un ins asocial, el nu avea prieteni în sat, poate, de aia că nu consuma alcool. Nimeni nu știa ce gândește și toți îl urmăreau cu ochii. Era rândul lui să intre și el amâna mult așteptata clipă, dar nimeni nu-i reproșa nimic. Cum să te iei de un angajat al fabricii de votcă?

Ceea ce se urmă după aia se întâmplă însă cu o viteză atât de mare că nimeni nu reuși să reacționeze și să înțeleagă ceva. Serghei Pavlovici Șatohin își vărsă în cap canistra de benzină, scoasă din rucsac,  și imediat aprinse un chibrit și în aceeași secundă luă foc. Simultan, luă foc și portretul lui Putin pe care contabilul îl ținea înălțat deasupra capului său și cu care intenționa să intre în incinta secției de votare de la ei din sat.

Consătenii săi au rupt rândurile îndepărtându-se fulgerător din jurul său, ca să nu ia foc și ei cumva, cine știe cum.

Contabilul Serghei Pavlovici Șatohin de la fabrica de votcă din satul lor ardea ca o torță olimpică în fața secției de votare. Îi ardeau umerii, brațele, picioarele, spatele, părul din cap.

Mugind de durere, contabilul se izbea cu umerii în flăcări în ușa secției de votare, vrând să intre înăuntru, probabil, pentru a vota. Nu putea însă, pentru că ușa era încuiată. A încuiat-o Iurii Veniaminovici Juk, când a văzut ce-a făcut angajatul său. Iurii Veniaminovici Juk era director la fabrica de votcă din localitate, încă din perioada comunistă.

Serghei Pavlovici Șatohin se izbea cu umărul în ușa de fier, vrând s-o dărâme. Mugetele lui de taur înjunghiat se auzeau în toate colțurile satului. Mugetele lui au și măturat coada din fața secției de votare, oamenii refugiindu-se sub cozorocul bombei din sat. Liubovi Trofimovna telefonă la pompieri, iar Ilia Mihailovici, la miliție, în timp ce contabilul Serghei Pavlovici Șatohin de la fabrica de votcă din satul lor alerga înnebunit de durere în jurul secției de votare căutând pe unde să pătrundă înăuntru. Nu avea însă pe unde, căci toate ferestrele erau zăbrelite. Varvara Stepanovna credea că a înnebunit. Portretul lui Putin din mâinile lui se făcu scrum. În locul  feței zâmbitoare a președintelui lor iubit, nu a mai rămas decât două bețe fumegânde, cu care contabilul alerga urlând de durere în jurul secției de votare și urla așa de tare că ți se zburlea părul din cap, nu altceva, și te lua cu rece pe la subsuori și pe la încheieturi.

Înaintea pompierilor, au ajuns milițienii. Vitalie Macarovici Necreșcionâi coborî din dubă cu o pereche de cătușe, pe care însă nu îndrăznea să i le pună pe mâini. Fiodor Fiodorovici Bespoșciadnâi își scoase pistolul din tocul de la cingătoare și îl împușcă. Liubovi Trofimovna credea că din milă.

Bubuitura se mai reverbera încă pe ulițele satului când Serghei Pavlovici se răsturnă pe spate și se rostogoli pe scări. Oamenii și-au dat seama că a murit doar când încetă să mai urle. Rândul se refăcu imediat și oamenii unul după altul au intrat în secția de votare în șir indian. Vitalie Macarovici Necreșcionâi umbla în jurul lor cu cătușele în mână de parcă nu mai știa ce să facă cu ele, iar Fiodor Fiodorovici, cu pistolul.

Serghei Pavlovici Șatohin era mort, dar continua să ardă. Oamenii îl înconjurau sau săreau peste el și intrau de-a rândul în secția de votare. Pompierii au plecat, fără să-l stingă, probabil, țineau și ei cu Putin. Liubovi Trofimovna își stăvili cu mâneca paltonului lacrimile care-i țâșneau din ochi.

Intră și ea în secția de votare. Din Serghei Pavlovici Șatohin nu a mai rămas decât un pumn de cenușă.

Fiodor Fiodorovici Bespoșciadnâi veni după ea, cu pistolul în mână.