S-a scris mult despre lecțiile învățate din războiul de agresiune, pe scara largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Cu toate precauțiile faptului că nu suntem la final sau după o perioadă suficient de mare a unui război lung pentru a putea decanta trenduri cu relevanță pe termen lung. Totuși puține lucruri s-au spus în legătură cu ceea ce am învățat nu numai din acțiunile Ucrainei, ci și din cele ale Rusiei în timpul acestei agresiuni. Cu atât mai puțin despre lecțiile pe care trebuie să le învățăm din reacțiile comunității internaționale pentru propria apărare și securitate sau cele pe care fiecare stat trebuie să le învețe din revenirea războiului ca instrument în prim planul politicii, în plin secol 21. Încercăm aici o abordare parțială, secvențială dar relevantă pentru viitorul proxim al securității, mai ales în spațiul post-sovietic și la frontierele estice ale Europei și ale NATO.

Lecțiile Rusiei: echilibrele și dependențele unei autocrații și gradul de libertate al unui autocrat

Rusia a creat un set de lecții de învățat de la pornirea războiului. Mai întâi, a readus războiul pe scară largă ca instrument de politică externă în Europa. La 24 februarie 2022, a trecut peste toate limitările și impedimentele și a declanșat invazia în Ucraina cu obiectivul schimbării de regim și controlului pe zona rusă, Novorossia, din Ucraina, ruperea ei și crearea unui stat fără ieșire la mare și complet neviabil, resursele din est luând calea anexării de către Rusia.

În subsidiar, Rusia a mai produs un precedent cu care amenință pe scară largă nu numai spațiul post-sovietic, ci și Europa de Est în întregimea sa. Cele două ultimatumuri din decembrie 2021 arată până unde merge nivelul de ambiție și solicitările sale extreme: drept de veto pe toate afacerile europene, inversarea extinderii și garanțiilor NATO în Europa centrală și de est și un spațiu tampon cu țări neutre și controlabile între granițele noi ale Rusiei, ale imperiului rus refăcut, și Occident.

O altă noutate este denunțarea de facto a tuturor acordurilor internaționale pe care s-a bazat lumea după cel de-al Doilea Război Mondial, de la Carta ONU, acordurile de la Helsinki 1 și 2(CSCE și OSCE), acordurile de la Alma Ata la desființarea URSS și toate celelalte acorduri bilaterale cu noile state independente din CSI, ba chiar și Acordul de la Budapesta 1994, în cazul Ucrainei, cu garanțiile de securitate comune ale membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate – cu Rusia, SUA, Marea Britanie ca semnatare și Franța și China care s-au raliat la acordul de cedare a armelor nucleare și intrarea în Tratatul de Neproliferare nucleară a Ucrainei contra integrității teritoriale, suveranității și independenței în granițele fostei republici unionale.

Războiul de agresiune, pe scară largă, pe termen lung, al Rusiei în Ucraina și contestarea acordurilor a mai venit cu o inovație, atunci când Rusia a căutat să construiască o aparență de drept și o explicație a propriilor acțiuni, cu pretenția respectării dreptului internațional. Aceasta constituie o amenințare pentru orice stat din spațiul post-sovietic, dar și pentru orice putere minoră din Centrul și Estul Europei. Indiferent de fundamentele de drept, o aparență, interpretare a regulilor, excese se pot inventa, plecând cu nerecunoașterea succesiunii la putere, a legitimității puterii în stat aleasă democratic, etc. Iar aici singura soluție este pregatirea cât se poate pentru a face față agresiunii.

Există și un alt set de lecții învățate despre realitatea din armată, servicii secrete, puterea Rusiei și a lui Putin. Corupția care a subminat pregătirea, forța armată, coerența, achizițiile, producția de armament, calitatea acestuia. Pe hârtie, armata rusă trebuia să fie a doua din lume și să mărșăluiască triumfător luând Kievul în 3 zile, Harkovul în 12 ore, etc. Nu a reușit, cum nici FSB nu a livrat rețeaua care să salute victoria și pe eliberatori și să submineze rezistența Ucrainei în război. Apoi pierderea monopolului violenței în stat prin autorizarea companiilor militare private și-a arătat efectele secundare când Prigojin și ai lui din Wagner au pornit în marș către Moscova să schimbe ministrul apărării și poate chiar puterea lui Putin.

Anularea contractului social al Rusiei lui Putin cu cetățeanul rus, prin implicarea sa în război și tăierea din beneficiile financiare pe care le avea înainte de agresiune, aducerea războiului la ușa fiecărui rus prin mobilizare, inflație, prețuri și penurie de produse sau prin loviturile directe în jurul său, toate au arătat limitele puterii lui Putin. ca și lipsa de susținere la anumite acțiuni – amenințarea cu lovirea bazelor din statele NATO, baltice, sau Polonia, reacția la amenințările nucleare și perspectiva utilizării armei nucleare – de către populație, care au afectat decizia și au subliniat limitele sprijinului pentru război și a represiunii.

În plus, intrarea ucrainenilor în Kursk a dovedit prioritatea apărării propriului scaun și a statutului de putere al Rusiei nicidecum apărarea statului, a cetățenilor și a teritoriului său, atunci când trupele au rămas să ocupe teritorii în Ucraina, contra mii de morți și nu să apere propriul teritoriu ocupat. Această ierarhie de valori nu mai poate fi ascunsă populației, ca și lipsa de responsabilitate a celui care s-a așezat în fruntea verticalei de putere, președintele Putin, dar refuză să-și asume măcar atribuțiile constituționale legate de apărarea și securitatea Rusiei, în timp ce redistribuie atribuțiile lichidării acțiunii din Kursk către FSB, așa cum a făcut-o la pandemie cu administrațiile regionale și primării, cu spitale și eșafodajul medical. El, Putin, nu e niciodată responsabil de nimic, nici de găsit când e mai greu.

Lecțiile Ucrainei: reziliența societală, oboseala de război și adaptabilitatea la amenințări existențiale

Ucraina a demonstrat numeroase elemente de lecții învățate. Primele decurg din statutul de democrație a statului, imperfectă dar totuși democrație, cu o societate civilă vie și contestatară, gata să echilibreze și să răstoarne orice putere care vrea să se eternizeze ilegal. Apoi s-au vădit rezultatele eforturilor repetate în materie de reformă a sectorului de securitate, derulate între 2014 și 2022, cu o schimbare dramatică de la o armată și servicii de informații penetrate dacă nu chiar conduse de Rusia, trădări repetate, lipsa de pregătire și dotare a armatei, confruntarea din Donbas cu voluntari și companii de pază private în prim plan, pe lângă resturile armatei ucrainene, mergând azi până la trupe pregătite și capabile să confrunte armata și trupele speciale ruse.

Apoi reziliența societală și intangibilele de război, cu precădere miza, dorința de a lupta și a supraviețui, coeziune societală, apărarea identității și a dreptului la existență democratică, nu sub conducerea lui Putin - toate au contat enorm. Ca și oboseala de război care se instalează în timp trebuie evaluată, ca și mecanismele necesare pentru ca voința de a lupta și capacitatea fizică, resursa umană pentru a putea face față agresorului să fie regenerată. Este la fel de important a fi studiate și contracarate, iar Ucraina astăzi oferă cel mai viu, direct și concret exemplu.

În al treilea rând, este de salutat și putem învăța din adaptabilitatea, creativitatea, inventivitatea probată de ucraineni, de legătura și integrarea între privat, societatea civilă și armată în construcția și adaptarea noilor arme. Am văzut cum Ucraina a devenit cel mai mare producător de noi arme, dronele, dar și cum a reușit să se adapteze la războiul de secol 21 care propune o provocare a duratei de viață a unei arme până la apariția contra-armei de 2-4 săptămâni. Nu înseamnă că armele sunt inutile, dispar sau nu mai sunt folosite, doar că eficiența acestora scade dramatic.

Ucraina a arătat cu poate produce arma rapid, o testează în luptă și vine cu impactul aferent, cu plusuri și minusuri, se fac ajustările necesare, intră în producție de serie, se introduce imediat pe front, apoi când lucrurile încep să se schimbe și apare contra-arma, se revine la planșeta de planificare și ajustare pentru un nou ciclu. Și asta se petrece neîntrerupt, în vremuri de război, cu perioade de restriște în aprovizionarea cu energie electrică și cu restricții evidente în materialele necesare și subansambluri pentru armamente.

O altă lecție învățată a fost capacitatea de adaptare, de învățare și operare a tuturor categoriilor de arme venite de la terți parteneri și introduse în dotarea armatei ucrainene. Fiecare a donat ce avea prin depozite și ce avea în dotare, ce producea, toate diferite, cu sisteme și moduri de funcționare diferite. Ei bine, ucrainenii au demonstrat că, sub presiunea nevoii, au reușit învățarea operării tuturor acestor categorii de arme. Și nu e deloc simplu. Cum nu a fost simplă dublarea în ultimul an a producției de armament.

Operațiunea de la Kursk vine și ea cu multiple elemente și lecții învățate pentru toată lumea: expunera vulnerabilităților Rusiei, a alegerilor lui Putin, a dificultăților respectării pretinselor linii roșii și a deciziilor complicate precum mobilizarea generală, demiterea apropiaților și lidershipului septuagenar loial pentru incompetență probată, capacitatea redusă de reacție în criză. Și, nu în ultimul rând, nu putem ignora, la capitolul lecțiilor învățate, rolul președintelui Zelenski pentru comunicarea în război și canalele multiple de comunicare strategică, cu propria populație, cu partenerii internaționali și, firește, cu Rusia lui Putin.

Lecțiile lumii internaționale: puterea, limitele, restricțiile și forța comunității internaționale în război

Și comunitatea internațională a fost confruntată cu apariția acestui război pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung, un război de agresiune al unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate împotriva unui stat membru al ONU, recunoscut internațional în granițele sale. Aici o parte dintre slăbiciunile comunității internaționale și limitele sale de acțiune erau cunoscute, mai ales când agresorul, cel ce trebuia sancționat era Rusia, un membru al Consiliului de Securitate, extrem de asertiv și răzbunător față de oricine nu se alinia la opțiunea sa de realitate aparentă sau construită. Dar tot așa au apărut mecanismele de reacție, izolare și sancțiuni.

Astfel, astăzi orice stat și putere minoră poate să înțeleagă până unde și cât poate să se aștepte de la comunitatea internațională. Unitatea și sprijinul unanim, puternic, în fața agresiunii, sprijin politic și financiar din partea UE, NATO, comunității democrațiilor sau G7; apoi sprijinul militar cu limitările și neîncrederile care au făcut ca discuțiile despre categorii de armamente să ducă la livrări proporționale cu acțiunile Rusiei, din dorința evitării escaladării și confruntării directe Rusia-Occident. În fine, acceptarea și depășirea pas cu pas a liniilor roșii ale Rusiei sunt fapte fără dubii de care oricine trebuie să țină seama.

Așa am aflat și despre democrații care sunt nuanțate și optează să joace pe alte partituri, că există canale de influență până la nivel de decizie în toate democrațiile, că se pot utiliza grupuri de presiune, partide și personalități pentru a reprezenta interesele agresorului, penetrând sistemul democratic și alterând decizia. Războiul informațional a fost dezvăluit în deplinătatea sa, cu tot cu ingerința în alegeri sau acțiuni directe de spionaj, sabotaj, acțiune malignă hibridă, sub nivelul de alertă, împotriva statelor democratice.

Tot așa cum am aflat, în modul cel mai dur cu putință, că trebuie să ne pregătim pentru apărare, descurajare, să ne pregătim teritoriul pentru eventualitatea unui război. Că pacea eternă sau sfârșitul istoriei clamat de Fukuyama în anii 90 nu a mai avut loc sau s-a inversat ca tendință în 35 de ani, iar spectrul războiului a revenit în prim plan. Adus de Rusia, perdantul din Războiul Rece, dar care nu a fost declarat niciodată, nici judecat și nici pus să plătească pentru ceea ce a făcut în Europa Centrală și de Est și în spațiul post-sovietic. Pierderea imperiului a fost unica sancțiune dezbătută.

De asemenea, nu putem ignora aici desecretizarea și expunerea informațiilor secrete selective despre războiul care urma să vină, informații prețioase și care au antrenat costuri în rețele și surse, dar au fost făcute pentru a exhiba opțiunile agresive ale lui Putin și a-l determina să amâne sau să anuleze războiul. Putin a mers înainte, a ales să ignore canalele pe care fiecare dintre apropiații săi, membri în zonele de decizie din primul cerc, le aveau cu parteneri occidentali din multiple capitale și a ales să declanșeze războiul.

Nu în ultimul rând sunt de interes strategiile generale care marcau înclinația spre pace, tendința de a dezvolta canale de comunicare și negociere secvențiale chiar în timpul derulării războiului, chiar dacă a fost evident că nu era în interesul Rusiei lui Putin de a accepta altceva decât capitularea Ucrainei și atingerea obiectivelor proprii, sau că, din celălalt punct de vedere, o cedare a Ucrainei era echivalentă cu un precedent, o rețetă pentru cucerirea teritoriului unui vecin de către o mare putere. Și, de asemenea, că formula de reintrare în normalitate era asigurarea descurajării credibile părților, reciprocă, dar și utilizarea pe scară largă a principiului escaladare pentru a dezescalada.

Lecții pentru puterile minore: apărare, descurajare, sistem de acorduri și garanții de securitate

Desigur că un set de lecții de învățat se pot desprinde pentru orice putere minoră sau stat din spațiul post-sovietic. Prima, firește, aceea a nevoii de apărare, descurajare-cât se poate. Cu revizuirea sistemului de dotare cu personal, atractivitatea funcției militare și reconstruirea intangibilelor precum coeziunea societală, voința de a lupta și de a-ți apăra țara, reziliența societală și pregătirea constantă de variantele cele mai rele.

Apoi achiziția de capabilități și producția internă de arme și muniții, industria de apărare și capacități de producție a celor necesare pentru armamentele din dotare. Modernizarea și adaptarea la războiul de tip nou, adoptarea și interiorizarea strategiilor și doctrinelor integrate adaptate la noul tip de război și la capabilitățile deținute. Instrumentar de combatere a acțiunilor hibride ale inamicului și de creștere a încrederii populației în propria conducere și propria armată, în propria capacitate de a te apăra și în necesitatea de a o face pentru că nu există alternative.

Urmează, firește, constituirea unui sistem de acorduri de securitate/ajutor/alianță cât mai extins cu parteneri internaționali, pe multiple dimensiuni: mai întâ susținerea politică și principială a lumii bazate pe reguli, a libertății de a alege suveran sistemul de parteneriate și apartenența internațională pentru a asigura securitatea și prosperitatea propriilor cetățeni. Apoi parteneri apropiați care pot sprijini, în caz de nevoie, acțiunile în timp de criză și război. Care pot suplini, prin infrastructură și apropiere, capacitate de proiecție a forței și dorința de a sprijini aliații.

Coeziunea societală, reziliența, nenumăratele elemente necesare pentru inventivitate / creativitate sau adaptare și alte lecții învățate specifice și caracteristice diferitelor operațiuni necesare în timp de război: mobilizarea, pregătirea teritoriului pentru apărare, pregătirea populației, revigorarea atractivității funcției militare și restructurarea contractului social cu cei care aleg cariera militară. Multiple instrumente de creștere a audienței și interesului și pentru această activitate, inclusiv pregătirea și cunoașterea acțiunilor de război pentru a crește încrederea în riscul controlat asumat la nivelul statelor și al comandanților ierarhici, toate sunt necesare.

De asemenea, evoluțiile actuale vin cu multiple lecții învățate: de exemplu, merită interes analiza războaielor de tuneluri, acolo unde Taiwanul, Coreea de Sud și Israelul mai ales au multiple lecții învățate de împărtășit. Apoi e necesară conexiunea și ralierea la întregul efort vizând evoluțiile tehnologice și utilizarea lor în război. Așa cum este importantă și experiența securizării proprii sau interceptării lanțurilor de furnizori de produse strategice ale inamicului, cu respectarea dreptului internațional, care să permită învățarea din acțiuni precum cele petrecute recent în Liban. O discuție specială reclamă și înclinația eliminării liderilor politici și militari în război, asasinatul țintit și acțiunile subversive complexe. Acolo unde există capacități sau unde, din contra, trebuie construite capacități de contracarare a operațiunilor venite de la inamic.