Președintele rus Vladimir Putin a optat pentru continuitate la nivelul Guvernului, preferând să mențină generația septuagenarilor săi parteneri în prim plan. Desigur, cu o excepție notabilă: ministrul Apărării Naționale. După 12 ani de serviciu ca Ministru al Apărării, Serghei Șoigu îi ia locul lui Nikolai Patrușev ca secretar al Consiliului de Securitate prezidat de Putin și locul unde stă ca vicepreședinte vocalul fost președinte și premier Dmitri Medvedev, portavocea radicală a Kremlinului.

În locul său vine Andrei Belousov, un tehnocrat economist de 65 de ani, care se vrea o dovadă a victoriei competenței asupra loialității la Kremlin. Noua numire anunță un nou instrument în războiul de uzură al Rusiei cu Occidentul: competiția în producția de armament globală. Asta rezolvă și problema de imagine a Ministerului Apărării, zdruncinat de cazuri de corupție până la vârf, și permite curățenia totală în principala instituție responsabilă cu războiul de agresiune pe scară largă, pe termen lung cu Occidentul, început deja în Ucraina. Pe de altă parte, noua numire anunță și noutăți importante în competiția pentru succesiunea Țarului între noul favorit, băiatul lui Patrușev, Dmitri, premierul în funcție Mihail Mișustin și mulți alți doritori de rang inferior.

Reașezări în structura de putere a lui Putin: competență versus fidelitate

Alegerea în cel de-al cincilea mandat de președinte, de 6 ani de această dată, la 25 de ani de la Preluarea puterii, l-a făcut pe Putin să vină cu o combinație de continuitate și inovații guvernamentale. Imobilismul elitei de vârf a Rusiei a rămas o constantă, odată ce membrii grupării sale de siloviki septuagenari, majoritatea provenind din grupul său din Sankt Petersburg, au rămas cei mai influenți deținători ai puterii. Totuși, slăbiciunile pe care sistemul verticalei puterii, constituit cu o asemenea elită, le aduce mai ales în privința capacității Rusiei de a câștiga un război, cu curteni de rang imediat inferior servili și corupți, a afectat prioritatea lui Putin care este războiul: un război de uzură, pe termen lung, pe care-l poartă cu Occidentul și despre care a realizat că nu poate fi câștigat decât de o economie solidă.

De aceea, Rusia are nevoie de o economie de război, un război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, vizată nefiind Ucraina, ci întregul Occident, cu care a ales să se confrunte. Și nu e simplu, odată ce presupunerile Pentagonului privind profesionalizarea, modernizarea echipamentului, doctrine, modului de pregătire și antrenare a trupelor și a modului de luptă și a leadership-ului nu s-au adeverit iar reconfigurarea presupusă nu a avut loc niciodată, așa cum a presupus SUA de acum 5-7 ani deja. Iar efectele s-au văzut în anii de război de până astăzi. Recucerirea Harkovului și a Hersonului de către Ucraina, în 2022, au demonstrat slăbiciunile cronice ale armatei lui Putin și corupția profundă încetățenită.

E motivul pentru care Putin a schimbat. Nu a schimbat în privința generației și a vârstei, dar a schimbat profund în privința competenței. Asta chiar dacă o asemenea manevră a fost sursa trimiterii în afara prim-planului puterii a prietenului său de pescuit, vânătoare și cules ciuperci Șoigu. Președintele rus a ales înlocuirea sa cu un expert în economie precum Andrei Belousov, ajuns și el la 65 de ani. Dacă puterea personalizată a lui Putin și verticala puterii nu a fost niciodată contestată, această rotire cu împingerea în zone mai puțin relevante a partenerilor săi din cercul intim – așa cum s-a întâmplat în trecut cu Serghei Ivanov și Igor Ivanov sau cu Evgheni Primakov și alții la vremea lor – a marcat mai apăsat astăzi triumful competenței în fața loialității, ca valori în care crede Putin.

Pentru că și azi în Rusia lui Putin un singur om ia deciziile cruciale, și acesta e chiar Putin, iar sistemul politic este construit strict în jurul său, numirea prezentă a însemnat o ruptură cu convenționalismul, în timp ce Șoigu se mișcă tot mai mult spre cimitirul elefanților care a devenit azi Consiliul de Securitate al Rusiei, un spațiu unde Putin plasează fostele figuri ale puterii dintre apropiații săi de care se desparte, dar pe care nu-i vrea departe de privirea și controlul său, așa cum s-a întâmplat și cu Dmitri Medvedev. Sunt oameni care nu pot fi lăsați să plece prea departe, dar pe care nu-i mai poți pune nicăieri în vreo funcție de putere.

Schimbarea lui Șoigu este doar decizia sa, venită după o lungă analiză. Putin a avut de soluționat problemele Armatei și Ministerului Apărării și să aibă, totodată, un țap ispășitor, fără a-și face din acesta un inamic. Iar plata atât pentru eșecurile de pe front, cât și pentru scandalurile de corupție, a venit. Însă i-a trebuit timp și, cum detestă să reacționeze sub presiune sau la cererea cuiva, cum a fost cazul inamicului de moarte al ministrului Apărării, Evgheni Prigojin, care l-a atacat public încă în 2023, înainte de tentativa sa de lovitură de stat, a așteptat până azi ca să mute. A trebuit să treacă suficient timp ca schimbarea să nu fie legată de șeful Wagner și ca să nu intervină în momente de criză, când Rusia pierdea pe teren. Acum Rusia are inițiativa de luni bune, deci schimbările pot avea loc.

Vechea și noua elită rusă – față cu succesiunea lui Putin

În contextul vârstei lui Putin, perspectiva de a schimba dramatic la nivelul ierarhiilor de prim plan și a elitelor este văzută ca o adevărată bombă care sparge convențiile și așează un nou candidat în testele vizând perspectiva succesiunii. Pentru că această numire trebuie văzută și ca o confirmare a performanțelor avute deja de Belousov ca vicepremier la Ministerul Dezvoltării Economice, și în privința conducerii programului de drone al Rusiei, dar și ca test de succesiune pentru Putin, o succesiune despre care nu vorbește nimeni deschis și care nu poate fi invocată sau pregătită formal cât timp Țarul este în viață și în putere.

Belousov nu este primul ministru civil al Armatei. Din contra. Și el vine după 20 de ani de miniștri civili – Serghei Ivanov, Anatoli Serdiukov, Serghei Șoigu – ultimul, chiar dacă avea gradul de general, nu a făcut o zi de armată și nu a comandat nici o unitate înainte de numire, doar cele două decenii petrecute în Ministerul Situațiilor de Urgență până la funcția de vârf l-au recomandat pentru stelele primite. Dar Belousov este în primul rând un economist civil, acceptat unanim ca un tehnocrat competent și un manager foarte bun, cunoscător al complexului militar-industrial, fost consilier economic al președintelui după plecarea lui Andrei Ilarionov – moștenit din perioada Elțîn - și asociat ca imagine cu premierul reformist Piotr Stolîpin, care a încercat reformareea Rusiei Țariste târzii, după pierderea războiului cu Japonia în 1905.

Belousov este considerat, de asemenea, protejatul lui Putin. Însă unul atât cu carte, cât și cu calități intelectuale și de caracter de lider: subtil, inteligent, diplomat, un keynesian militar, doctor în științe pus să se ocupe de componenta economică a celebrei “operațiuni militare speciale” a lui Putin, asta în timp ce mutarea trupelor pe hartă rămâne apanajul Șefului Apărării. Un loialist al lui Putin și ideolog al economiei de stat, în care combină(și subordonează) economia privată de piață celei de stat, extinzând modelul din domeniul militar la nivelul întregii economii, aliniind-o intereselor strategice ale lui Putin. Exact acțiunea sa de incorporare a acestor interese la nivelul economiei au făcut ca el să fie alegerea lui Putin pentru Ministerul Apărării și, poate, mai departe și mai sus.

Iar la nivelul elitelor asta e o veste proastă atât pentru premierul Mișustin, cât și, mai ales, pentru aspirațiile de succesor al lui Putin ale băiatului înlocuitului Nikolai Patrușev, Dmitri, mutat vicepremier după un mandat neașteptat de bun la Ministerul Agriculturii. Belousov se alătură altor profesioniști tehnocrați injectați în Guvern, pe lângă zona politică și de forță a siloviki, între care pomenitul premier Mihail Mișustin, vicepremierul Dmitri Cernîșenko, Ministrul Dezvoltării Digitale, Maksut Șadaev.

De partea cealaltă, a continuității, au rămas matusalemicii Serghei Lavrov, de 20 de ani Ministru de Externe necontestat al Rusiei; Nikolai Patrușev însuși, Secretar al Consiliului de Securitate din 2008, după conducerea FSB ani la rând și considerat unul din cei mai puternici oameni ai Rusiei până astăzi, devenit acum consilier al lui Putin – dar recompensat cu poziția de vicepremier al băiatului său; și Serghei Șoigu, cel care i-a luat locul la Consiliul de Securitate, ministrul Apărării din 2012. A rămas în elită și Serghei Narîșkin, Șeful SVR, serviciul extern de informații al Rusiei, tot din echipa de siloviki din Sankt Petersburg, celebru pentru rolul său în scena bătăii de joc a lui Putin înaintea lansării războiului, când tremura ca o frunză în clipul înregistrat și difuzat ca scenă derulată în direct, la începutul lui 2024, la o ședință a Consiliului de Securitate.

Elita din zona Apărării: Belousov, Șoigu, Gherasimov și posibila revenire a lui Surovikin

Numirea lui Belousov e menită să închidă și o altă problemă a Ministerului Apărării, care este corupția. Șoigu rămâne implicat în afacerile producției militare pe care o cunoaște, urmând să supravegheze complexul militar - industrial – prin prisma experiențelor sale privind industria specifică și a cunoașterii întreprinderilor producătoare a diferitelor armamente și produse utile armatei pe front. Dar arestarea unuia dintre aliații și protejații lui Șoigu, responsabil de marile proiecte de infrastructură ale Armatei, Timur Ivanov, viceministru al Apărării, pentru o mită de un milion de ruble, a umbrit situația lui Șoigu și a grăbit plecarea (dacă autorizarea arestării lui de către Kremlin nu a fost tocmai o parte a procesului de schimbare a ministrului Apărării).

I s-a adăugat șeful Directoratului Principal pentru Personal al Ministerului Apărării, general-locotenentul Iuri Kuznețov, arestat pe 13 mai, după ce Comitetul Rus pentru Investigații a găsit acasă la el 100 milioane de ruble (circa un million de dolari) în cash. Cum aceștia erau protejații lui Șoigu, responsabilitatea sa era greu de evitat chiar dacă nu s-a probat implicarea sa în actele de corupție. Cel mai mare critic al său pe linia corupției și absenței funcționalității lanțurilor de aprovizionare și logistice din război a fost Evgheni Prigojin, liderul Wagner, eliminat după ce a încercat să pună presiune pe Putin mergând până la tentativa loviturii de stat. El vorbea atunci atât despre incompetență, cât și de corupție, cu precădere atunci când luptătorilor le lipseau resursele din cauza incompetenței birocratice. Atacurile sale au revenit la suprafață astăzi.

Totuși, Șoigu a rămas un politician popular în Rusia, iar această popularitate vine în special de la modul în care a ajutat oamenii timp de două decenii în Ministerul Situațiilor de Urgență înainte de 2012, când a devenit ministru al Apărării. El este unul dintre puținii outsideri din elita lui Putin, moștenit din perioada Elțîn și non-membru al grupării siloviki din Sankt Petersburg. În afara poziției de Secretar al Consiliului de Securitate, Șoigu a rămas și vicepreședinte al Comisiei minitaro-industriale – condusă tot de Putin.

Un alt veteran al afacerilor militare este Valeri Gherasimov, Șef al Apărării din 2012 și autorul celebrei doctrine care-i poartă numele și se referă la războiul hibrid realizat prin construirea de instrumente care valorifică principiile și valorile democratice, considerate vulnerabilități de către planificatorii ruși tocmai pentru că lumea democratică le respectă și le apără. El a rămas în funcție chiar dacă, la 69 de ani, a depășit cu 4 ani deja limita de vârstă în serviciu și, totodată, vârsta maximă de retragere din funcție a celor care conduc Armata Rusă. Retragerea din funcție a lui Gherasimov, șeful Statului Major al Apărării și viceministru al Apărării, este foarte probabilă la sfârșitul acestui an. Atât înlocuirea lui Șoigu, cât și retragerea din serviciu a lui Gherasimov, pot deschide calea revenirii în prim plan a lui Serghei Surovikin, un apropiat al Companiei Militare Private Wagner, retras tocmai din cauza acestei asocieri.