Alexandru Vakulovski // S-au trezit momâile comuniste
Momâile comuniste, care de ceva timp n-au avut nici un protest, nici o adunare, nici un concert, nici un marș, nici un șașlâc, s-au trezit! Clovnul lor, tovarășul Voronin, a hotărât să nu mai participe la alegeri, și partidul, oricum mucegăit, a înțepenit cu totul. Dacă Voronin nu vrea să fie președinte, atunci nici alt comunist n-are voie să stea în fotoliul prezidențial. Probabil Vladimir Nicolaevici s-a speriat că va muri la cârma țării, mai bine să se mai odihnească oleacă, că oricum a avut două mandate și asta nu a dus la nimic bun.
Somnul lui Voronin o fi foarte adânc, dacă tovarășii comuniști au hotărât să iasă din casă și să se manifeste. Locul lor de joacă a fost Ministerul Transportului, că doar acolo e un ministru liberal, Iurie Chirinciuc, iar comuniștii n-au treabă cu Moldova, ci cu liberalii. Momâile comuniste s-au trezit, dar la fluierul altui stăpân - Federația Rusă, care l-a făcut pe Chirinciuc șovin.
Ce i-a enervat așa de tare pe oficialii ruși, de au trezit momâile comuniste? Iată declarația lui Iurie Chirinciuc, pentru care eu i-aș da un 10: „Toate reformele în plan social, economic și chiar cultural vor fi șterse cu buretele, iar această bucată de pământ va deveni o colonie rusească. Rușii vor să procedeze cu noi la fel cum a făcut-o cu tezaurul românesc, pe care nu l-a întors nici până azi fraților noștri români. Pământurile din R. Moldova sunt cele mai fertile de pe continentul european, iar oamenii de aici sunt foarte muncitori. Și cum marea majoritate dintre ruși sunt niște leneși și bețivi, ei își doresc să găsească pe cineva pe care să înjuge la plug pentru a-i hrăni. Dar menirea populației de aici este alta. Integrarea europeană este departe de noi. Iar acum unica salvare pentru un viitor prosper și lipsit de griji și nevoi este doar Unirea. Și pentru că acest lucru este inevitabil, cățeii din slujba Kremlinului și-au primit osul de la stăpân și au început să atace, ba chiar să terorizeze populația cu gazete scrise în chirilică și alte pliante, prin care să-i manipuleze pe oameni că jandarmul român e cel mai mare pericol pentru ei”.
Oare ce nu le-a plăcut, că totul e adevărat din cele spuse de Chirinciuc? Oare că rușii sunt leneși și bețivi? Eu aș spune mai mult: și noi suntem leneși și bețivi, dar măcar nu încercăm să ocupăm pe nimeni, cum fac tovarășii de la conducerea Rusiei. Tovarășii comuniști au primit câteva pancarte, scrise de aceeași mână, probabil de un comunist care știe să scrie: „Chirinciuc la dubă”, „Chirinciuc e rușinea neamului”, „Jos Guvernul”, „Fascismul nu va trece”. Alo, nu e 9 mai! Și despre care neam e vorba? Că nu prea e clar.
Să fii contestat de aceste momâi comuniste e o cinste. Domnul Iurie Chirinciuc trebuie să se bucure, dacă acestea îi vor demisia și-l fluieră. Oricum, m-am bucurat de acest protest: trebuie să râdem și noi de cineva și de ceva.