Războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei în Ucraina amenință să devină o permanență și vizează tot mai mult statele Occidentului colectiv, NATO, UE și democrația ca sistem. Putin nu se va opri în și la Ucraina, ci vrea tot mai mult. În acest context, al războiului declarat al Rusiei cu Occidentul democratic purtat în Ucraina și peste tot în Europa, miza leadershipului european crește fantastic, în contextul dezbaterii despre închiderea partidelor, lipsei înnoirii clasei politice anchilozate, absenței alternativelor reale și prăbușirea leadershipului. Cum arată azi războiul din Ucraina? Încotro mergem? Aceasta este o miză majoră pentru oameni politici responsabili și lideri cu forța de a propune proiecte care să fie susținute de publicul propriilor state.

1. Munca asiduă și convergentă a fiecăruia este fără alternativă

Într-adevăr, decât să plasăm blamul și responsabilitatea către ceilalți, partenerii, aliații noștri, cel mai bine este ca fiecare să facă cel mai bine ceea ce trebuie, ce e în atribuțiile sale și ceea ce e cazul, convergent și fără a da vina sau a susține că celălalt e în cauză. Oricare ar fi el. Așa se măsoară și solidaritatea, dar și respectul față de celălalt. Asta pentru că art. 3, referitor la statul în cauză ca prim respondent, este plasat în Tratatul Nord-Atlantic înainte de art 5, apărarea comună. Deci toți  cei implicați - Occidentul, Ucraina, NATO, UE, SUA - toți trebuie să-și facă treaba, convergent, la el acasă, și să asigure partea sa de contribuție. Corect, deschis, cinstit. Cu ce poate și ce nu poate sau nu reușește să facă.

2. Idealism versus realism: cât mai aproape de realitate și fezabilitatea proiectelor

Disputa realism – idealism este o dispută veche. Principiile, valorile, idealismul sunt utile, e foarte comod și lăudabil să te situezi pe poziția celor mai înalte valori morale. E frumos și să ai aspirații și să visezi, dar și să ai viziune, ceva mai pragmatic, asumând proiecte pe care să le realizezi pentru a-ți atinge, concret, visul. Dar pe lângă wishful thinking, acesta trebuie echilibrat și cu realismul dur și pur.

În fapt, trebuie ca orice estimare să fie cât mai aproape de realitate, de ceea ce cu adevărat se poate, de fezabilitatea proiectelor și politicilor în primul rând. De aplicabilitatea lor. Ca să nu rămână doar pe hârtie și în declarații politice excesiv de optimiste. Și care aduc mai întâi voturi, apoi dezamăgirea oamenilor care nu văd lucrurile realizate întocmai sau la timp. Sau care realizează că au fost promisiuni în van.

3. Obiectivele aspiraționale ale victoriei de care avem cu toții nevoie

Desigur, acest lucru nu exclude că trebuie să luptăm cu toții pentru obiectivele aspiraționale care definesc victoria în Ucraina. Și acestea sunt:

  • Rusia trebuie să piardă, Ucraina să câștige;
  • Rusia trebuie să plătească - de la crime de război, crima de agresiune, la reconstrucția Ucrainei, despăgubiri, controlul armamentelor, pentru a nu mai recurge la război în viitorul previzibil;
  • Cei care au susținut ocolirea sancțiunilor trebuie să plătească. Persoane, companii, state, deopotrivă.

4. Realitatea optimistă a obiectivelor atinse în Ucraina 

Situația este departe de a fi dezastruoasă. Ucraina rezistă, și rezistă bine. Rusia pierde nenumărați soldați, fără să-i pese, dar totul costă. Dar supraestimarea așteptărilor din 2022 și cea a contraofensivei în 2023 nu trebuie să determine pesimismul excesiv în 2024. Pentru că există și date reale și optimiste:

  • Crimeea este azi o țintă fezabilă pentru Ucraina (nu era din 2014 până la 2022, la începutul și câteva luni după război. A redevenit anul trecut)
  • Ucraina a reușit să obțină negarea accesului militar rus în Marea Neagră. Naval cel puțin; trebuie să o facă și aerian. Azi, navele rusești nu se mai aventurează în larg în Marea Neagră, au părăsit porturile Crimeii, au fost vânate și în Marea Azov, lângă strâmtoarea Kerci, s-au retras și se mișcă nu prea mult dincolo de portul rus Novorosiisk.
  • Războiul a ajuns la ușa fiecărui rus. La propriu. E un câștig major pentru Ucraina și un semnal clar al costurilor războiului. Și Rusia cunoaște, în forma cea mai dură, presiunea războiului. Nu este doar despre lupte care se desfășoară undeva, departe, pe teritoriul ucrainean, care este distrus. E despre războiul de acasă, în toate formele. Fără produse, cu lipsuri, cu inflație, cu blocaje, cu prețuri mari.
  • Costurile Rusiei trebuie să crească, în paralel cu creșterea rezilienței Ucrainei. Și asta în special prin consolidarea și menținerea intangibilelor de război pe care Ucrainea le-a probat, de la dorința de a lupta, apărarea dreptului la identitate și la existență, mergând până la integritatea teritorială și dezvoltarea în liniște, așa cum își dorește. Democratic. Așa imperfectă cum este democrația astăzi. Dar aspirând la integrarea în Uniunea Europeană.

5. Războiul: asumarea, înțelegerea și acțiunea pentru a-l contracara

Războiul a devenit o amenințare pentru statele UE/NATO, pentru tot estul european post-sovietic. Amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung trebuie asumată de către șefi de stat și guverne, de către Executive, Parlamente și de către cetățeni. Asta înseamnă pregătire corectă, deplină și suficientă, descurajare prin negare și chiar apărare avansată. Cam ce spune summitul NATO de la Vilnius.

Ieșirea din complezență și viața frumoasă și fără griji, în care securitatea era considerată un datum, se face în modul cel mai greu cu putință. Dar să nu uităm că războiul e la câteva sute de kilometri de frontiera noastră, de cea a NATO și UE. Și că, Doamne ferește, dacă Ucraina capotează, nu mai poate, sau pierde pur și simplu, ne vom apăra pe Prut și la Gurile Dunării. De aceea trebuie să ne pregătim și trebuie să ajutăm Ucraina să mențină apărarea la linia de contact actuală și, dacă se poate, să-și recâștige teritoriul să și-l elibereze.

6. Rusia nu se va opri până nu va fi oprită

E un lucru clar și care reiese tot mai des la analizele oricărui oficial militar occidental, a oricărui șef al Apărării, a oricărui Ministru al Apărării. În toate evaluările serviciilor de informații. Sigur, nu e iminent, nu se întâmplă mâine, dar reacția nu poate să fie una impersonală. Nu “cineva” trebuie să facă ceva, ci ceva-ul în cauză trebuie făcut azi, de către noi toți. Noi cei de astăzi, de acum, de aici. Nu de cineva undeva virtual, din atmosferă. Un Cineva care nu mai vine.

Da, pentru că Rusia, la rândul ei, învață, se adaptează, construiește, își crește nivelul de ambiție cu fiecare victorie oricât de mică, crește încrederea proprie și a oamenilor săi de pe teren. Chiar dacă mor cu miile. Și are dorința de a lupta cu NATO, cu UE. Nu numai cu Ucraina. Discursurile autorităților ruse pun în discuție și statele baltice, și vecinii din spațiul post-sovietic, și doresc să facă presiuni și să obțină avantaje și de la statele din flancul Estic. Iar dacă mâine decid să mute granița la regiunea Narva în Estonia, cu 100 m, suntem cu toții, inclusiv România, în război cu Rusia. Asta e articolul 5: vine cu sprijin, cu ajutor, cu apărare colectivă, dar vine și cu responsabilități. De a ne ajuta aliatul. Oricare ar fi acela.

Apoi trebuie ca toată lumea să fie conștientă că trebuie să evităm să oferim timp Rusiei, un timp în favoarea sa. Nu trebuie să intervină nici o pauză. Nici o negociere sau pertractare care să amâne. Aceste pauze nu sunt decât în favoarea sa azi. Revine și mai montată, și mai dotată, și mai puternică. Trebuie distrusă încrederea și capacitatea de refacere, în timp, dar neabătut. Fără să aștepte cineva ceva. Și trebuie construită apărarea credibilă, descurajarea pentru teritoriul aliat și capabilitățile, oamenii, industria, doctrinele pentru a contracara și descuraja războiul de mare intensitate, pe scară largă, pe termen lung. Ca să nu ajungem vreodată să trebuiască să luptăm cu Rusia lui Putin.

7. Solidaritatea nesperată și oboseala inerentă a războiului. Panaceul leadershipului politic responsabil

S-a vorbit extrem de mult despre solidaritatea occidentală, democratică, a tuturor statelor care doresc lumea bazată pe reguli, nu revizionism, imperialism, revanșism velicorus. Și da, este o veste bună: azi se poate paria pe solidaritatea occidentului democratic. Pentru că și-o doresc cetățenii. Pentru că sunt solidari cu Ucraina. Cine și-ar fi imaginat gradul acesta de solidaritate înainte de război? Rațional, nu eram acolo, nimeni nu ar fi putut prevedea, cu deplină bună credință, că solidaritatea va reuși, va rezista, se va consolida așa cum a făcut-o – prin șiruri succesive de sancțiuni, livrări de armamente continue, producție comună, training, finanțare, sprijinirea refugiaților externi și a strămutaților intern și așa mai departe.

Oboseala de război vine natural, pentru un angajament pe termen lung. S-a întâmplat întotdeauna. Există nesfârșite surse de referință care tratează bolile războiului lung. Dar fiecare actor trebuie să-și trateze acasă propria oboseală, legată nu rareori de chestiuni interne, care au mai multă sau mai puțină legătură cu războiul: produsele agricole importate din Ucraina, protestele fermierilor; accesul Ucrainei la piața comună  privilegiat, fără taxe; competitivitatea redusă a unor produse facilitate și susținute de politicile europene într-o variantă de discriminare pozitivă; neînțelegerea mai întotdeauna a propriilor probleme interne ca rațiuni de acceptabilitate sau nu a deciziei europene și pasarea nu rareori a vinei și responsabilității nu asupra propriei lipse de dialog și înțelegere cu diferitele categorii de public, cât asupra UE sau a celor care protestează, legitim, deopotrivă.

Acceptabilitatea politică și hotărârea de a duce mai departe sprijinul pentru Ucraina e parte a leadershipului politic. Liderii politici europeni trebuie să vină în fața propriului public și să convingă, să atragă sprijinul, să-l obțină, chiar dacă e campanie electorală europarlamentară pentru toți. Sau alte tipuri de campanie pentru unii. Nu poți soluționa teme interne pe seama Ucrainei sau a Uniunii Europene care ești, în parte, tot tu.

Chestiunea cu „NATO cere”, „UE vrea” etc. nu mai merge. Nu e rațională. Cu nu este rațional nici conflictul de valori între nevoile interne, interesul național și proiectul european sau cel de acces la piețe competitive internațional, global, nici exportul de costuri și responsabilitate către organizațiile internaționale, în locul convingerii propriilor cetățeni, a asumării propriilor responsabilități interne și a obținerii sprijinului intern pentru obiective, poate, nepopulare precum sprijinirea Ucrainei cât e nevoie, cu tot ceea ce-i trebuie ca să reziste și să-și recâștige teritoriul. În limitele frontierelor recunoscute internațional.