La Odesa grivna e în cădere liberă și totul e de zece ori mai ieftin, iar la război pur și simplu nu trebuie să te gândești, i-a spus Luiza, o vecină din mahala, care a venit din Odesa cu un Iphone 15, de două ori mai ieftin decât la Chișinău. Discutau în bucătăria Verei, la o cană de cafea. Vera visa să-și pună în casa ei nouă, lustre de cristal. Alexandru se afla la o ședință de judecată. De trei ani se judeca cu statul care l-a concediat, când s-a schimbat puterea. A acceptat din prima.

A doua zi, au luat-o spre Odesa, cu noaptea în cap. Luiza n-o mințise. La Odesa totul era de patru sau de cinci ori mai ieftin. Umblau prin Odesa și comparau. Totul era mai ieftin. Florile, cafeaua, sandvișurile, televizoarele, telefoanele, aspiratoarele, plăcintele, iaurturile și, nu în ultimul rând, lustrele. Lustrele de cristal. Erau un chilipir. Le-au cumpărat pe loc. Vânzătorul le-a împachetat în cutii și i-au ajutat să le scoată afară din magazin. Înainte să le urce în mașină, și-au frecat palmele mulțumiți. Lustrele alea erau o pleașcă. O pomană, nu altceva.

Un vis de-al lor mai vechi era să petreacă o noapte într-o vilă de pe malul mării. Până la război, mereu erau ocupate și, de aia, nu și l-au putut îndeplini niciodată. Acum toate erau libere și se închiriau la un preț ridicol de mic. Singura pretenție a proprietăresei era să plătească cu bani gheață.

Vila aia de pe malul mării, la care, până la război, doar se puteau uita cu invidie și mergeau mai departe, acum era a lor.  De la magazinul de peste drum au adus vin, pește, salate, brânzeturi, măsline. Au deschis fereastra bucătăriei și au auzit clipocitul apei la fel de clar cum auzeau susurul vinului în pahare. Vera avea impresia că, dacă ar scoate mâna prin fereastră, ar putea atinge apa cu mâna. La război încercau să nu se gândească, așa cum i-a sfătuit Luiza. Pe parcursul acelei zile sirenele au urlat de nenumărate ori în oraș. O dată, chiar în timp ce examinau o lustră de cristal, într-un magazin plin de lustre și candelabre, toate aprinse.  Până și vânzătoarele au fugit din magazin, doar ei au rămas. Ar fi putut să-și ia orice lustră ar fi vrut și s-o taie spre Chișinău. Le-ar fi putut lua pe gratis, dar n-au făcut-o. Au rămas în magazin până au amuțit sirenele și s-au întors vânzătoarele, palide și asudate.

Erau la masă când au început iar să răsune sirenele. Nu se gândeau la asta. O rachetă a explodat într-o vilă de peste drum și podeaua de sub ei s-a zguduit, iar toate farfuriile de pe masă au zburat pe podea. Noroc că ei erau deja sătui și se crăpa de ziuă și trebuia deja să plece la Chișinău, S-au îndreptat spre ieșire, pășind pe cioburi și pe grămezi de moloz. Au strigat-o pe proprietăreasă și nu le-a răspuns. Cheia au lăsat-o în ușă și au mers să-și scoată mașina din garaj. Nu avea nici măcar o singură zgârietură. Până pe la amiază erau deja la Chișinău și până spre seară Alexandru a și instalat lustrele alea  de cristal în toată casa. Le-au aprins. Parcă ar fi fost într-un palat.

Dimineață, a sunat-o pe Luiza ca să-i arate lustrele de cristal. I-au plăcut la nebunie. Tuturor care veneau pe la ei le arătau lustrele lor de cristal, cumpărate sâmbăta asta, la Odesa.