Armenia continuă să joace în forță în privința reorientării proprii spre mai multă independență, pe de o parte, dar și spre Occident. Asta în timp ce face pași importanți pentru reconcilierea și semnarea acordului de pace cu Azerbaijanul și, concomitent, pentru reconcilierea și deschiderea frontierelor cu Turcia. Ieșirea din izolare și de sub controlul masiv și absolut al Rusiei se face cu pași mici, însă, deoarece sectoare întregi ale economiei sale, în primul rând cel energetic, sunt sub controlul Moscovei și a companiilor de stat ruse, în timp ce formulele sale alternative actuale vin din Iranul izolat și sancționat, la rândul său, de la investițiile europene și americane în curs, în timp ce prezența rusă de pe teritoriul său se dă greu dusă.

Întâlnire în plină furtună politică ruso-armeană

Într-o întâlnire care a avut loc miercuri la Kremlin, Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan a avut o “consultare deschisă” cu președintele rus Vladimir Putin după multiplele semnale de ruptură și avertismente de sancțiuni, alături de amenințări surde și constrângeri multiple. Președintele rus l-a întâlnit pe premierul armean pentru a lămuri lucrurile. Într-adevăr dependențele sunt extrem de puternice de unde dificultatea decuplării Armeniei de Rusia.

De altfel, Nikol Pashinyan este conștient de acest fapt mai ales prin prisma presiunilor pe care le îndură acasă din partea propriei opoziții, susținute amplu și inspirată de către Rusia. În ajunul vizitei la Moscova, Pashinyan a susținut o conferință de presă în care a denunțat noua mișcare religioasă condusă de către Catolicosul Tuturor Armenilor, Garegin II, liderul Bisericii Apostolice Armene, care s-a transformat în mișcare politică, cu proteste în stradă, fiind o umbrelă pentru opoziția politică pro-rusă pe care premierul și partidul său au înfrânt-o în două rânduri deja la alegeri, o opoziție revanșistă și revizionistă, dar și de serviciile secrete străine, nenumite atunci, dar cu referire directă la FSB-ul rus. Pe aceeași linie se mai află o parte din diaspora armeană, organizații de lobby și apărătoare a diverselor interese economice și financiare, înghiontite și aduse în prim plan de către aceleași servicii secrete ruse.

Discuțiile dintre Putin și Pashinyan au vizat o plajă largă de teme, unele de clarificare, altele de consultare directă. S-a discutat despre situația relațiilor biletarale și nivelul alianței celor două state, membre împreună a CSTO, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, și Uniunea Euro-asiatică, variantele rusești ale alianței respectiv pieței comune în spațiul post-sovietic, dar și despre solicitările armene de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul național, în discuție fiind baza de la Gyumri, trupele de grăniceri și poliție de frontieră și trupele staționate la baza aeriană din Erevan.

Premierul armean este conștient că nu poate face o ruptură absolută de Rusia, nici măcar părăsind formal cele două organizații. Armenia depinde de Rusia în privința furnizării unui număr mare de bunuri iar alternativele nu se pot construi peste noapte. Muncitorii armeni, dar și oameni de afaceri potenți, își realizează veniturile în Rusia și transmit remitențele sau reinvestesc în Armenia, un proces care este crucial pentru stabilitatea economică și financiară a statului armean. Procesul de investiții anunțat de către UE și SUA la recenta reuniune tripartite de la Bruxelles cu premierul armean e un proces de durată și care se va realiza în timp. Decuplarea economică, cel puțin, nu se poate realiza decât gradual și în timp.

Rușii se dau greu duși din Armenia

Și în privința relațiilor strategice și de alianță pașii nu pot fi făcuți peste noapte. Armenia depinde de armamentul rusesc, de mentenanță, piese de schimb și muniție, în timp ce înclinația sa în creștere pe linia pro-Occidentală are, din nou, nevoie de timp pentru a se concretiza și trece obligatoriu printr-o fază de influență dublă, de bi-vectorialitate. Rusia e blamată de către întreaga mass media armeană pentru pierderea Karabakhului, pentru neaplicarea acordului de alianță, însă Rusia menține poziția marcată de OTSC în 2020 că e vorba despre o intervenție pe teritoriul suveran al altui stat, Azerbaijanul, nicidecum despre apărarea teritoriului Armeniei.

După întâlnire, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că Președintele Putin a achiesat la retragerea trupelor rusești și a unor grăniceri din diferite părți ale Armeniei. Desigur, chiar și parțial, retragerea se adaugă recentei retrageri a celor 2000 de trupe de menținere a păcii din Karabakh, de pe teritoriul azer și schimbă substanțial spațiul geopolitic al Caucazului. Plasarea Georgiei într-o postură tot mai explicit anti-occidentală și pro-rusă, după adoptarea legii privind agenții străini în variantă rusă de către Partidul Visul Georgian, lovind puternic societatea civilă și finanțările internaționale, pare să fie compensația care echilibrează reducerea controlului rus în Armenia și Azerbaijan.

Armenia a cerut de multă vreme retragerea grănicerilor, în special  de la aeroportul din Erevan, marcând dorința de mai multă autonomie, iar de la 1 august acest lucru se va întâmpla. La fel și cu frontiera cu Azerbaijanul și Georgia, nu însă și cu frontierele externe ale fostei Uniuni Sovietice, cele cu Turcia și Iranul, care rămân sub controlul rusesc. Și perspectiva modificării prevederii din Declarația tripartită din noiembrie 2020, după război, privind coridorul Zangezur de pe frontiera iraniană, între Nakhchivan și granița Azerbaijanului, pe care Armenia o dorea păzită de trupele sale, nu pare să se fi rezolvat în sensul așteptat și dorit de către Erevan.

Întâlnirea păstrează un nivel mare de ambiguitate în privința condițiilor retragerii, a calendarului și a pașilor viitori. Dar este clar că baza de la Gymri nu a intrat în discuție, tot astfel cum retragerea așteptată după auto-suspendarea Armeniei din CSTO nu va avea loc prea curând. Lipsa acestor date și preocuparea constantă a Rusiei pentru secretomanie face ca viitorul strategic al Armeniei și perspectiva aranjamentelor sale de securitate să rămână sub semnul întrebării.

De remarcat este și faptul că Nikol Pashinyan a refuzat să rămână la Moscova pentru parada de 9 mai alături de ceilalți lideri pro-ruși și a plecat spre casă în seara zilei în care a venit. Neparticiparea sa la parada de cinstire a Marelui Război pentru Apărarea Patriei Sovietice - așa cum numește propagandistic Rusia cel de-Al Doilea Război Mondial, în încercarea de a-l confisca - a fost taxată de mass media rusă drept o dovadă de deconsiderare a lui Putin, a Rusiei și a poporului rus, o dovadă de lipsă de respect din partea lui Pashinyan. Totuși acesta i-a motivat lui Putin nevoia de a fi acasă a doua zi, când era anunțată o mare manifestație anti-guvernamentală, îndreptată direct împotriva sa, organizată sub egida mișcării conduse de Catolicosul Bisericii Apostolice Armene.

Protestul opoziției, cu Catolicosul Armeniei în frunte

Mișcarea condusă de către Biserica Armeană este calificată drept amenințare la adresa procesului de pace cu Azerbaijanul, dar și ca amenințare la adresa viitorului Armeniei, a stabilității și securității țării. Și nu întâmplător, odată ce chemarea la proteste a Catolicosului a vizat blocarea procesului de demarcare a frontierei cu Azerbaijanul, torpilarea măsurilor de creștere a încrederii între cele două părți, subiecte legate de războiul din Nagorno-Karabakh.

La protest a fost Arhipiscopul Bagrat(Galstanyan) și un cler divers, de diferite ranguri ierarhice, care s-a pronunțat pentru “ruperea mâinii celui care a semnat faptul că Artsakh e Azerbaijan și să tăiem mâna celui care a spus-o”, cu referire directă la premierul Pashinyan care, după războiul de 44 de zile din 2020 și preluarea capitalei Stepanakert/Hankendi la 28 septembrie 2023, a anunțat la o săptămână recunoașterea integrității teritoriale a Azerbaijanului, inclusiv într-un comentariu scris, susținut de către SUA și UE, care marca primul pas spre încheierea confruntării, revenirea la bazele fundamentale ale lumii bazate pe reguli și renunțarea la revendicările teritoriale. “Nu mai deții nici o formă de putere în Republica Armenia,” i s-a adresat direct la 9 mai arhiepiscopul Bagrat.

De altfel, explicația lui Nikol Pashinyan pentru propriile gesturi vine în sensul clarificării și adaptării la o realitate crudă dar prezentă, dar și a angajamentelor la care Armenia este parte, a respectării suveranității statelor din fosta Uniunea Sovietică, un proces care-i garantează propria suveranitate, de la acordurile de la Minsk 1991. Pashinyan a vorbit, la 15 iunie 2023, în Parlamentul Armeniei, despre o anumită “dualitate” care ar exista între Armenia istorică și Armenia reală ca stat astăzi, o dualitate care se citește la nivelul credinței, sufletului, memoriei istorice a fiecărui armean, dar care se rezumă la decizia dacă Armenia reală trebuie să servească Armeniei istorice sau dacă Armenia istorică trebuie să servească Armeniei reale. O întrebare crucială, politică și epocală, a detașării de trecut și adaptării la contemporaneitate, pentru a juca un rol și a putea dezvolta Armenia viitorului.

Mișcarea de protest, încheiată pașnic și fără urmări, a fost menită să declanșeze o criză politică internă care să blocheze o nouă rundă de negocieri de pace directe între miniștrii de externe armean și azer prezență la Alma Alî, în Kazahstan, a doua zi, la 10 mai. Întâlnirea s-a desfășurat și se decantează evoluții ce anunță posibilitatea semnării unui Acord asupra Stabilirii Relațiilor Interstatale de Pace între cele două state aflate în conflict până în noiembrie 2024, dată la care Azerbaijanul găzduiește summitul COP 29.

Dar obiectivele mișcării de protest, așa cum a subliniat premierul, sunt dincolo de manifestația publică și deraierea procesului de pace, mergând spre declanșarea unei insurecții care să răstoarne ordinea constituțională din Armenia, incitând la un nou război cu Azerbaijanul și determinând, în același timp, o schimbare de regim la Erevan prin numirea unui guvern marionetă sub influența unor servicii de informații în continuare nenumite. Procesul ar bloca și modificările constituționale anunțare deja de Pashinyan dinaintea reizbucnirii războiului din Karabakh.

Miza reconcilierii și procesului de pace cu Azerbaijanul este deschiderea căilor de reconciliere concomitente cu Turcia, un pas deja făcut de Pashinyan, care așteaptă deschiderea frontierei dintre cele două state mai întâi pentru cetățeni ai statelor terțe și diplomați, înaintea pașilor concreți pentru reluarea relațiilor bilaterale și deschiderea ambasadelor la Ankara și Erevan. Ieșirea din izolare ar readuce Armenia pe coridoarele de transport Est-Vest, pe Drumul Mătăsii, participarea la Coridorul de Mijloc și la proiectul european Global Gateway care vizează propria infrastructură de transport și comerț. Pe această direcție, Pashinyan se bazează pe majoritatea tăcută a armenilor care susțin încheierea conflictelor și aspiră la ceva mai multă prosperitate, dar și la mai multă democrație și apropiere de Occident.