După dispute generale de aproape 6 luni de la declanșarea ciclului de votare a sprijinului pentru apărarea Ucrainei și două luni de băltit în sertare, în Camera Reprezentanților, după votul bipartizan 70-29 din Senat, Legea privind ajutorul pentru Ucraina urmează să fie votată sâmbătă, 20 aprilie. Este vorba despre o sumă de 60,84 miliarde de dolari inclusă în formula care a fost publicată la 17 aprilie, la puțin timp de la apariția unui editorial al Președintelui American Joe Biden în Wall Street Journal și după ce președintele Camerei Reprezentanților a apărut alături de candidatul republican Donald Trump în campanie pentru a primi sprijinul și a evita pierderea poziției sale în fața votului grupării MAGA din Cameră, condusă de Marjorie Taylor Greene, pentru că ar oferi pe tavă o victorie democraților în plină pre-campanie, în an electoral. Astfel, candidatul republican își poate asuma faptul că și-a dat, tacit măcar, acceptul pentru legislație și finanțare iar Mike Johnson, Președintele Camerei Reprezentanților, poate clama victoria propriei sale variante de propunere legislativă, care va reveni în Senat cu amendamentele aferente.

Bani pentru industria americană: high teck, muniție și sprijin multi-fațetat

Legea al cărei draft a fost publicat miercuri 17 aprilie conține o separare strict pe Ucraina din legea votată de Senat care conținea finanțarea pe 4 componente, Ucraina, Israel, Taiwan(Indo-Pacific) și securitatea americană. Dar suma totală este aceeași, de 60,84 miliarde de dolari, dintre care 48.3 miliarde reprezintă asistența pentru securitate, alcătuită din 23,2 miliarde pentru armament și echipamente din inventarul Departamentului Apărării, 13,8 miliarde cumpărarea de arme și muniție pentru Ucraina de la producători americani și 11,3 miliarde pentru continuarea sprijinului american dat de operațiuni militare în regiune. Majoritatea covârșitoare a ajutorului merge către SUA, companii americane și aliate.

Este o abordare ce pare desemnată să acopere necesarul pe termen lung, dar numai pentru apărarea Ucrainei, nu oferindu-i suficient de multă muniție pentru a câștiga războiul, cu atât mai puțin pentru a-l câștiga repede. Privind la pachet, nu se poate spune că este definit pentru apărare, el având componente tehnologice deosebite al căror efect s-a văzut cel mai puternic în acțiunile de atac ale Ucrainei. Pachetul acoperă arme, logistică, training, sprijin nu numai pentru armata ucraineană, ci și pentru alte instituții. Dar numai formula propusă de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a unei finanțări multianuale fixe și clare a Ucrainei ar acoperi nevoile reale pe deplin, pe termen lung, independent de evoluțiile politice din statele membre NATO.

Aproape jumătate din sumă, puțin sub 28 miliarde de dolari, este angajată pentru Operațiuni și mentenanță care se atribuie Pentagonului. Aici apare componenta de armament și muniție care vine din depozitele Armatei americane și inventarul guvernamental ale SUA în ajutorul Ucrainei, alături de logistica pentru a ajunge la destinație și trainingul necesar pentru ca armele să le fie utile militarilor ucraineni. Două sunt categoriile esențiale de aici: arme de înaltă tehnologie – HIMAS, HARM – rachete anti-radar, rachete portabile anti-tanc Javelin și arme convenționale precum tancuri și vehicule de luptă; a doua categorie o reprezintă muniția, produsă și în Europa, dar nu în cantitățile necesare unui război pe scară largă, cantități pe care doar Statele Unite le pot acoperi - 5,6 miliarde pentru obuze și lovituri de artilerie și 3 miliarde pentru rachete.

6 miliarde de dolari sunt atribuite mentenanței și operațiunilor forțelor americane, ceea ce presupune, de exemplu, recunoașterea de către sateliți militari americani și avioane ISR de jur împrejurul Mării Negre și deasupra Rusiei. 7,8 miliarde sunt necesare ca Fond pentru sprijin economic, care vizează plata salariilor și costurilor de funcționare ale armatei ucrainene cu 2,2 milioane de oameni în serviciul public al Ucrainei și 900.000 personal în uniformă astăzi. Alte 1,6 miliarde sunt destinate finanțării militare externe, formule de granturi sau împrumuturi acordate Ucrainei pentru a cumpăra arme americane diverse, de care are nevoie.

Foarte multe fonduri, cu linii de buget minuscule chiar, sunt defalcate pe aproape toate instituțiile americane pentru dezvoltarea cooperării cu instituțiile partenere ucrainene precum finanțarea combaterii traficului de droguri cu 300 milioane de dolari, cercetarea și dezvoltarea militară, instituțiile anti-terorism, forțele spațiale, marina, USAID și chiar 10 milioane pentru Inspectorul General a cărui sarcină este să verifice unde ajung și cum sunt cheltuite fondurile și cum sunt utilizate armele. Legea denumită H.R.8035. asugură totuși o dimensiune bugetară egală cu bugetul militar anual al Ucrainei și puțin sub jumătate din sprijinul militar acordat de celelalte state, deci cam o treime din ajutorul primit de Ucraina de la toate statele. El amenință să rămână cel mai important dar și, posibil, ultimul ajutor substanțial al SUA, odată ce ambele partide majore americane optează ca Europa să-și asume de acum cea mai mare parte a costurilor de război în Ucraina.

Patriot, F16, pe lângă HIMARS și M 270

Trebuie spus, de asemenea, că Ucraina are propria producție și contribuție privată, realizată din donații, pe dimensiunea high-tech care a făcut furori în război. Nici producția internă de armament ucrainean nu intră în acest calcul, deși poate fi afectată de recentele atacuri cu rachete la adresa rețelei de unități de producere a energiei electrice care aprovizionează aceste linii de producție subterane, care nu pot fi atinse și lovite de artileria rusă. Dronele, în primul rând FPV-urile ieftine, produse cu zecile de mii lunar, au drept finanțatori cetățeni și donatori și drept producători companii private din Ucraina și s-au dovedit nu numai devastatoare pentru Rusia, dar și o adevărată schimbare de paradigmă în războiul din plin secol 21.

Din pachetele de asistență mai vechi, trebuie reținut și proiectul multinațional de livrare a 60-80 de aeronave F16 model războiul din Afganistan, aeronave aflate în serviciu în Europa, pentru care SUA ca producător a dat autorizația de transfer către Ucraina. Antrenarea piloților și a echipelor de mecanici și mentenanță de la sol este, de asemenea, finanțată total de către europeni, ca și alte proiecte conexe. De asemenea, europenii și-au propus livrarea de sisteme Patriot existente pe continent, alături de cele cuprinse în acest pachet și venite direct din SUA, care se vor alătura armelor de precizie cu ghidaj precum M270 și HIMARS americane. Aceasta e cea mai importantă componentă real-ofensivă a pachetului. Abia așa s-ar putea apăra serios orașele ucrainene iar aviația și gurile de foc rusești ar putea fi eliminate dacă trag împotriva civlilor, la distanță, în spatele liniei frontului din Estul și sudul Ucrainei. Lupta împotriva rachetelor balistice rusești, distrugerea depozitelor de muniție, aerodromurilor și a bombardierelor strategice care lovesc curent Ucraina sunt țintele prime ale acestor capabilități.

În afara inițiativei cehe de livrare a 800.000 de obuze de 155 mm, SUA sunt singura sursă credibilă, pentru moment, de muniție de artilerie la cantitățile cerute de războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina. E adevărat că și Europa a trecut la propria dotare cu unități de producție, dar dacă a ajuns la început de 2024 la un milion de bucăți producție pe an, va atinge 2 milioane la final de 2025, până să facă saltul pe care-l anunță acum construcția noilor fabrici de pulberi și muniție lansate de finanțările europene și de inițiativele și co-finanțările naționale. E adevărat că aici planificare europeană se face și în perspectiva unei extinderi sau prelungiri a războiului care ar viza statele europene și aliate.

Și în legea americană, SUA ar livra cantități cel puțin egale cu cele livrate la nivel european, cantități care nu ar acoperi pe deplin nevoile, dar ar întări substanțial situația de pe front. Practic, cu o utilizare judicioasă și eficientă, Ucraina se poate apăra fără probleme, dar nu va putea să și atace la fel de eficient încă. Pentru o asemenea perspectivă, ar trebui ca raportul de forțe și de lovituri să se schimbe invers, cu o proporție în favoarea Ucrainei de 3-5:1. De aici și perspectiva noastră că legea asigură Ucrainei capacitatea de apărare, nu și pe cea de a câștiga războiul cu Rusia. Și nu neapărat din rea-voință, ci pentru că nimeni nu avea cantitățile de care e nevoie într-un asemenea război. Iar pornirea produției la acest necesar are nevoie de câțiva ani buni și de investiții substanțiale în industria de apărare.

Războiul de uzură devine și o nouă cursă a înarmărilor

Ceea ce putem vedea deja este transformarea războiului de uzură propus de Rusia într-o adevărată cursă a înarmărilor, cu escaladarea generațiilor și creștere tehnologică evidentă, pe fondul inventivității și multiplicatorilor de efecte. Pe această dimensiune, miza este ca democrațiile conjugate să câștige(din nou) războiul cu Rusia lui Putin, așa cum au făcut-o acum 35 de ani și cu Uniunea Sovietică a lui Brejnev-Gorbaciov(să nu-i mai trec pe Andropov și Cernenko care au “domnit” prea puțin).

De aceea și devine atât de importantă discuția despre modul în care sunt tratate diferențiat Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord, cu multiple nuanțe și abordări distincte, în așa fel încât cele patru și, eventual, cu alți aliați conjuncturali să nu realizeze în mod real un front conjugat și absolut solidar. Nu se întâmplă astăzi, și nici nu cred că se va întâmpla prea curând din cauza sistemului de sancțiuni implementat deja, cu efecte diverse și eficiență diferită, dar care are impact major.

Mai ales pentru actori inter-dependenți cu statele democratice, în primul rând China, care a avut de învățat de la sancționarea Rusiei care nu a capotat pe deplin pe baza fondurilor de stabilizare alimentate înaintea războiului (dar pe care le-a topit) și pe baza redirecționării – cu pierderi majore – spre destinatari din piețe slabe precum Asia de Sud-Est, respectiv China, India, Myanmar pentru produse petroliere. Dar China este în perioadă de stagnare în care nu are nevoie azi și în viitorul apropiat de impulsuri negative asupra dezvoltării economice.

Dacă Rusia și-a putut permite un asemenea pas, China este dependentă, în plus, în proporție de 28% de statele europene și 25% de SUA, la nivelul schimburilor interdependenței tehnologice, duce deja un război comercial cu SUA de 6 ani(și e posibil să revină Trump din ianuarie), iar producția sa nu poate fi absorbită nici cu discounturi imposibil de asumat de către nici o altă piață a lumii decât cea occidentală. Iar o cădere în cascadă a Chinei după Rusia ar determina colapsul total al celorlalți actori.

Pe de altă parte, și coeziunea lor într-o formulă de alianță va fi mai greu de combătut decât rivalitatea, escaladarea și înarmarea nucleară în epoca Războiului Rece, între statele democratice și cele populare-socialiste. Tocmai de aceea contează diplomația, nuanțele, sofisticarea și condiționarea pe liniile sensibile ale celor patru, concomitent, cu instrumentar de tip stick and carrot, pentru a evita coalizarea pe principiul definirii dușmanului comun în Occidentul democratic.