Emilian Feodorovici Morari s-a prefirat ca o umbră în cabinetul său, a închis ușa în surdină și s-a îndreptat în vârful picioarelor spre stelajul lipit de perete fără să aprindă lumina. S-a oprit în fața cărților și și-a ciulit urechile. Din camera de vizavi se auzea sforăitul ritmic al soției sale și Emilian Fiodorovici și-a scos din buzunar o lumânare și o cutie de chibrituri. În cameră era întuneric beznă și Emilian Fiodorovici a pipăit cu mâna în jurul său până a dat de muchia mesei, de care a lipit trupul lumânării

Emilian Feodorovici Morari s-a prefirat ca o umbră în cabinetul său, a închis ușa în surdină  și s-a îndreptat în vârful picioarelor spre stelajul lipit de perete fără să aprindă lumina. S-a oprit în fața cărților și și-a ciulit urechile. Din camera de vizavi se auzea sforăitul ritmic al soției sale și Emilian Fiodorovici și-a scos din buzunar o lumânare și o cutie de chibrituri. În cameră era întuneric beznă și Emilian Fiodorovici a pipăit cu mâna în jurul său până a dat de muchia mesei, de care a lipit trupul lumânării. Cărțile din fața sau au țâșnit din întuneric și lui Emilian Fiodorovici i-au dat lacrimile și inima a început să-i sfârâie în piept când a luat un volum de Vladimir Ilici Lenin de pe raft și l-a băgat cu mare grijă în sacul pe care-l ținea în mâna dreaptă, dar când să strângă gura sacului, în suflet i s-au redeșteptat zeci de amintiri legate de cartea asta, pe care a cumpărat-o din librăria de lângă Academia de Științe împreună cu Elena Gheorghevna, înainte să se căsătorească și a scos-o de pe fundul obiectului din pânză și a pus-o înapoi pe raft. Să-mi tai limba că nu mă voi despărți de ea. Dar în timp ce o privea cu duioșie în cap i-a răsunat vocea lui Andrușa, fiul său, care i-a pus ieri piciorul în prag, cerându-i să scape de toată maculatura asta. Cât l-a mai cârâit că le-a zis la toate cărțile astea sfinte pentru el maculatură și cât l-a mai înduplecat- a căzut chiar în genunchi în fața lui- să le permită să se mute la el cu toate cărțile astea, dar Andriușa nu a vrut și gata. Azi urmează să vândă apartamentul și până azi au scos toată mobila din casă, exceptând patul lor, masa asta unde mănâncă și stelajele astea cu cărți. Noul proprietar vrea să se mute azi aici, iar Andriușa nu vrea să-i primească la el și cu cărțile astea ale lor.  

-Și ce să fac cu ele? l-a întrebat ieri.

-Du-le la gunoi, i-a declarat cu nerușinare Andrei, sau le arunc eu singur.

Andriușa era îndărătnic ca un catâr și Emilian Fiodorovici știa prea bine asta, așa că luă iar volumul lui Lenin de pe raft și-l băgă cu foarte mare atenție în sac, de parcă ar fi vârât acolo un ou crud.

Plângea în timp lăsă să cadă pe fundul sacului o carte de Leonid Ilici Brejnev. Când lua cărțile de pe raft, avea ochii larg deschiși, dar când le băga în sac și-i închidea strâns ca să nu vadă ce face.

Pe fața lui se așternu o mare suferință când a scos de pe raft  un volum de Lunacearscki și l-a lăsat să cadă peste cărțile lui Lenin și Brejnev. Lunacearschi, ah Lunacearski! Cartea asta l-a apropiat de Elena Gheorghevna, pentru că ea o citea pe o bancă în parc și l-a rugat pe el, care s-a așezat alături, să-i explice una dintre tezele sale și așa s-a născut dragostea lor.

Știa însă că fiul lui nu o să-i permită în veci să se mute la el cu toate cărțile astea și Emilian Fiodorovici, vrând-nevrând, cu lacrimi în gene, goli raftul de cărțile lui Fadeev, Gorki, Marx, Engels, Emilian Bucov, Andrei Lupan, Petre Cruceniuc. Luă o antologie de poezii despre partid,  o carte cu amintiri ale unor pionieri, poveștile despre partizani ale lui Cataev, romanul lui Furmanov despre Ceapaev, romanul „Așa s-a călit oțelul” și le aruncă pe toate în sac. Unde mai aruncă și un album cu fotografiile sale din armata sovietică, dar și un album de fotografii întitulat ”Sovetskii Soiuz” și multe alte cărți. Cu sacul pe umăr, tiptil a ieșit din casă și l-a deșertat în pubela din curte. Dar pe când umplea al doilea sac cu cărți, pe neașteptate, ușa s-a bușit de perete  și lumina l-a orbit. Nevastă-sa înaintă spre el, tocmai când băga în sac un album cu fotografiile lor din Piața Roșie și-i smulse albumul cu care începu să-i dea în cap, făcându-l ticălos.

 Elena Gheorghevna a înmărmurit însă când a descoperit rafturilor goale.

-Unde sunt cărțile noastre? Unde e Lunacearski al meu? Unde e albumul „Sovetski Soiuz”, unde e istoria Partidului Comunist, unde sunt prozele Anei Lupan, unde sunt povestirile lui Isckander, unde sunt poeziile lui Emilain Bucov, unde sunt volumele lui Lenin? Le-ai dus la gunoi?

-Da, pentru că asta a fost condiția lui Andriușa. Ce, ai uitat?

-Nu am uitat nimic, dar te implor, dacă nu vrei să fac acuma infarct, du-te și le adu înapoi. Pe toate până la una.

-Și Andriușa ce o să spună?

-Să ne ia cu toate cărțile astea la el, sau nu mai plecăm deloc.

Emilian Fidorovici a ieșit din casă pleoștit și nefericit. Îi dădea dreptate soției sale, pentru că și el nu-și putea imagina viața la fiul său fără de toate aceste cărți ale lor. În geamul unei mașini pe lângă care trecea și-a văzut fața zbârcită și l-a apucat și pe el groaza la gândul că s-a putut despărți așa de ușor de toate cărțile astea, printre care și de albumul  ”Sovetskii soiuz” pe care l-a cumpărat cu soția sa în Tașkent, unde și-au petrecut luna de miere. Ce frumos a mai fost atunci!

În jurul pubelei viermuiau boschetarii. Unul dintre ei, cu hainele hărtănite și slinoșate, răsturna sacul lui, și se uita dezamăgit și mânios la cărțile care cădeau din el și, de ciudă, începu să sară pe ele și să le calce în  picioare. Emilian Fiodorovici s-a apropiat și vru să-l dea într-o parte, dar imediat boschetarii l-au împresurat și au început să țipe la el să se care de acolo, dacă nu vrea să dea de dracu. Un boschetar l-a îmbrâncit pe Emilian Fiodorovici, iar un altul i-a tras un picior în fund și bătrânul s-a retras, uitându-se dintr-o parte cum pomanagii îi călcau cărțile în picioare în timp ce mișunau încolo și încoace printre pubele. Emilian Fiodorovici însă știa că Elena Gheorghevna nu o să-i ierte niciodată dacă o să se întoarcă acasă cu mâinile goale și înaintă iar.

O bătrână a lăsat o pungă neagră lângă pubelă și boschetarii au deșertat-o chiar peste cărțile lui. Peste volumele lui dragi au început să curgă lături, peste cărțile alea ale lui Lenin și Lunacearski pe care ei le-au păstrat cu grijă atâția ani acum se scurgeau zoi și resturi alimentare. Doar albumul „Sovetskii Soiuz” a mai rămas curat și uscat, și Emilian Fiodorovici i-a îmbrâncit pe boschetari în părți și s-a aplecat să ridice de jos volumul.

Un boschetar l-a împins și bătrânul s-a dezechilibrat, dar nu a căzut. Boschetarii îl împingeau, îl loveau cu picioarele și îl huiduiau.

Când Emilian Fiodorovici a reușit să scape din mâinile boschetarilor, era la fel de șleampăt și de jegos ca și ei. Dar era fericit. Pentru că nu se întorcea acasă cu mâinile goale, ci cu albumul „Sovetskii Soiuz” sub braț.

Elena Gheogheva îi iertă că nu a venit și cu celelalte cărți când îl văzu intrând în casă cu albumul „Sovetskii Soiuz”.

După ce a făcut baie, și s-a îmbrăcat în haine curate s-au pus să-l aștepte pe Andriușa, care trebuia să soseacă dintr-o clipă în alta, fiind deciși să nu plece nicăieri dinc asă dacă nu o să vrea să-i lase să-și ia cu ei și ”Sovetskii soiuz”.