Israelul, respectiv Guvernul Netanyahu, se afla în plin conflict de valori în ceea ce privește războiul său din Gaza, declanșat de atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023. Asta chiar înainte de găsirea ultimilor șase ostateci executați de Hamas chiar înainte ca IDF, Armata israeliană, să ajungă la ei, într-un tunel din Rafah. Și dacă alegerea între pace, încetarea conflictului și încheierea speranței de viață a Guvernului Netanyahu era o dilemă mai degrabă politică, dacă nu politizată, raportul dintre eliberarea ostatecilor în viață și înfrângerea totală a Hamas este principalul conflict de valori pe care-l are de soluționat Premierul Benjamin Netanyahu, chiar înainte de greva generală și blocarea statului de către protestatari, rudele celor răpiți de Hamas la 7 octombrie, sindicatele din Israel și opoziția lui Yair Lapid, deopotrivă. Desigur, bătălia și conflictul de valori se derulează și în spațiul percepțiilor, între „sprijinitori ai teroriștilor” și „autori ai genocidului”, cei care „încalcă sistematic drepturile omului” în Gaza. În fapt, o reducere schematică a dilemelor și conflictelor de valori merg către a accepta victoria absolută asupra Hamas – utopică și costisitoare, într-un război de uzură devastator pentru statul evreu – și supraviețuirea unei forme a Hamas, fără liderii implicați în atacul terorist, vânați și ținte vii și, totodată, fără obiectivul distrugerii Israelului, a „Palestinei de la râu la mare”, o formulă a recunoașterii statului Israel de către palestinieni și statele arabe contra posibilitatea creării unui stat palestinian viabil.

Conflictul de valori politic: supraviețuirea Guvernului versus Pacea

Desigur, orice conflict de valori aduce față în față două valori fundamentale ale unui stat, a unui popor, a unei națiuni sau a unui grup sau lider care este obligat să sacrifice unele dintre valori pentru a le salvgarda pe celelalte. Desigur, nu există neapărat o anulare reciprocă a acestor valori, iar soluțiile de compromis renunță la cât mai puțin din fiecare, în așa fel încât să acomodeze soluția cu cât mai puține pierderi și costuri – politice, morale, de oameni, resurse și imagine.

Pe o asemenea bază se situează, dezbaterea – cu profundă relevanță politică și profund politizată, e adevărat - a continuării războiului pentru supraviețuirea Guvernului Netanyahu. Cele două valori fundamentale contrapuse sunt mai întâi una de grup și individuală - supraviețuirea Guvernului Netanyahu, respectiv rămânerea premierului Benjamin Netanyahu la putere versus încheierea războiului și instituirea păcii.

În primul caz, este speculată și amplificată situația premierului și perspectiva unei Comisii Parlamentare speciale pentru a ancheta responsabilitățile politice și de decizie care au dus la 7 octombrie, dar și amenințarea ieșirii de la putere a partidelor de extremă dreapta conduse de Itamar ben Gvir, Ministrul Securității și peședintele de extremă dreapta a Partidului Sionismului Religios și Bezalel Smotrich, Ministrul Finanțelor și lider al Partidului Național religios. Este vorba despre o valoare profund individualistă, la limită de grup, a actualului guvern.

De partea cealaltă valoarea este pacea, profund umanistă, universalistă și lesne de promovat politic și ca imagine. Evident, este o falsă dilemă și, încă o dată, profund politizată. Asta pentru că premierul Netanyahu are cum să-și creeze o poziție avantajoasă dacă ar reuși să elibereze ostatecii, să declare Victoria, să facă pacea, după ce a distrus aproape complet capacitatea Hamas de a reproduce vreun atac tip 7 octombrie, ceea ce i-ar aduce avantaje substanțiale de care ar putea profita până la reunirea Knessetului după vacanța de vară, în sfârșit de octombrie, și chiar ar putea avea alegeri anticipate din postură avantajoasă. În plus, ar putea chiar scăpa de cele două partide de extremă dreapta, dacă majoritatea i-ar reveni cu suficientă susținere publică.

Pe de altă parte, amenințarea reală este cea a exploziei și escaladării unui război regional, pe 6 fronturi, după turbulențele din Cisiordania provocate de coloniști și replicile cu iz terorist pregătite de Hamas și Jihadul Islamic în regiune, după amenințarea constantă a reacției Hezbollahului pentru uciderea liderului său militar, parțial consumată, după amenințarea reacției Iranului direct, mult amplificat față de aprilie cu cele 300 rachete și drone proprii și 150 ale organizațiilor dependente, atacuri similare din așa numita Axă de rezistență din Irak sau din partea grupărilor Al Houthi din Yemen.

Perspectiva escaladării războiului ar putea fi o descurajare credibilă pentru Israel, îngropat și înnămolit în Gaza și blocat în războiul de uzură și gherilă de acolo, în care nu mai are profituri relevante de aici înainte și unde ar putea declara oricând Victoria.

Conflictul de valori diplomatico-militar: eliberarea ostatecilor versus supraviețuirea Hamas

În categoria conflictelor de valori propriu-zise, fără amprenta politică neapărat, ci cu relevanță obiectivă – fără a nega componenta obiectivă anterioară – se înscrie eliberarea în viață a ostatecilor versus supraviețuirea Hamas. Aici e lesne de adus și bătălia de imagine și percepție publică, respectiv de comunicare strategică a fiecărei părți, a sprijinitorilor unei soluții sau alteia și a discutării substanței opțiunilor și argumentelor guvernului, în condițiile în care de o parte se află secretul operațiunilor și al informațiilor speciale, clamate de Guvern și care ocultează argumentația reală în spațiul public, spre nemulțumirea populației și mai ales a rudelor victimelor care văd sacrificarea vieții celor dragi pentru ambițiile de a distruge Hamas, Victoria până la Capăt a lui Netanyahu sau eliminarea oricărei amenințări de securitate, cum o prezintă guvernarea.

La nivelul comunicării publice, cei ce doresc eliminarea ostatecilor astăzi ca prioritate sunt etichetați drept “sprijinitorii teroriștilor” iar cei care doresc eliminarea Hamas au probleme multiple: acuzația de alterare a obiectivelor războiului și excese prin încălcarea drepturilor omului și genocid în Gaza, și pe baza deciziilor Curții Penale Internaționale, a Curții Internaționale de Justiție care analizează subiectul. În subsidiar se aduc acuzații mai importante că Guvernul Netanyahu încearcă eliminarea accelerată a palestinienilor, creând victime colaterale fără număr, fără discernământ, voit, pentru a fi sigur că este eliminată definitv soluția celor două state, cu care nu este de acord.

Desigur și aici realitatea este undeva la mijloc: în Israel, premierul Netanyahu se confruntă cu populația, are proteste săptămânale de un an de zile conduse de rudele ostatecilor, de fondul protestelor pro-democrație și împotriva alterării legilor justiției – pusă sub control politic, cu Hotărârile Curții Constituționale care ar putea fi depășite de Knesset, deci de majoritatea parlamentară. Pe de altă parte, continuarea lansării de rachete în Israel și tentative de atacuri teroriste pregătite în Cisiordania întemeiază și legitimează poziția declarat anti-teroristă a premierului. Greu de combătut, cu toate controversele asociate și excesele înregistrate.

În același timp, și ceea ce a mai rămas din Hamas este față în față cu palestinienii nemulțumiți. Pe de o parte, o încetarea definitivă a focului prezervă conducerea și operativii pe care-i mai are Hamas, dă timp de recrutare, dar liderii implicați în 7 octombrie vor fi vânați în continuare, mai ales dacă se expun ca urmare a retragerii trupelor israeliene din Fâșia Gaza. În plus, perspectiva nu liniștește populația. Există informații că milițiile din Gaza au gândit inclusiv o răsturnare de la putere (lovitură de stat) împotriva Hamas, după ce marile familii și grupuri independente din Fâșie au fost atacate și eliminate de Hamas în timpul războiului pentru cooperarea cu Israelul. Hamas nu poate fi eliminată pe deplin și poate supraviețui, se poate perpetua indiferent de eliminarea unora dintre liderii săi. Problema aici este cine clipește primul? Iar dacă este de acord, demonstrează că e puternic acceptând un compromis care îi aduce avantaje?

Iar în privința acordului de pace și a ultimelor condiții rămase, condițiile politice amânate sunt cele mai importante. Pe de o parte, Premierul Netanyahu insistă pentru menținerea trupelor israeliene și măcar a controlului asupra Coridorul Philadelphi de la granița dintre Gaza și Egipt, plus controlul populației ce revine în Gaza de Nord. Pe de altă parte, Hamas-ul solicită o formulă de încheiere deplină a războiului, nu numai încetare parțială a focului, și retragerea trupelor israeliene din Gaza. Ca și în prima formulă negociată în noiembrie, și aici prima etapă ar fi favorabilă ambelor părți și ar putea fi aplicabilă, chiar dacă ea nu ar duce la eliberarea completă a ostatecilor, ci ar fi doar un pas important care ar detensiona presiunile acumulate la nivelul populației și regiunii. Totuși aici Guvernul este în pierdere vizibilă de imagine odată ce amânarea sau respingerea acordului ar duce la piererea ostatecilor. În plus, mai mulți ostateci eliberați prin negocieri decât prin acțiunea militară. Poziția Victoriei Totale, până la capăt, împotriva Hamas, ca și a respingerii Acordului pe motivații mici și neconvingătoare este dificil de apărat.

Partida ostatecilor a luat foc: Acord acum!

Presiunea este în creștere exponențială la început de septembrie împotriva Guvernului israelian și a premierului Benjamin Netanyahu pentru a face acordul cu Hamas și a elibera ostatecii imediat. A venit după ce au fost găsite de către armata israeliană 6 corpuri ale ostatecilor proaspăt uciși la sosirea trupelor IDF în tuneluri din zona Rafah, punctul de trecere sudic dintre Fâșia Gaza și Egipt. Familiile ostatecilor s-au reunit în fața biroului din Ierusalim și pe străzile din Tel Aviv, dar și pe străzile altor orașe, cerând semnarea acordului.

Familiilor ostatecilor li s-a alăturat Federația Sindicatelor - Histadrut care a anunțat greva generală de luni, 2 octombrie. Forumul Ostatecilor și Familiilor celor dispăruți au cerut publicului demonstrații masive și "închiderea țării" pentru a obține obiectivul semnării acordului și eliberării ostatecilor. Liderul opoziției, Yair Lapid, s-a alăturat acținilor și a chemat la acțiunea grevistă națională,  cerând imperativ guvernului să acționeze. Asta în timp ce premierul Netanyahu a promis doar răzbunare, urmărirea responsabililor, prinderea sau uciderea lor.

Protestele spontane au început în Tel Aviv, Ra’anana, Rehovot și Be’er Sheva. Protestatarii au bocat drumurile. Demonstrațiile au avut loc în fața clădirii Guvernului, care s-a reunit duminică dimineața la ora 9 la Ierusalim. La 6 seara au fost onorate victimele și a fost lansată demonstrația de protest din nou în fața Guvernului. Trupurile celor șase ostateci care au declanșat protestele spontane au fost găsite sâmbătă, 30 august, de către armata israliană într-un tunel subteran din zona Rafaq unde se aflau Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Hersh Goldberg-Polin, Alexander Lobanov, Almog Sarusi și Master Sgt Ori Danino. Purtătorul de cuvânt al Armatei, contra-amiralul Daniel Hagari, a spus că "ostatecii au fost uciși cu brutalitate de către teroriștii Hamas cu puțin timp îmainte de a ajunge la ei". Rudele celor șase au cerut premierului să-și asume responsabilitatea pentru abandonarea ostatecilor, având drept principală vină întârzierea în semnarea Acordului cu Hamas.

Armata israeliană a reușit să elibereze abia 8 ostateci, ultimul un bărbat de 52 de ani găsit în subterane în Gaza. Din cei circa 250 ostateci luați de Hamas în cadrul atacului din 7 octombrie, 105 au fost eliberați în timpul încetării focului acceptată în noiembrie anul trecut. Am mai rămas în Gaza 108 ostateci în viață odată ce cel puțin 36 sunt considerați a fi murit în diferite moduri și condiții până la descoperirea de sâmbătă, 31 august. De partea cealaltă, IDF a adus acasă imediat după 7 octombrie pe o femeie soldat, Ori Megidish, 19 ani; doi bărbați, Fernando Simon Marman, 60 de ani și Louis Har, 70 de ani au fost salvați în februarie, când armata a intrat într-un apartament din sudul Gaza bine apărat. Eliberarea a costat moartea a 60 civili palestinieni din vecinătate, morți în acoperirea aeriană furnizată trupelor care au intervenit.

Patru ostateci au fost eliberați în iunie, - Noa Argamani, 26 de ani, Almog Meir Jan, 22 de ani, Andrey Kozlov, 27 de ani și Shlomi Ziv, 41 de ani cu prețul a circa 210 palestinieni civili uciși, potrivit datelor Ministerului Sănătății din Gaza(dependent de Hamas) Joi, 29 august, a fost salvat Alkadi. Între cei morți, trei ostateci au fost uciși din greșeală de trupele israeliene în decembrie - Yotam Haim, de 28 de ani, Samer Al-Talalka 25 de ani și Alon Shamriz, 26 de ani. Aceștia scăpaseră din captivitate sau fuseseră abandonați dar au fost declarați din greșeală drept amenințare și eliminați de trupele israeliene. Celor răpiți la 7 octombrie li se adaugă 4 răpiți anterior între care doi soldați declarați morți în timpul războiului din 2014, Hadar Goldin și Oron Shaul.

Confruntarea Netanyahu-Gallant, după ce structurile de forță au asumat acceptabilitatea fazei 1 a planului

Dar probabil cea mai complicată situație apărută în spațiul public provine de la tensiunile interne din cadrul guvernului israelian, respectiv dintre premierul Netanyahu și structurile de forță, în concret între premier și ministrul Apărării Yoav Gallant. După încheierea unei săptămâni de tratative atente și desfășurate cu acribie între mediatorii SUA, Egipt și Qatar, la Cairo și Doha, care s-au aplecat cu precădere pe tema identității celor care vor fi schimbați în prima fază a acordului, ce presupune o pauză de 6 săptămâni și schimbul dintre 33 ostateci femei, copii și bătrâni peste 65 de ani contra prizonieri în închisorile palestiniene, vineri noapte, 30/31 august, a fost solicitat un vot pentru mandatul negociatorilor în Cabinetul de Securitate pe tema menținerii trupelor israeliene pe teren. Aici a avut loc confruntarea.

Miza confruntării a fost nevoia armatei israeliene de a rămâne la frontiera dintre Gaza și Egipt, pe așa numitul Coridor Philadelphi, lung de 14 kilometri și deja dublat de un drum asfaltat, controlat de IDF. Acesta a fost unul din punctele majore de blocaj petru prima fază a acordului de încetare a focului între Israel și Hamas. Netanyahu a obținut un vot 8:1 pentru aplicarea unei hărți ce menține trupele israeliene pentru a putea evita contrabanda și traficul de arme din Egipt. Susținerile ministrului Apărării, cu care Netanyahu s-a mai confruntat anul trecut și pe care l-a mai demis o dată, revenind asupra deciziei, este că se poate controla și asuma riscul și fără a rămâne pe toată frontiera și că oricum Hamas nu va fi de acord iar Netanyahu forțează astfel, riscând să arunce în aer acordul și să nu mai obțină la timp eliberarea ostatecilor.

Mai mult, Gallant l-a acuzat pe Netanyahu că a oferit hărți diferite de cele validate și date celor cu care sunt trimiși negociatori la Cairo, impunându-le hărți dincolo de necesitățile tehnice și de securitate. Confruntarea a fost extrem de serioasă, iar azuația este că Netanyahu se joacă cu viața ostatecilor, pentru că acordul va fi respins, războiul va continua, ostatecii vor muri iar armata este îngropată în Gaza, în război de uzură și nu se poate pregăti de perspectivele atacurilor din terțe părți, mai ales că ruperea momentumului aduce și nemulțumirea americanilor, care au alocat resurse diplomatice importante, și deschiderea drumului spre retalierea Iranului și a organizațiilor dependente de el din Orientul Mijlociu, cu costuri majore pentru cetățenii israelieni.

Într-adevăr, echipa de negociatori din partea Israelului consideră că are cea mai bună ofertă pe care o putea aștepta și că cel puțin prima fază, dacă nu întregul acord, ar trebui acceptat și aplicat imediat. Și cei din linia întâi ar dori o regrupare și pregătire de etapele viitoare, cu 6 săptămâni de pauză și suspendarea amenințării retalierii iraniene pentru uciderea la Teheran, la inaugurarea președintelui Pazeshkian, a liderului politic al Hamas, Ismail Hanyieh. Și serviciile de informații israeliene consideră utilă acceptarea acordului drept cel mai bun posibil, pentru Israel, care ar putea să declare și victoria, cu această ocazie. Este vorba despre David Barnea, șeful Mossad, serviciul de informații externe; Ronen Bar, șeful serviiului de securitate internă Shin Bet; Herzi Halevi, Șeful de stat major al IDF, Armata israeliană și, desigur, ministrul Apărării, Yoav Gallant.

Premierul Netanyahu a reacționat cu furie, virulent, respingând acuzația, dar Yoav Gallant a revenit cu date concrete. E vorba despre conducerea negocierilor pe persoană fizică, pentru interese personale, după dizolvarea Cabinetului de război, la retragerea unui alt liderul al opoziției, Benny Gantz, fost șef al Apărării Israelului. De altfel, Șeful Apărării, Herzi Halevi, l-a susținut pe Gallant, însă votul a trecut cum și l-a dorit Netanyahu, ridicând problema continuității Ministrului Apărării, care a anunțat că nu are intenția de a demisiona, dar care ar putea fi demis. Însă dacă s-a pliat pe decizia majoritară, Gallant a subliniat că Premierul poate lua într-adevăr decizia după bunul său plac, inclusiv decizia de a ucide toți ostatecii care sunt încă în custodia Hamas. Acesta se așteaptă la refuzul lui Yahya Sinwar, actualul lider politic Hamas, și la retractarea ulterioară a lui Netanyahu, însă după o pierdere de timp și de noi vieți.

Diviziunea din cadrul Cabinetului a subliniat un alt punct major al conflictului de valori, mai ales că, chiar a doua zi, sâmbătă 31 august, au apărut cei șase ostateci morți care au declanșat protestele majore din stradă. Această descoperire l-a confirmat pe Gallant, mai mult, a repus tunurile pe Netanyahu în perspectiva apropiatei respingeri a ultimei propuneri de către Hamas.

Sub presiune publică, a rudelor celor răpiți, a structurilor de securitate, miza supraviețuirii politice a premierului Netanyahu este din ce în ce mai prezentă și mai vizibilă, subliniată nu de teroriștii din Hamas, de statele ostile, de opoziția din Israel, ci chiar de membrii propriului cabinet, care nu înțeleg aceste schimbări de opțiuni. De altfel, același tip de întoarcere pe călcâie s-a petrecut și la ultima vizită a Secretarului de Stat Antony Blinken și după telefonul președintelui Joe Biden de săptămâna trecută în legătură cu acordul de încetare a focului, schimbări inexplicabile cu argumente logice sau tehnice, de securitate și apărare pe teren, ci mai degrabă prin încăpățânări care sunt greu explicabile ca interese ale Israelului ca stat și mai mult ca element de prezervare a puterii de către Premierul Netanyahu.