E un paradox în plină campanie electorală, ba chiar înaintea ultimei săptămâni înaintea votului decisiv din turul al doilea de scrutin, să încerci să extragi lecțiile învățate dintr-o asemenea campanie. E o impunitate pentru că alegerile nu s-au încheiat și noi lecții s-ar putea ivi până la final. Și e la fel de grav pentru că asemenea lecții expuse public, în plină perioadă electorală, pot influența votanții.

Totuși îmi permit să fac această evaluare prealabilă care se referă la contextul derulării campaniei electorale, cu numirea candidatului unic al opoziției de dreapta cu doar două săptămâni înainte de alegeri, în contextul în care spațiul public a fost dominat de narațiuni alternative impuse publicului cu virulență și dincolo de orice responsabilitate. Și ele sunt cu atât mai importante cu cât au alterat spațiul public, au deturnat atenția de la mesajele esențiale și au transformat în calvar viața consultanților politici când au încercat să formuleze conceptele de campanie, dacă o fi existat așa ceva la Chișinău.

Bătălia geopolitică ascunsă de cetățean ca la alba - neagră

Principala problemă a ținut de o acoperire, o tendință de a ascunde bătălia geopolitică fundamentală Est versus Vest, care ține de orientarea strategică a Republicii Moldova, sub un noian de teme secundare. Și acest lucru se vădește cel mai mult acum, în turul al doilea de alegeri, când costurile acestor diviziuni și narațiuni paralele nu se mai pot compensa. Practic, o competiție între Est și Vest e greu să mai fie dezgropată astăzi de sub muntele de narațiuni alternative vândute publicului în ultimul an și ceva, aproape doi, fără nici o șansă de a introduce și ceva rațiune în hăuielile naționale cu iz de manifestare de stradă.

Astfel, am ajuns în turul doi al scrutinului fără ca MIZA REALĂ a alegerilor să fie conștientizată public pentru că a ieșit în evidență abia acum: mersul în continuare spre Occident sau revenirea din drum spre străfundurile Siberiei, spre Rusia și Uniunea Euro-Asiatică, către care târăște astăzi Dodon Republica Moldova. Nimeni nu realizează cu adevărat că e vorba despre o alegere fundamentală și definitivă și că de votul de duminică 13 noiembrie depinde continuarea drumului spre Occident, spre reforme, spre modernizare, dorința de prosperitate și independență sau se merge către suveranitatea limitată de interesele Rusiei, abandonarea ordinii și căderea în mocirla prăbușirii generale în sărăcie, incompetență și ură, în pierdere identitară. Nici Dodon însuși, spunea cineva, nu știe ce va semna imediat ce intră, dacă intră, în funcție, așa cum Yanukovici nu a știut-o când a ajuns președinte, și totuși a semnat documentele la ordinul Moscovei fără crâcnire, realizând târziu în ce s-a băgat și în ce s-a angajat. Căci Dodon e periculos pentru ceea ce afirmă și vrea să facă, dar și pentru ceea ce reprezintă și pentru ceea ce nu știe că va fi pus să facă de comanditarii săi de la Moscova.

Căderea Republicii Moldova de pe hartă

Într-adevăr miza esențială a alegerilor prezidențiale este căderea sau menținerea Republicii Moldova de pe hartă. Pe hartă, adică în atenția publică a marilor capitale, pe agendă, într-o tot mai lungă listă de probleme, de teme de reflecție și interes. Sosirea lui Dodon Președinte aruncă Republica Moldova jos din istorie pentru 50 de ani. Nu mai stă nimeni de vorbă cu ea, nu mai are ce negocia, Occidentul constată că orientarea europeană era conjuncturală, nu serioasă și sustenabilă. Și atunci capitolul se închide, iar Acordul de Asociere rupt cu UE duce și la reintroducerea vizelor, izolarea Republicii Moldova între Ucraina pro-euro-atlantică și granița UE și NATO.

Ca să evite mesajul puternic și grav al prăbușirii de pe hartă, oficialii de la Chișinău de mai multe culori încearcă să comunice - unii se păcălesc, alții chiar cred - că au un plan B. Evită dramatizarea, ascund miza, consideră că în continuare Republica Moldova poate clama inteligența nativă și șiretenia proverbială a celui care suge de la două țâțe. Merge și așa, și cu Estul, și cu Vestul, să înțeleagă că sun necesare legături și e nevoie de avantaje din ambele părți. Ei bine nu mai merge așa: acum e alegerea finală. Și nu e o alegere nici de conjunctură, nici explicită, ci una implicită cu valoare de alegere definitivă: fuga după doi iepuri încheie astăzi orice vânătoare cu tolba goală. Mai grav, și fără gloanțe pentru următorii 50 de ani.

O altă categorie de comunicatori politici susțin că nu se întâmplă nimic după alegerea eventuală a lui Dodon pentru că Președintele nu are atribuții pe temele esențiale. După ce a gafat major în primul tur, Dodon însuși susține același lucru, că nu are atribuții și nu poate face ce scrie în programul său, ce a afirmat până acum în campanie. Noi am demonstrat aici, într-un editorial mai vechi, ce înseamnă președinția Dodon și costurile ei, dar și instrumentarul la dispoziția lui Dodon odată ajuns președinte. Și nu e doar imagine și percepție, simbolistică și aparență, ci cel mai concret lucru posibil: alegerea finală a cetățenilor Republicii Moldova, Est versus Vest. Deci miza e copleșitoare și ireversibilă pentru următoarea jumătate de secol.

Ura și prostia – aberațiile unor narațiuni alternative

Contextul derulării campaniei electorale în fața unui scrutin cu o asemenea miză a fost alterat de narațiuni paralele deosebit de nocive, și a căror impact îl putem vedea astăzi, cei care încearcă să creioneze un concept de campanie, și-l vor vedea mâine, a doua zi după alegeri, toți cetățenii Republicii Moldova. Jucându-se cu focul, ca un adevărat ucenic vrăjitor, iată că unii - poate de bună credință, dar fără prea multă știință - au dat foc la propriul stat. Definitiv. Cu largul concurs al unor diplomați de operetă aciuați la Chișinău pe post de zonă de penitență, unde nu înțeleg nimic și le lipsește și subtilitatea sau flerul politicianului pentru a ști ce urmează și cum va curge evoluția. Și, repet, nu suspectez aici intenția sau mandatul la ordin cu parfum de ruble.

Într-adevăr, unii dintre actorii cunoscători - din ură, din răzbunare, din dorința de a-și rezolva pasivele penale, alții din prostie, din necunoaștere - au îmbrățișat ideile inoculate subtil de meseriași abili ai manipulării politice, și au lansat picătură cu picătură veninul și otrava în mințile propriului popor, cu o încrâncenare și voință bune pentru obiective mai importante și, cu certitudine, mai constructive. Firește că baza a fost realitatea, dar o realitate în care reflectorul și așezarea lupei a scos în relief teme dureroase și importante dar nu cruciale, esențiale, de viață și de moarte, și au acoperit bătălia fundamentală, alegerea critică. Poate unii au vrut să respingă, psihologic, momentul sau reponsabilitatea alegerii definitive. Poate alții au crezut că, dacă îi acoperă sosirea intempestivă, vor putea să se facă, poate, că această alegere nici nu există. S-au păcălit singuri, cu toții.

Ca niște soți demenți cărora le-a luat foc casa, politicienii din Republica Moldova au îmbrățișat iute mesajele și s—au aruncat cu voluptate în jocul în care își disputat adulterul dintre doi soți, care pe cine a înșelat și care mai des sau mai mult. Și cât timp arde casa, cei doi țin pe loc familia pentru a judeca prin vot, cum altfel, care dintre ei doi are dreptate. Până când focul îi mistuie pe toți deopotriva, cu cearta lor adulterină, cu tot.

Lecții învățate din campania prezidențială: când îți arde casa nu-ți cauți nevasta de amanți

Într-adevăr, cum altfel am putea considera tentația luptei cu oligarhul rău și statul captiv decât cearta pentru relații extraconjugale, în timp ce ambilor soți scandalagii, politicieni declarați pro-europeni, li se ia țara de sub picioare? Țara cu totul! Până să decidă ei cine și cum a furat, ce a furat, dacă vor căuta sau nu pe responsabili, focul arde și consumă definitiv casa din parabolă precum consumă ultimele zile de campanie șansele Republicii Moldova de redresare și consfințire a drumului pro-european.

Alții au fost seduși de altă imagine și perspectivă, națiunea civică! Sună frumos, are relevanță conceptuală europeană, occidentală, înseamnă, din nou, reconciliere nu bătălie decisivă între Est și Vest, ci așezarea tuturor pe spațiul neclar și călduț al posturii de om al cetățenii indiferent de opțiune. Așa au ajuns pe aceeași scenă Năstase, Dodon, Usatâi, urlând împotriva oligarhului rău, fără ca șeful PDA să realizeze că, în fuga după națiunea civică născută în piață din lupta cu oligarhul cel rău, cei doi pro-ruși i-au luat toată snaga protestului, toată legitimitatea și l-au și golit de conținut. Fără scrupule, ba chiar pacălindu-l să nici nu-și asume orientarea strategică, Răzbunarea era mai importantă. Cine-și imagina atunci că Maia Sandu îl va depăși în alegeri? O femeie finuță, delicată și fragilă fără partid și fără expunere mediatică, a ajuns beneficiarul unei greșeli fundamentale, dar care a adus mult mai multe costuri și pe termen mai lung.

Iar intelectualii atrași de perspectiva idealistă a “nașterii națiunii civice” s-au trezit că au susținut o narațiune alternativă care a prăbușit și a acoperit bătălia fundamentală, cea a orientării strategice. Cam ce au făcut alții cu unionismul și care au permis ca să se reafirme plenar statalismul moldovenist anti-românesc al lui Dodon, care a încercat să scape de amprenta de pro-rus afirmându-se că e moldovean și anti-unionist. Cel care acoperă vânzarea suveranității Republicii Moldova către Moscova sub faldurile rolului autoasumat de apărător al suveranității RM față de România, despre care ne spune fără răgaz că vrea să o acapareze.

Două narațiuni alternative care sunt departe de a fi non-probleme. Nu, ele sunt probleme reale. Și corupția, și dezbaterea unionistă - în fapt identitară și a relațiilor cu România, statul vecin – și pervertirea regulilor democratice sau mimarea lor, și aplicarea formală și mecanică a reformelor, chiar a celor făcute, despre care nimeni nu pricepe la ce sunt bune și pe cine ajută. Fără a explica, costurile vor fi mai mari când încep să apară perdanții și primele victime ale viitoarei restructurări. Însă peste toate, peste disputele între pro-europeni - mai mult sau mai puțin loiali ideii, legitimi în a o promova sau capabili să o facă – stă motivul fundamental al menținerii orientării strategice către Occident. De aceea e momentul trezirii în al 24-lea ceas. Al ieșirii la vot, și al apărării viitorului. Al stingerii focului care a cuprins casa, a refacerii casei, a pregătirii sale de iarnă. Iar apoi soții pot să-și rezolve și problemele din mariaj, pe cele de relații extra-conjugale, că rup căsnicia, că amorezul e aruncat în cocina porcilor sau aruncat în brânci afară, direct pe uliță, să-l vadă toți vecinii.