În ziua aceea, Nina nu s-a lăsat prea mult rugată și a venit cu mine la o cafea pe terasa cafenelei Pirosmani, scăldată de apele râului Mtkvari, unde eu am încercat să-i fac impresie, citindu-i o nouă poezie de-a mea. Vocea mea era îngânată de plescăitul valurilor. Mă asculta cu ochii înduioșați. Mă rugă să-i dictez poezia și o transcrise într-un caiet roz. În ziua aceea, nu se grăbea nicăieri și mă privea surâzând, cu bărbia culcată pe mâinile ei, așezate una peste alta, pe masă. O priveam și eu, fără să mai spun nimic. Cred că am stat așa o veșnicie. În secundele alea, toate cuvintele din lume mi se păreau a fi de prisos. Ce frumoasă mai era.

La cafeneaua aia am intrat la o distanță de jumătate de metru unul de altul și am ieșit ținându-ne de mâini. Ea m-a apucat de mână, de cum ne-am ridicat de la masă. Pe pod, s-a oprit și m-a îmbrățișat.  Eu vedeam apele cum veneau zbătându-se vijelioase și exaltate de sus și ea cum plecau pe lângă Pirosmani, în jos, în direcția Bibliotecii Naționale și a hotelului Iveria, spărgându-se de pietre. Acolo m-a și pupat tumultuos pe buze, cu ochii închiși.  M-a pupat de câteva ori și fiecare sărut ținea mai mult decât precedentul. Cuprins de un fel de exaltare, am sărutat-o pe gât și pe umeri. Mi-a răspuns și ea la sărut, cu un entuziasm și mai mare. Fiecare sărut al ei îl simțeam din creștetul capului și până în vârful picioarelor, îl simțeam în fiecare parte a corpului meu. Parcă îmi intra direct în sânge și mi se răspândea prin tot corpul. Între săruturi, ea mi-a spus că aceasta este modalitatea ei de a-mi mulțumi pentru poeziile mele. În seara aceea, mi-a spus că mă invită la ea la cămin. Nu am luat autobuzul, troleibuzul sau metroul, ci am mers pe jos, îmbrățișați, pupându-ne tot drumul.

Nina era abhaziancă și era studentă la limbi străine. Locuia într-un cămin din Vake, cu încă două colege de-ale ei. Ușa era încuiată și ea a băgat cheia în broască. Fetele lipseau. De cum ne-am văzut înăuntru, fata m-a încolăcit cu mâinile pe după ceafă și m-a pupat cu sete, iar săruturile ei erau ca o prefață extrem de intrigantă la noaptea pe care o aveam în față. Desprinzându-mi-se din brațe, fata a încuiat ușa. Îi admiram picioarele și fundul în timp ce ea umbla de colo colo prin cameră, cu ibricul în mână. M-a rugat să ghicesc care era patul ei, iar ea m-a răsplătit cu un nou sărut când i-am spus că e cel de lângă fereastră. Mi-a băgat chiar și limba în gură și mi s-a așezat pe genunchi. De undea sărit ca arsă când cafeaua a dat în foc.

A turnat cafeaua în cești, ne-am aprins țigările și am început să discutăm. Nina m-a întrebat ce cred despre ce se întâmplă în Abhazia.

- Dar ce se întâmplă în Abhazia, că eu nu știu nimic?
- Cum, nu te uiți la televizor?
- Nu, eu nu am televizor.
- Televiziunea rusă în fiecare zi transmite reportaje din Suhumi.
- Eu nu mă uit la televiziunea rusă.

Mi s-a așezat pe genunchi, m-a cuprins cu brațele pe după umeri, și mi-a povestit despre mitingurile și demonstrațiile abhazienilor, care au loc în fiecare zi în centrul orașului Suhumi. Habar n-aveam despre asta. Mi-a povestit că oamenii ăia vor independență, un stat suveran, o Abhazie fără georgieni, o țară doar al lor, în care să nu mai rămână nici picior de georgian. M-a întrebat ce cred eu despre asta și eu i-am spus sincer că asta mi se pare absurd și imposibil, de vreme ce georgienii sunt majoritari în Abhazia.

- Deocamdată, sunt majoritari, mi-a spus ea.
- Cum, adică, deocamdată.
- O să-i impunem să plece de acolo.
-Cum?
- O să-i alungăm.
- O să-i alungați?
- Altă soluție nu e.
- Și ce o să faceți cu copiii, bătrânii, bolnavii, femeile gravide?
- O să-i alungăm și pe ei.
- Și pe tine asta nu te îngrijorează?
- Iubițel, înțelege-mă, altă soluție nu avem. Altfel, ei n-o să plece. Nimeni nu vrea să plece de bunăvoie. Ei trebuie scoși cu forța din Abhazia. Alungați de acolo. Goniți. Omorâți, dacă nu vor să plece.
- Dar asta ar fi pur și simplu îngrozitor, Nina, i-am spus eu și am încercat s-o îmbrățișez, dar fata mi-a aruncat brațele în lături și a sărit ca friptă în picioare.

Bătea camera încoace și încolo, vociferând și gesticulând aprins. Într-o clipă, deveni alt om. Un om pe care eu nu-l cunoșteam și nu-l mai văzusem până atunci niciodată. Nu cu omul ăsta am intrat eu în camera ei.

Roșie gotcă, umbla în jurul meu și striga, iar eu îmi învârteam capul de la stânga la dreapta mea gândindu-mă cum dracului s-o liniștesc. Nu știam cum și fumam. Cred că vreo oră întreagă a vorbit numai ea și eu am fumat întruna. Mă fulgeră un gând că, în condițiile astea, trebuia să-mi iau gândul de la sex. Am încercat de câteva ori s-o apuc de mână și s-o opresc, dar ea mi-a azvârlit mâna cât colo, cu putere. Mi-am dat seama că opinia mea i-a omorât toată dragostea ei pentru mine. Ea tuna și fulgera. Bântuia prin cameră și mă admonesta să nu-i iau poporului abhazian dreptul la autodeterminare. Instantaneu, devenii dușmanul ei de moarte. Eu, pe care ea l-a adus în camera ei ca să facem sex, acum eram inamicul ei numărul unu, pe care trebuia să-l distrugă cu orice preț.

Fumam țigară de la țigară, neștiind ce să fac. Unde mai pui că ușa era încuiată, iar cheia se afla în buzunarul ei de la fustă. Fuma și ea țigară de la țigară și îmi vorbea. Stingeam o țigară și imediat aprindeam alta. Nici nu bănuiam că atâta ură colcăia în sufletul acelei fete atât de frumoase și de senzuale.

Ea îi făcea cu ou și cu oțet pe georgieni în Vake, în inima orașului Tbilisi, în mijlocul georgienilor și atunci m-am gândit că ea mi-a întins o capcană, aducându-mă la ea în cameră. Din capul locului ea știa că n-o să facem sex. Ea nu pentru sex m-a adus aici. Ea m-a ademenit încoace pentru a-mi vorbi despre Abhazia și despre dreptul ei la autodeterminare. Ea avea nevoie de un ascultător, căruia să-i vorbească despre toate aceste lucruri. De asta, a și încuiat ușa. Ca să nu pot pleca. Ca să aibă cine o asculta toată noaptea. O priveam și mi se făcu milă de ea. Ea, o femeie atât de frumoasă, devenise victima propagandei ruse, care-i altoise atâta ură în suflet.

Fumam și o priveam cu milă. Fuma și ea și îmi vorbea cu înverșunare și cu cât îmi vorbea mai mult, cu atât devenea și mai pătimașă. La un moment dat, m-am speriat că o să mă apuce de gât și o să mă stranguleze. Mă gândeam cum dracului să fug de acolo și pentru că nu știam cum, fumam țigară de la țigară, ca un apucat. Nu mai voiam sărutări, îmbrățișări, sex, voiam doar să fug de acolo. Că noaptea a trecut, mi-am dat seama când am auzit bătăi în ușă. M-am uitat pe fereastră și am văzut că afară se luminase de ziuă. Ea s-a oprit din vorbit și a mers s-o descuie. Scrumiera era bucșită cu chiștoace și eu mi-am stins țigara de talpa pantofului, iar chiștocul mi l-am băgat în buzunar. Dacă l-aș fi pus în scrumieră, ar fi căzut pe podea. Veniseră cele două colege ale ei, bete și fericite. Intrară și eu ieșii. Le-am auzit cum îi povesteau Ninei cum au făcut sex toată noaptea și ce bine a fost.

Am coborât scările și am ieșit afară.

În curte am început să mă sufoc. Tot aerul din lumea asta parcă dispăruse. De la un difuzor lipit pe una dintre coloanele barului am auzit că, în dimineața asta, au fost uciși sute de georgieni în Suhumi. În Abhazia începuse războiul. Nu mai puteam să respir și am început să mă bat cu pumnii- cu amândoi concomitent - în piept.