Povestea pare că se repetă la Chișinău. Parcă într-un remake al alegerilor americane, cu grobianism extrem și la scară provincială de colț de Europă, vedem alegerile din Republica Moldova înghesuite în zona martirizării unui politician-femeie, care a crezut în șansa sa, în decență, bun-simț, bună credință și luptă electorală corectă. Și dacă în primul tur de scrutin candidații au fost mai mulți (Andrei Năstase, Iurie Leancă, Marian Lupu) și țintele mai diverse, unii pretinzând că sunt și soluții la anumite momente, ei, bine, finalul de campanie lasă gustul amar al torturării unei pisicuțe, cu pietre, de către o gașcă de golani, pe ringul electoral al democrației primare, cu aspirații europene, de la Chișinău...

Am văzut în ultima săptămână machismul lui Dodon în toată splendoarea sa. Ca-n poveștile de vestiar ale lui Donald Trump, Dodon vrea să o atingă, figurativ, pe contracandidata sa și în zonele intime, pentru că se consideră o personalitate, bărbat puternic și fiindcă îşi închipuie, ca să vezi, că poate. Şi că nimeni nu-l poate opri din drumul său prezidențial. În fapt, trei handrălăi (Dodon, Usatâi și Shor), un sistem mediatic opac la ideea de competiție prezidențială în doi, implicând și Biserica (cu ascultare rusă la purtător, dacă mai trebuie preciizat), cu mașina de război informațional rusă turată la maximum, s-au pus, iacătă, să-și bată joc de o tânără femeie, pentru că a îndrăznit să viseze, să candideze și să fie altfel.

Cum să evităm paralela cu celebrele discuții de vestiar ale noului președinte american, privind campania care o face Igor Dodon, cu susținătorii săi, din toate gurile de tun, împotriva unei tinere femei, pe care o acuză – dând iama în viaţa ei personală, chiar intimă – că ar fi stearpă, o condamnă pentru cariera care nu i-a îngăduit să aibă o familie și un soț și o măcelăresc psihic și ca persoană publică, pentru că s-a aruncat, naivă și necoaptă, în malaxorul șacalilor înrăiți, cu bani, corupție, minciună și bătaie de joc?... Asistăm la un final de campanie cu gust amar în Republica Moldova, la moartea decenței, de fapt, a candorii, a visului în fața mașinăriei cinice de trombonit cetățeni, a mecanismului de produs minciuni sfruntate și extras bani și voturi de la populația sărăcită.

Numai ultimul episod arată bătaia de joc și josnicia unui Ilan Shor, prins în mendrele justiției și, evident, controlat, care creează făcătura donației către campania candidatului PAS. Renato Usatâi joacă mucalit rolul de galant, deși nu s-a abținut să nu-și negocieze grațierea contra voturile pentru Dodon în turul doi. Și însuși Dodon, marele moralist și apărător al valorilor tradiționale, o calcă în picioare, valorificând atacul josnic, cu o stupefiantă voluptate! Firește că încasarea unei asemenea lovituri de manual trădează lipsa de experiență, naivitatea și amatorismul din campania Maiei Sandu, despre a cărei inadecvare am mai vorbit deja.

”Toată lumea a văzut că Maia Sandu nu are răspunsuri la întrebările mele. În plus, ea, probabil, este afectată de schemele financiare murdare, pe care le fac membrii echipei ei și fuge de la răspunsuri și explicații la acest subiect. Eu consider că sunt multe lucruri pe care încă le mai putem spune oamenilor în aceste dezbateri. Trebuie să le dăm posibilitatea să ne vadă împreuna, să vadă diferențele și să ia decizia corectă. Eu am teme noi pe care îmi doresc sa le discutăm în fața telespectatorilor”, scrie cinic Igor Dodon, savurând lovitura sub centură aplicată adversarei sale, ca un „demn” bărbat care, după ce golanii au bătut o femeie și au lăsat-o lată în drum, comentează la televiziunea ce filmează scena că poate și-a meritat bătaia.

Nu este singurul atac josnic al lui Dodon care aștepta la primire pentru a juca țonțoroiul pe trupul însângerat de lovituri al rivalei sale, femeie, repet, doar pentru că a avut tupeul să candideze la Președinția Republicii Moldova. Maia Sandu nu a prea avut campanie outdoor, când a mers în teritoriu era să ia bătaie de la hăndrălăii plătiți ai celor trei bătăuși politici. Maia Sandu nu s-a dus cu plocoane la oligarh. A refuzat un acord formal. A mers pe integrare europeană ca orientare strategică, dar nu a vrut să se închine la Înalta Poartă... A vrut alegătorii, nu liderii actualei puteri. Discutabil, e adevărat, în materie de tactică electorală. Dar curajos și vertical ca abordare, fără nicio îndoială. Respect! Nu a făcut închinăciunea, așa că televiziunile Republicii Moldova nu i s-au deschis.

Ea a suferit de o cronică izolare mediatică, dar și de atenția și războiul informațional de sorginte KGB-istă, a la russe: pliante cu minciunile sfruntate că și-a luat angajamentul să reia 15-20.000 de refugiați sirieni dacă ajunge președinte, că 400 de copii s-au sinucis la examen, pentru că a pus supraveghere video, sprea nu se mai copia la Bacalaureat (pe care Dodon, nici mai mult, nici mai puțin, anunță populist că îl elimină de tot), chestii la care se adaugă ultima găselniță: cele 8 puncte pe care zică Dodon le aplică, iar Maia, cică, nu, un stoc de minciunii sfruntate, într-un adevărat poltronism de Bâc. Unde mai pui că a venit și ditamai Biserica să reclame lipsa de credință, să propage celebrele aberații tip gay-ropa (referire la impunerea homsexualității), ca și cum mai era nevoie și de damnarea Celui de Sus, ca și de eventuala excomunicare a Maiei Sandu pentru a marca victoria electorală.

Igor Dodon arată foarte clar despărțirea de tradițiile stângii socialiste și de acțiunile comunismului lui Vladimir Voronin. Acolo funcționa încă respectarea egalității de gen și discriminarea pozitivă prin promovarea femeii. Apropo, Dodoane, unde-i Zinaida Greceanâi, cea care l-a părăsit pe Vladimir Voronin pentru a te ajuta și a te conduce pe tine de mânuță la Putin, cu care ți-ai făcut campania în poze data trecută? A fost folosită doamna Greceanîi, fostul premier, apoi a primit, cinic, un șut și a fost împinsă spre marginile partidului, dacă nu direct afară. Comportament de cavaler, de bărbat adevărat, nu am ce zice! Ce mai, un caracter, acest Dodon, care se vrea viitor președinte al Republicii Moldova!

Cele opt puncte merită o atenție specială, dacă nu ar fi atât de găunoase, în sine, și insinuante, în subtext. Dodon susține că doar el poate apăra statalitatea Republicii Moldova, doar el, mesia cu seceră, poate asigura păstrarea neutralității R. Moldova. Dar nu spune nimic despre retragerea trupelor ruse, preferând formularea „pe teritoriul R. Moldova nu trebuie să fie trupe străine”. Ce trupe or fi astea, dom’le?! Dodon nu se teme să reînvie moldovenismul retrograd de sorginte sovietică, anunțând că va pleda pentru istoria Republicii Moldova și identitatea moldovenească şi rupând astfel coeziunea societală pe temele cele mai subtile (cele identitare),  agrementată cu promisiuni deșarte, pe care nu le-a realizat ca ministru al Economiei în guvernul comunist şi anume o economie puternică și dreptate socială.

Dodon susține că va proteja valorile creștine și pe cele tradiționale, subliniind, în contrapondere, minciunile despre rivala sa care, se prezumă, nu ar face același lucru; că va restabili relații bune cu Federația Rusă, păstrând, în același timp, relații bune cu Uniunea Europeană, ca și cum alt președinte și-ar dori altceva. Dar problema e cum sunt cele două angajamente compatibile, la ce renunță – din relația cu UE – și, mai ales, cu ce costuri? Nu ne spune nimic despre faptul că ruperea Acordului de Asociere cu UE înseamnă, în fapt, anularea spațiului de liber schimb cu UE, care asigură preluarea majorității exporturilor din Republica Moldova și introducerea vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova.

În schimb – firește! – luptă cu o parte a societății ce are alte opinii decât ale sale, unioniștii – 20-30 % din cetățenii al căror președinte Dodon zice vrea să fie. Halal bărbat de stat și președinte! Repet ce spuneam într-un editorial anterior: Republica Moldova îl va regreta amarnic pe decentul și discretul Nicolae Timofti.

Dar cetățenii vor fi cei care-I vor da replica. Luni, distanța din sondaje era de 8-9 %; 10% în varianta sociologilor demografi. Propriu-zis, 150.000 de voturi. Dacă mai adăugăm cele 75.000 de voturi ale diasporei, de la turul 1, înseamnă doar 75.000 de voturi lipsă, hai 80.000, pentru că 5000 de voturi pot merge și la Dodon. 80.000 de voturi sunt, în România, lesne de găsit, nu mai vorbim de diaspora largă. Și dacă se întâmplă minunea Trump, dar de data asta pentru Maia Sandu?!...