În ELI-PILI era ful. Stăteam în prag și ne roteam gâturile în toate părțile, dar nicio masă nu era liberă. Când deja mi-am pierdut și ultima speranță, se goli o masă și ne-am grăbit să o ocupăm noi. În ELI-PILI nu prea obișnuiesc să vin, dar acum am venit doar la insistențele Marilenei, o tânără regizoare de teatru care voia să-mi monteze piesa mea, „Alegerea lui Alexandru Suțțo”. Marilenei i se părea că piesa mea a devenit iar foarte actuală. Am comandat două beri și o ascultam. Îmi povestea concepția ei regizorală, când, deodată, ușa s-a deschis și în local s-a ivit Igor Nicolaevici, întovărășit de un tip brun, ambii purtând fulare roșii la gât. Marilena și-a înghițit cuvintele.

-Ăla nu e cumva Igor Nicolaevici?

M-am frecat și eu la ochi.

-Ba da, el e.

Cât ai bate dintr-un picior, trei chelnerițe i-au înconjurat pe Igor Nicolaevici și pe tovarășul lui și i-au invitat să le urmeze. Nu știu de ce veneau direct spre masa noastră. Mi s-a făcut cald și rece în același timp, dar tot alaiul ăsta a trecut mai departe, oprindu-se la o masă din spatele nostru, la care și s-au așezat liderul socialist și camaradul său. Una dintre chelnerițe, cea mai frumoase dintre ele, i-a întrebat ce ar vrea să servească, pe când celelalte două fete stăteau pur și simplu și-l sorbeau din ochi pe fruntașul roșu.

-Cred că bere, le-a comunicat sobru Igor Nicolaevici și și-a scos geaca, dar nu și fularul roșu de la gât.

-Dar de care bere?

-Chișinău, desigur.

-Brună sau blondă, Igor Nicolaevici?

-Blondă.

Chelnerițele pluteau printre mese cu halbele în mâini, dar cea mai frumoasă dintre ele a cârnit spre masa liderului socialist și le-a dus două sticle verzui și o farfurioară cu alune.

-Alunele sunt din partea casei, i-a informat fata și a plecat.

Igor Nicolaevici bea bere. Am rămas tablou. Măi să fie. E oare posibil așa ceva? Uluită era și Marilena care uitase pentru ce m-a chemat la ELI-PILI și-l privea stupefiată pe Igor Nicolaevici care sorbea bere din pahar. Și mai mirați eram de ceea ce ne auzeau urechile. Oare nu visam? Oare chiar putea să spună așa ceva Igor Nicolaevici? La fel de contrariată era și regizoarea mea, când Igor Nicolaevici i-a recunoscut tovarășului lui că e român.

-Da, da, Iurie, desigur că știu că sunt român, îi spunea Igor Nicolaevici amicului său care sugea din bere, dar niciodată nu am să recunosc asta în public. Ni-ci-o-da-t-ă! Știu că moldovenii sunt români, și că Moldova este pământ românesc, dar niciodată, repet, niciodată nu am să recunosc asta în public, îi repeta Igor Nicolaevici prietenului său și apucă o alună din farfurie și și-o băgă în gură. Prietenul său, nu știu cine era, apăsă pe buton și chelnerița se ivi imediat în fața lor, de parcă în tot răstimpul ăsta nu ar fi plecat de acolo.

-Încă două beri, vă rog?

-Cum să nu. Imediat.

Cât ai zice pește, fata a dispărut. Dar nici nu m-am frecat bine la ochi că a și apărut înapoi,  cu două halbe gulerate în mâini.

-La mijloc e vorba de bani? l-a întrebat Iurie.

-Da, firește.

-Mulți bani?

-Nici nu-ți poți imagina cât de mulți.

-Înseamnă că, de asta, susții sus și tare că moldovenii nu au nicio treabă cu românii?

-Da, sunt plătit ca să spun asta. Sunt plătit ca să afirm că cei mai mari dușmani ai moldovenilor sunt românii, deși eu, în forul meu interior, nu cred asta și chiar îi simpatizez în sinea mea pe români, dar ce vrei, trebuie să trăiesc și eu din ceva. Cu ce să-mi hrănesc familia, dacă nu aș îndruga minciuni și nu le-a pune bărbi alegătorilor? Dacă nu aș minți în ultimul hal, oare crezi că aș mai avea bani ca să te invit pe tine la o bere? Nu cred.

Regizoarea mea făcea fețe-fețe și stătea doar cu nasul în cana ei de cafea, uitând pentru ce m-a invitat la ELI-PILI. Ca să vezi, Igor Nicolaevici se temea ca să nu moară de foame și, de aia, zicea că nu e român. Eram pur și simplu consternat și parcă eram într-o tabletă de Alexandru Vakulovski . La fel ca și Iurie, care îl trase iar de limbă.

-Și chiar ai de gând să te răfuiești cu unioniștii dacă ajungi președinte?

-Da, bineînțeles. Îi voi băga pe toți la mititica, dar nu de aia că sunt oameni răi și că ar reprezenta un mare pericol, da de unde, nu reprezintă ei niciun pericol, ci pentru că, îți spun asta sincer, sunt plătit ca să-i înfund, căci, dacă nu i-aș înfunda, altminteri, mi-aș pierde finanțarea pe care o am acum și cu ce mi-aș mai hrăni familia sau ți-aș face cinste ție cu bere? 

După a treia bere, Igor Nicolaevici a mers la budă. Ia te uită, și Igor Nicolaevici se duce la toaletă, nu numai noi, mă gândii eu, dar nu am îndrăznit să sparg tăcerea. O tăcere în care ne-am cufundat de cum a intrat în restaurant fruntașul socialist și pe care am spart-o doar după ce acesta s-a ridicat de la masă și s-a pornit spre ieșire,  întovărășit de amicul său.

-Acum am înțeles despre ce va fi spectacolul pe care vreau să-l fac după piesa ta. Acum am înțeles. Alegerea lui Alexandru Nicolaevici. Alegerea lui Igor Suțo. Despre  el va fi, mi-a spus Marilena și mi-a arătat cu mâna spre tipul ăla care se făcuse lulea și căuta ieșirea din local împleticindu-și picioarele.