În ultimele două săptămâni, ne-au vizitat cancelarul german Olaf Scholz, cei trei președinți ai Țărilor Baltice – Gitanas Nausėda al Lituaniei, Alar Karis al Estoniei, și Edgars Rinkēvičs al Letoniei, ei apărând, împreună cu premierul Dorin Recean și în Piața Marii Adunări Naționale, la concertul dedicat Zilei Independenței, contribuind la crearea unei atmosfere festive de neuitat. Și când se părea că lista oaspeților a fost epuizată, la Chișinău a venit surprinzător, chiar de Ziua Limbii Române, președintele Klaus Iohannis, ca să dea o notă personală „comunității de limbă, istorie și cultură” ce unește sentimental, dar și pragmatic România și Republica Moldova, scrie jurnalistul Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul NAȚIONAL.

În mod evident, dincolo de toate motivele declarate - să confirme ceea ce au promis și se realizează deja, să discute noi măsuri de sporire a potențialului nostru de rezistență în fața acțiunilor hibride ce le întreprinde Rusia împotriva Republicii Moldova – s-a citit în vizita liderilor europeni intenția de a transmite cetățenilor moldoveni mesajul de importanță istorică a momentului pe care îl trăim, îndemnul de a nu-l rata, de a nu da cu piciorul în șansa ce ni s-a oferit în noua conjunctură geopolitică ce s-a creat după invazia Rusiei lui Putin în Ucraina.

Perioada de azi e comparabilă din punct de vedere geopolitic cu cea din anii '90, când se desfășura sub ochii noștri agonia și procesul de dezintegrare a URSS. Ca să înțelegem mai bine situația de azi, trebuie să ne întoarcem puțin privirea în trecut, când Moscova lucra intens să scindeze mișcarea de renaștere culturală și politică, de emancipare și eliberare națională. Eforturile ei eșuau, deși îi pusese în mișcare pe găgăuzi și transnistreni, și atunci i-au venit în ajutor liderii Frontului Popular (FPM), manipulați de Iurie Roșca, care suferise înfrângere în competiția electorală, nu obținuse mandatul de deputat și rămăsese să tragă sforile din sediul FPM de pe strada Nicolae Iorga.

În loc să asigure conlucrarea și solidaritatea tuturor forțelor ce aveau ca obiectiv reformele și democratizarea, liderii FPM recurgeau la cele mai ticăloase acțiuni ca să le antagonizeze, să semene discordie între principalele formațiuni parlamentare. Ținta atacurilor celor mai murdare erau, pe de o parte, liderii Congresului Intelectualității, devenit ulterior Partidul Forțelor Democratice, care s-au îndepărtat de FPM, din cauza virulenței și agresiunii acestuia, și, pe de cealaltă parte, – deputații „agrarieni”, reprezentând nomenclatura de partid din centrele raionale și gospodăriile colective. Părea o greșeală enormă, fiind de fapt una premeditată, căci fracțiunea agrarienilor nu era omogenă, nu puțini dintre deputații ei acceptau valorile naționale (au votat imnul „Deșteaptă-te, române”, adoptat cu 204 voturi) și europene, după cum s-a constatat ulterior, când s-au desprins de Partidul Democrat Agrar și au format, sub aripa președintelui Mircea Snegur, Partidul Renașterii și Concilierii.

Dacă se reușea consolidarea deputaților cu viziuni proeuropene, Constituția adoptată în 1994 ar fi arătat altfel. Alegerile parlamentare din 1998 au demonstrat că acest lucru a fost posibil – comuniștii care au câștigat atunci cele mai multe mandate – 40 – au rămas în afara guvernării. Oricum, liderii FPM (rebotezat în Frontul Popular Creștin și Democrat, apoi în Partidul Popular Creștin Democrat) nu s-au dezmințit, au continuat activitatea distructivă și, împreună cu comuniștii, au demis, în noiembrie 1999, guvernul proeuropean, condus de Ion Sturza. Din „întâmplare”, demisia s-a organizat nu cu mult înainte de ședința Consiliului European de la Helsinki, unde s-a discutat extinderea Uniunii Europene. Printre viitorii posibili membri, alături de Malta, Țările Baltice și alte state din Europa de est, presa europeană menționa uneori și Republica Moldova. Astfel, am fost scoși din planurile UE pentru mulți ani înainte.

Astăzi, Roșca este întruchipat de mai mulți politicieni și bloggeri (inclusiv foști roșchiști), unii dintre care nu au în spate formațiuni politice sau reprezintă partide minuscule, dar au acces la rețelele sociale din Internet. Mesajele lor, din cele mai mincinoase și deșănțate, țintesc în egală măsură să-i certe, să-i dezbine pe unioniști și europeniști, să torpileze referendumul, a cărui relevanță este pusă sub semnul întrebării, să o lovească și pe Maia Sandu, pe care nu se jenează să o compare cu Plahotniuc sau să-i atribuie complicitate cu Moscova. Putem vorbi de o rețea de dezinformare și manipulare, de un Roșca colectiv, purtând căciulă de cârlan, dându-se europenist și unionist.

Metodele sale de a lovi sunt diferite, dar, bătând într-un singur punct, se obțin unele rezultate, dacă e să credem sondajelor. Acestea nu sunt catastrofale, dar pot fi, dacă acest trădător colectiv nu este demascat și nu i se opune rezistență.