Am văzut încă de duminică, mă aflam la acea oră la Chişinău, interviul ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, postului public Moldova 1, cel care a stârnit atâtea controverse şi a rănit simţămintele tuturor românilor din Republica Moldova şi România deopotrivă. Mărturisesc că m-a cuprins un sentiment de jenă, de disconfort şi am abordat cu extremă reţinere tema, fiindu-mi profund neplăcută situaţia de a comenta aceste afirmaţii. Am abordat în primă fază strategia de a nu rostogoli afirmaţiile de acolo pe care am certitudinea domnul Ambasador le regretă profund astăzi. Cum însă subiectul a inflamat opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului, cred că e normal să facem analiza cu calm şi la rece şi să avem clarificări urgente cu toţii.

Am văzut încă de duminică (mă aflam la acea oră la Chişinău) interviul ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, oferit postului public Moldova 1, interviu care a stârnit atâtea controverse şi a rănit simţămintele tuturor românilor din Republica Moldova şi România, deopotrivă. Mărturisesc că m-a cuprins un sentiment de jenă, de disconfort şi am abordat cu extremă reţinere tema, fiindu-mi profund neplăcută situaţia de a comenta aceste afirmaţii. Am abordat, în primă fază, strategia de a nu rostogoli afirmaţiile de acolo, pe care, am certitudinea, domnul Ambasador le regretă profund astăzi. Cum însă subiectul a inflamat opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului, cred că e normal să facem analiza cu calm şi la rece şi să avem clarificări urgente cu toţii.

Mai întâi, principial, am o reţinere în a discuta şi disputa public subiectele în care greşesc fundamental aliaţi şi parteneri. Pun deoparte opiniile, care sunt libere, dar, în rest, partenerul strategic american (al României), aliaţii din NATO şi partenerii din UE sunt într-o relaţie în care există căi şi mijloace, cadre adecvate, în care pot fi abordaţi, ca şi reprezentanţii lor diplomatici. Nu cred că e neapărat cea mai potrivită postură critica deschisă şi vocală a acestora în spaţiul public. Clarificările se pot face în spatele uşilor închise.

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că, în cazul de faţă, avem de a face cu un set de afirmaţii de impact în spaţiul public, care intră sub imperiul multiplelor interpretări, fiecare dintre ele nefiindu-i avantajoasă domnului Ambasador. Necunoaşterea istoriei spaţiului în care eşti acreditat, la un an şi jumătate după numire, e deja un criteriu de evaluare. Mai mult, a nu ţine cont de sensibilităţile şi controversele care creează divergenţe majore în societate şi care te expun, care te fac instrumentul disputelor politice interne în prag de alegeri în statul acreditar, e şi mai discutabil.

Domnul Ambasador Pettit a căzut într-o capcană. Nu ştiu cine l-a împins aici şi care influenţă majoră a mediului diplomatic, a anturajului sau a prietenilor săi din spaţiul post sovietic, unde a servit, l-a determinat să-şi formeze aceste convingeri şi, mai ales, să le expună public atât de tranşant, dar această idee a fost una profund nepotrivită. Dacă Republica Moldova se afla deja în plină furtună la 25 de ani de la Independenţa de stat faţă de URSS, dacă este în centrul unui turbion geopolitic între Est şi Vest, dacă e subiectul controverselor locale pro- şi anti-Plahotniuc, respectiv pe tema combaterii sau nu a unui „stat captiv”, domnul Pettit a reuşit să aducă în prim-plan o nouă controversă, care scindează societatea: cea identitară, creând un spaţiu major de confuzie preelectorală în care se estompează problemele cu adevărat importante ale momentului: ameninţarea de natură militară a Rusiei, încălcarea regulilor dreptului internaţional în Estul Europei, modificarea prin forţa armelor a frontierelor în Europa, revizionism, separatismul nistrean, spolierea statului de resursele sale prin contrabandă şi furturi ascunse în regiunea nistreană. Afirmaţiile sale aruncă perdele de fum ce acoperă realităţile şi opţiunile pentru care sunt chemaţi să decidă cetăţenii Republicii Moldova la 30 octombrie.

Nu doresc să discut în niciun punct postura ambasadorului Pettit la Departamentul de Stat şi calificativele sale sau modul în care este văzut. Elementele au fost, din păcate, transparente public pentru cei care au dorit să le vadă. Un singur lucru doresc să subliniez până la confirmarea formală a Departamentului de Stat: interviul reprezintă poziţia domnului Ambasador, în timp ce poziţia SUA este reflectată de declaraţia Preşedintelui Obama pe care lumea avidă de a generaliza opinii individuale a ignorat-o. Deschide.md a prezentat şi alte potiţii diplomatice americane formulate la Bucureşti imediat după izbucnirea controversei devenită scandal.

Preşedintele Barack Obama a spus: „Statele Unite salută aspirațiile permanente de integrare Europeană  a Republicii Moldova și eforturile pentru consolidarea statului de drept. Împărtășim obiectivul dumneavoastră de a construi un viitor mai bun pentru poporul Republicii Moldova, unul înrădăcinat solid în Europa, care să reflecte valorile libertății și democrației. Vom continua să sprijinim activitatea dumneavoastră de consolidare a instituțiilor democratice și de implementare a reformelor complicare, dar necesare pentru un viitor economic prosper și stabil”.

Atât. Referinţele identitare nu apar, nici cele istorice, nici celelalte teme controversate. De aceea aş trata episodul ca un accident, un moment nefericit la care domnul Ambasador s-a expus, la recomandarea unor binevoitori cu misiune, cel mai probabil. Nu discut nici mandatul, nici recomandările cu care a fost trimis în misiune în Republica Moldova, e treaba Departamentului de Stat şi a statului acreditar să-şi evaueze diplomatul şi reprezentarea la Chişinău. Însă elementele identitare, cele controversate, elementele care creează dispute şi accentuează rupturi ca şi cele aflate în divergenţă la nivel politic nu sunt abordate niciodată de un reprezentant diplomatic. Mai mult, pentru un ambasador cu experienţă, în contextul internaţional în care nerespectarea dreptului internaţional este ameninţare la adresa securităţii naţionale, o asemenea abordare interpretabilă trebuie evitată.

Într-adevăr, potrivit Chartei ONU, a nega suveranitatea statelor, voinţa liber exprimată a cetăţenilor lor este o impunitate. Or a da sentinţe asupra voinţei şi oportunităţii unei posibile decizii, „de alăturare României”, cum spune domnul Ambasador, a actorilor suverani România şi Republica Moldova, poate fi o opinie nepotrivită, dar poate fi interpretată şi în sensul revizionismului regulilor dreptului internaţional. Perspectiva celor două state o stabilesc cetăţenii de acum sau din viitor şi nu sunt subiectul niciunei speculaţii sau dorinţe a unui diplomat sau altuia. Iar când spiritul inspirator al abordării mai are şi agendă, reuşind să determine asemenea afirmaţii publice din partea unui ambasador american, consecinţele sunt pe măsură şi le suportă fiecare în raport cu responsabilitatea sa.

Şi iată cum, în pragul sărbătorii de 31 August, sărbătoarea Zilei limbii noastre cea română la Chişinău, în loc să dăm spaţiu de manifestare şi atenţia cuvenită acestei sărbători uitate, mult prea discret celebrate, discutăm pe o temă care nu trebuia să existe. Mi-am propus editorialul pe tema acestei sărbători, aveam la îndemână şi comentariul pe discursul foarte bun al Preşedintelui Nicolae Timofti de Ziua Independenţei, atât în piaţă ,cât şi la recepţia dedicată acestei zile, însă, cu toată pornirea de a trece cu vederea o greşeală de parcurs, elementele lansate de Ambasadorul Pettit au aruncat în aer opinia publică din două state, cel în care e acreditat şi cel vecin, şi necesită clarificări urgente. De aceea îl invit pe domnul Ambasador Pettit să participe la festivităţile organizate cu ocazia Sărbătorii limbii la Chişinău pentru o reconciliere rapidă cu o parte covârşitoare a cetăţenilor statului în care e acreditat.