Stăteam în mașină cu ochii pe radar și eram atent ca șoferii să nu depășească viteza admisă pe Calea Ieșilor. Radarul s-a înroșit. Un țăcănit gonea cu 140 de kilometri la oră. Când a văzut asta, și-a scuturat și Anton blana și a țâșnit spre stradă.

-Diliul, mai omoară pe cineva!

Anton sufla în țiuitoare, pe când eu fluturam din baston, dar mașina vâjâi pe lângă noi ca un bolid.

-După el, să nu-l lăsăm să ne scape, strigă Anton și alergă spre mașină. De când s-au terminat alegerile pentru prima dată îl vedeam așa de energic și de hotărât. Ghimpu, cel pentru care el a votat, pierduse, și asta l-a aruncat într-o depresie neagră. Nu-și putea imagina cum de Ghimpu a putut pierde alegerile, când ideile lui erau atât de drepte. Își zbârnâi toți amicii ca să-i tragă de limbă pentru cine au votat și, la sfârșit, să le tragă mâța pe spinare că nu l-au votat pe Ghimpu. I-am amenințat chiar că nu o să mai iasă cu ei la bere. Îi telefona în timpul serviciului, pe când stăteam la marginea drumului și pândeam vitezomanii. Când nu trăncănea la telefon, mă bătea pe mine la cap că de ce lumea nu l-a votat pe Ghimpu. Nici eu nu l-am votat, dar de mine nu avea curajul să se lege. Înainte să apară meteoritul ăsta pe patru roți se cufundase într-o neagră tăcere și la toate întrebările mele îmi răspundea doar cu da și nu sau clătina din cap, apatic. Acum însă alerga ca pușcat la mașină și se sui la volan. Orice secundă e prețioasă, mi-a strigat el, peste umăr, și a ambalat motorul. Am sărit din mers în mașină.

Cu girofarul aprins, am voltat printre mașini după Mercedesul buclucaș și acolo unde toți frânau la roșu, noi mergeam mai departe. Mașina grăbită scânteia în fața noastră. Eram deja în spatele ei și Anton începu să plescăie din buze de plăcere. La fel plescăia și atunci când a intrat în cabina de vot.

-O fi vreun nenorocit de socialist, opină Anton și vru să-i iasă în față Mercedesului, însă un maidanez ni se aruncă sub roți și a frânat brusc și mașina aia reuși să prindă iar distanță. Noroc că mi-am pus centura, altfel cred că mi-aș fi spart capul în geam. Cu toate că Mercedesul se făcu nevăzut după cotitură, Anton nu voia să se lase bătut și apăsă pe accelerator.

-Poate ar trebui să cerem întăriri.

-Nu, că-l prindem și singuri.

Anton îmi refuză propunerea și eu știam și de ce, pentru că venea de la mine, cel care nu l-am votat pe Ghimpu. Dacă l-aș fi votat, ar fi acceptat-o pe loc. Dar așa eu nu l-am votat pe Ghimpu, ci pe Maia Sandu, iar Anton nu o putea mesteca pe Maia Sandu, pasămite pentru că ar fi fost lansată în politică de Filat și ar fi fost sprijinită de Platforma DA, pe care el nu avea ochi să-i vadă, și oricât i-am explicat eu că Filat e Filat și Maia Sandu e Maia Sandu, nu a vrut să pună botul. Pentru el, singurul politician credibil din Moldova era Ghimpu și două săbii nu puteau încăpea în aceeași teacă.

Am virat la dreapta și am văzut iar Mercedesul și Anton băgă cărbuni și am reușit să depășim mașina rebelă și ne-am uitat amândoi, în același timp spre șofer, și prietenului meu îi căzură maxilarele.

-Ăsta e vecinul meu de scară, de la doi. Oare cum de nu l-am recunoscut din prima?

-Și ce facem acum? Îl mai urmărim sau nu?

-Nu mai are rost. Oricum, chitanța că tre să plătească amenda o să-i fie trimisă acasă.

-Dacă nu vrei să te strici cu vecinul tău, dă-te jos, dar eu nu am să mă las până nu am să-l pun pe patru labe.

-Atunci mă dau jos, îmi spuse el și a coborât din mașină, iar eu m-am așezat în locul lui la volan.

Când Anton a coborât din mașină, era așa de plouat și eu știam că nu numai faptul că trebuia să-și urmărească un vecin îl măcina, ci că nu știa cum să meargă la turul doi dacă a ieșit din cursă Ghimpu. Asta-l oprima cel mai tare.

Când m-am întors din urmărirea mea, l-am găsit tot acolo stând pleoștit și dărâmat lângă un stâlp.

-L-ai prins?

-Da, dar i-am și dat drumul, fără să-i iau permisul, doar l-am amendat pe loc.

-Cum așa?

-Pentru că se grăbea la propria nuntă.

-Nu știam că Vasile se însoară.

-Da. Mi-a arătat și certificatul de căsătorie.

-Da de ce își face nunta în afara orașului?

-Că așa vrea mușchji lui.

S-a suit pe scaunul meu, iar eu am rămas la volan.

-Știi, m-am hotărât, mi-a spus Anton, o s-o votez și eu pe Maia Sandu, dar am s-o votez doar de aia ca să nu câștige Dodon. Pentru că pe Dodon chiar nu-l pot înghite deloc. Dodon ar fi o pacoste pentru noi toți.

-Bravo, măi.

-O s-o votez, dar să știi că, oricum, Mihai Ghimpu e mai bun.

-Poate că e mai bun, important e s-o votezi pe Maia Sandu. Mergi la o bere cu noi?

-Și cine mai vine.

-Toți amicii noștri.

-Merg. Da ce am terminat deja programul?

-Da.

-Atunci hai să mergem.

Și am mers. Și toată seara le-am povestit amicilor noștri cum am urmărit un Mercedesul care gonea ca un bolid, pentru că șoferul lui întârzia la propria nuntă. Dar despre faptul că Anton s-a decis s-o voteze pe Maia Sandu nu le-am spus decât la urmă, când deja părăseam cafeneaua. Am lăsat vestea cea mai bună la urmă, ca să încununăm acea seară de neuitat.