De la începutul invaziei masive a Ucrainei de către hoardele putleriste au trecut 857 de zile. În continuare sunt înregistrate zilnic peste 100 de ciocniri directe armate. Dar încep să apară, pe lângă noutățile despre asalturile rușilor, și știri despre succese ale armatei ucrainenilor, ceea ce nu s-a întâmplat de mai bine de 6 luni. Reluarea livrărilor de muniții începe a se vedea și pe câmpul de luptă. Dacă acum câteva luni ucrainenii trăgeau un obuz contra zece, astăzi raportul a ajuns la unul contra trei. În sfârșit au ajuns pe front și obuzele livrate via așa-numita „inițiativă cehă”! Din pacate, promisele F-16 asa si nu au fost livrate...

Cu toate acestea, călăii putleriști au un avanaj teribil: ei continuă să arunce bombe planante asupra Ucrainei. Săptămâna trecută, pentru prima dată de la începutul invaziei, o bombă de 500 de kg a fost lansată peste Kharkiv...

Să revenim totuși în țară, unde avem câte ceva de menționat

CENZURĂ VERSUS BOICOT Se pare că totul a devenit destul de limpede în umflatul scandal în care a fost atras Teatrul Republical „Luceafărul”. Așa dar, ce putem afirma astăzi cu destulă certitudine? Să le luăm la rând.

  1. „Cenzură” nu a fost! Nici barem „auto-cenzură”. Acest termen a fost lansat în spațiul public de către David Schwartz și Vitalie Sprânceană, autorii spectacolului, dar și autorii interviului care a declanșat scandalul.
  2. Sunetul de la consiliera președinției (e vehiculat numele Angelei Brașoveanu) a existat. Se pare că Veaceslav Sambriș a fost sunat exact în momentul în care acesta era în birou cu David Schwartz. A fost un sunet amical de curtoazie, fiindcă conflictul lua deja proporții și a ajuns la urechea consilierei, dar nicidecum nu au fost date indicații și nicidecum nu s-a sunat cu intenția de a anula spectacolul. Toată această isterie cu suntetul consilierului e invenție curată a lui Schwartz și Sprânceană.
  3. Actorii afirmă că cele relatate în comunicatul lor sunt adevărate: Iată un citat despre declarațiile lui Schwartz: „Ucraina e de vină pentru acest război; Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei de dragul încetării războiului; dacă Rusia nu ataca Ucraina, Ucraina avea să atace Rusia; Rusia vrea doar să-și întoarcă teritoriile istorice; vorbitorii de limbă română din Republica Moldova sunt de vină pentru războiul din Transnistria (pentru că discriminează vorbitorii de limbă rusă)”.
  4. Piesa a fost publicată (vom preciza că a fost publicat textul prezentat de către David Schwartz) pe situl revistei „Observator cultural”. Am citit mai multe opinii. Acei care au citit piesa nu au găsit-o nici strălucită, nici conținând materiale care ar merita o intervenție din partea autorităților RM. Dar acest lucru nu a rdicat prea multe întrebări, din păcate.

Așa dar, versiunea prezentată de Scwartz și Sprânceană o consider la moment un fals și o tentativă de manipulare. Ar trebui răsturnări spectaculoase ale situației pentru a-mi schimba opinia. Mult mai firească îmi pare versiunea unui boicot al trupei din cauza conflictului cu Schwartz care s-a agravat și a degenerat (cauzele acestui conflict nu sunt neapărat vizibile în textul piesei). Tind să cred că Schwartz a ținut discursuri putleriste în fața trupei. Acuzațiile sunt extrem de grave și ar trebui să urmeze un proces de judecată care să valideze o versiune sau alta. În cazul în care declarația trupei e validată oficial, statul RM, dacă se respectă, nu are cum să nu reacționeze, și nu atât pentru declarațiile despre Ucraina, cât pentru cele despre Transnistria, iar inculparea minimă ar fi o interdicție de teritoriu pentru o durată îndelungată de timp, dacă nu definitivă.

Și încă ceva: faptul că o bună parte din intelectualii români din partea dreaptă a Prutului au adoptat prea ușor versiunea „Cenzură”, prezentată de duetul Sprânceană & Schwartz denotă, în cel mai bun caz, ignoranță (habar nu au ce se întâmplă peste Prut) și lipsă de spirit critic (prea ușor au înghițit o banală prăjină mediatică). Fiți de acord: e mai mult decât o simplă semantică la mijloc. Dacă descriem același caz plasându-l sub deviza „Boicot” (ceea ce e mai aproape de adevăr), totul apare complet sub altă lumină.

Pe final vom ridica încă o dată întrebarea despre războiul hibrid împotriva României desfășurat pe teritoriul ei. Narativele putleriste devin din ce în ce mai vizibile și mai persistente în spațiul mediatic românesc. Începe să devină o adevărată amenințare pentru securitatea națională a României! Iar acei care încearcă în continuare să diminueze gravitatea celor intâmplate ar trebuie să-și dea palme răsunătoare în fața oglinzii: „Deșteaptă-te, române!” devine actual nu doar din cauza campionatului european la fotbal.

VLAH SE TEME DE ROMÂNI Săptămâna care a trecut ex-bașcanul Găgăuziei, cea care doarme învelită în drapelul Rusiei, a lansat o adresare către... Cotroceni! Ea cică solicită României să aducă garanții că armata română nu va intra în Republica Moldova. Recunosc că de la început nu prea am priceput ce-i cu această declarație, dar a venit și vestea despre faptul că acordul de colaborare militară între Republica Moldova și România va fi ușor modificat. România ar putea decide să intervină, în cadrul parteneriatelor NATO, în cazul în care un stat-partener ar fi agresat. Cu alte cuvinte Vlah se teme că România va ajuta Republica Moldova în cazul în care e agresată. Dar oare cine amenință de 30 de ani RM de agresiune sau invazie? Și dacă răspundem la această întrebare, vine automat alta – interesele cui le apără Vlah? Interesele unui eventual agresor? Vom lăsa întrebarea așa deschisă, în forma ei retorică.