Summitul NATO de la Washington, care marchează 75 de ani de la fondarea Alianței, reprezintă cel mai important eveniment până la alegerile americane. Și, desigur, agenda sa ambițioasă este extrem de interesantă, mergând de la consolidarea apărării și descurajării aliate în fața amenințării unui război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei împotriva teritoriului aliat, construirea și adoptarea conceptului noii apărări avansate, care să permită ca nici un centimetru din teritoriul aliat să nu fie ocupat de vreun inamic, implicarea Alianței la nivel global, respectiv în regiunea Indo-Pacifică, pentru a sprijini SUA și a evita retragerea americană din Europa în caz de confruntare în acea regiune și construirea unei misiuni, a unui comandament, în orice caz a unor activități explicite de sprijinire a Ucrainei cu activități în statele NATO vecine, inclusiv în România, pe dimensiunile training, reparații, producție de capabilități și muniție.

Alegeri americane. Spre Trump 2.0. și impactul asupra Alianței

Dar toate aceste elemente pălesc în fața elefantului din încăpere, respectiv a perspectivei alegerilor americane din care decurg numeroase teme pentru Alianță: mai întâi, dacă Joe Biden mai are vreo șansă sau deja ne pregătim de un mandat Donald Turmp 2.0. Apoi ce va însemna un asemenea mandat, odată ce unii din apropiații lui Trump notează că statele din flanc ar trebui să plătească 10% din PIB pentru apărarea lor, iar scepticii vorbesc despre retragerea SUA din NATO sau măcar retragerea trupelor, finanțărilor și chiar a acoperirii nucleare, astfel încât Europa să fie lăsată să se descurce în special singură în viitorii 4 ani.

Desigur, spectrul speculațiilor vizând un viitor mandat Trump este foarte vast. Am văzut câteva duzini de opinii ale experților, cu argumentații largi, care discută perspectiva relațiilor SUA sub Trump cu NATO și aliații europeni. Iar spectrul merge de la retragerea din NATO și dispariția Alianței, până la întărirea apărării europene și implicarea suplimentară împreună, pentru a asigura colaborarea europeană în Indo-Pacific.

Astfel, argumentele sunt cam următoarele: retragerea e foarte dificilă și presupune o victorie covârșitoare a Republicanilor în ambele camere ale Congresului American. Cu o asemenea putere politică, Donald Trump poate trece peste limitările notate în actul legislativ ce interzice retragerea din acorduri internaționale fără Congres. Dar și dacă nu o face, există numeroase acțiuni executive care pot goli de conținut Alianța, sau o pot face nefuncțională, sau o pot împinge să se raporteze doar la restul membrilor săi.

Există și argumente să le spunem neutre, care vorbesc despre o istorie a momentelor dificile ale NATO în istoria sa de 75 de ani și faptul că nu a sucombat în nici un moment, inclusiv în primul mandat Trump. Desigur, nu aveam la acea vreme din nou războiul pe scară largă revenit în Europa, dar NATO a știut să se descurce și să se adapteze. Apoi, este vorba despre faptul că un singur stat nu poate determina viitorul Alianței, dacă restul își doresc un anumit parcurs, chiar dacă e vorba despre SUA. Iar umbrela nucleară va rămâne în chiar interesul Statelor Unite, ca și relația SUA-UE.

Moderați și centriști pragmatici: America se va descurca cu Trump pentru a menține angajamentele

Desigur, avem moderații care vorbesc despre ambiguitatea unei politici Trump față de NATO, care va lăsa lucrurile să funcționeze mai departe. Poate nu se va implica financiar în privința Ucrainei la fel de mult, dar va permite Alianței să funcționeze și să meargă mai departe, fără a o submina direct. Deci o băltire instituțională, cu o succesiune la activități și misiuni, ceea ce s-a putut face s-a făcut deja, europenii vor asuma mai mult în context aliat, dar lucrurile merg înainte.

Alții, din același spectru, vorbesc despre pragmatismul lui Trump și convingerea acestuia că treburile merg bine și că el a artizanul acestei evoluții: deja 23 state ale NATO au depășit 2% din PIB pentru apărare, NATO însuși a făcut-o, la nivel aliat, alții au depășit și alte niveluri de investiție în apărare, 2,4-3-4%, iar acest lucru poate continua. Achizițiile de armament susțin economia americană, iar o perspectivă de implicare în Indo-Pacific permite off-set-area prezenței americane în Europa, deci argumente care contracarează scepticismul și motivațiile Trump pentru a fi sceptic în legătură cu Alianța.

Desigur, există și un alt tip de pragmatici, legați de perspectiva electorală a lui Trump și care nu și-ar dori să angajeze opoziția fermă a europenilor și implicarea negativă în campania electorală prezidențială. Astfel, ei încearcă să convingă că lucrurile vor funcționa business as usual, ba chiar și în privința Ucrainei, dacă va fi respins de Trump, iar Kievul va dovedi voința de negociere respinsă de Putin, Trump ar susține în continuare ajutorul militar pentru Ucraina.

America – aliatul indispensabil

Optimiștii merg pe principiul clasic al succesiunii la acțiuni din politica externă, de securitate și apărare care nu se modifică. America merge înainte, indiferent de cine vine la Casa Albă, pentru că instituțiile funcționează, rațiunile și argumentele sunt aceleași și nu le poate schimba un președinte pe voința aleatorie, ci tot pe argumente. Când vorbim despre a ști aceleași lucruri și a avea aceleași evaluări, rezultatul și deciziile ar fi aceleași.

Indiferent care va fi finalul acestei saga, alegerile americane influențează evoluția Alianței în mod substanțial. SUA rămân principalul aliat cu capabilitățile militare și de securitate cele mai dezvoltate la nivel global, aliatul indispensabil, iar Europa nu va ajunge să recupereze măcar situația de la nivelul Războiului Rece prea curând. Are nevoie de finalul lui 2025 pentru a putea ajuta Ucraina la nivelul de muniție consumat astăzi în război, iar producția sa nu poate porni peste noapte nici în privința altor capabilități pentru propriile nevoi. E un interval de care Rusia poate profita.

Cât despre ajutorul pentru Ucraina, întărirea posturii de apărare și descurajare, aplicarea acesteia înseamnă crearea a 35-50 de brigăzi în plus, pregătite, înarmate, cu strategii aduse la zi pe baza lecțiilor învățate din războiul din Ucraina. Eficiența și realizarea acestor planuri, postura reală credibilă de descurajare, forța de a reacționa și între momentul actual și cel al compensării necesarului și chiar colectarea sumelor și resurselor necesare Ucrainei, toate acestea depind de alegerile americane, ca și perspectivele eficienței, relevanței și percepției internaționale despre postura NATO, cu precădere după 21 ianuarie 2025 - instalarea la Casa Albă a președintelui american ales.