Băiatul se rătăci de tatăl său în piață, unde au venit să cumpere ouă roșii, pentru că n-aveau acasă ouă roșii, ei nu știau să le vopsească, iar mama care se pricepea de minune la lucrul ăsta se afla în Italia, nici nu mai știa de când. Deși era a doua zi de Paști, târgul era plin ochi de oameni. În prima zi de Paști le-a adus zece ouă roșii sora mamei, tanti Ileana, dar ei fiind tocmai șase, le-au mâncat pe toate cât ai clipi din ochi.  Le plăcea foarte tare să le ciocnească, poate chiar mai tare decât să le mănânce. De asta, și copiii l-au înconjurat pe tata și au început să-l implore într-un glas să le mai aducă ouă roșii. Ouăle roșii le plăceau mai tare decât cozonacul.

Tata îl luă pe Alexandru de mână și au mers la Ungheni, la iarmarocul de Paști. Au dat roată bazarului, căutând ouă roșii. O bătrânică vindea ouă roșii lângă o tarabă cu legume. Alexandru l-a tras pe tata de mânecă și i-a arătat-o pe bunicuța, care își ștergea ochelarii cu o batistă roșie. Alexandru alergă printre oameni spre ea. Când și-a întors capul înapoi, nu-l văzu pășind după el pe tatăl său. Își roti gâtul în toate părțile și nu vedea decât chipuri străine. Se uită la taraba cu legume, sperând că o fi ajuns înaintea sa, dar nu-l văzu nici acolo, cum nu o văzu nici pe bătrânica aia care-și ștergea ochelarii cu o batistă roșie. Bătrânica lipsea sau, poate, el nu o vedea din spatele adulților care pășeau în fața sa. Se gândi s-o caute mai întâi pe bătrânica aia, pentru că tatăl său la ea se porni. Ajuns în zona tarabelor cu legume, constată că nu era doar una singură, ci zeci de tarabe cu legume, dacă nu sute, și între ele întâlni bunicuțe cu ochelari care vindeau ouă roșii și toate semănau leit una cu  alta și niciuna nu-i putu spune dacă l-a văzut sau nu pe tatăl lui.

Tot alergând așa după tatăl său ieși din târg, fără să-și dea seama cum. Când se dezmetici, pășea singur pe o stradă la fel de aglomerată ca piața centrală, aici oamenii vindeau vechituri, întinse pe niște foi de polietilenă. Alexandru venise pentru prima dată la oraș. El era de la țară, din Flutura, de unde nu ieșise decât în satele din jur, dar nu și la oraș, la Ungheni. De asta, tata și-l luase cu el gândindu-se că nu ar fi rău să-i arate și lui orașul. Alexandru avea trei ani și în satele din preajmă a fost doar la rude și la biserică. Acum că se rătăci de tatăl său se gândi să caute o biserică.

În noaptea de înviere, au urmărit împreună cu tata și cu frățiorii și surioarele sale slujba de Paști de la televizor și Alexandru era foarte uimit că în Chișinău se aflau tocmai două biserici. Bisericile alea erau foarte frumoase. Când i-a sunat mama în prima dimineață de Paști, le-a povestit că și la Ungheni există o biserică la fel de frumoasă ca și alea din Chișinău.  Fără să știe cum, Alexandru se trezi pășind prin fața acelei biserici. Intră. Se minuna cât de frumoasă era.

Tatei i-a picat fisa că și-a pierdut băiatul după ce cumpăra punga cu ouă roșii. A răscolit toată piața și nu l-a găsit nicăieri.  L-a căutat până târgul s-a închis. Paznicul a încuiat poarta și el era disperat. Nu știa unde să-l mai caute. Înainte să anunțe poliția, se gândi să meargă la biserică și să se roage lui Dumnezeu ca să-l ajute să-și găsească băiatul.

Intră în biserică și-și văzu piciul umblând prin fața icoanelor cu gura căscată. L-a strâns în brațe chiar în fața altarului. Alexandru i-a spus că mama a avut dreptate: biserica din Ungheni era la fel de frumoasă ca și alea din Chișinău. Sau poate că era chiar și mai frumoasă.