Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat și au consemnat un rezultat care îl aduce în fotoliul de președinte ales direct pe Igor Dodon, președintele PSRM, partid pro-rus, cu program promovând și apărând făţiş interesele ruse la Chișinău. De altfel, programul electoral și afirmațiile din campania electorală arătau un personaj neprizabil în Occident și la București – în ciuda asigurărilor tacite, a vizitelor nocturne de taină ale unor diplomați ai UE de la Chișinău și a promisiunilor celor care au pupat poala popii între cele două tururi de scrutin cum că totul va fi bine și că vor asigura primirea la Bruxelles. Însă toată lumea care spera și accepta chiar promisiuni nerealiste înţelegea că a fost doar o retorică de campanie, că realitatea e diferită. Într-o opacitate totală – un fel de un exercițiu de autosugestie indusă – se aștepta schimbarea la față a unui Dodon nuanțat și european, dacă se poate.

Am înregistrat primul interviu după scrutin (nu după instalarea ca președinte, aici mai sunt de așteptat contestații și soluționări ale unor malversațiuni reclamate) a lui Igor Dodon chiar la TVR, televiziunea publică din România. Nu discut aici calitatea interviului, o vor aprecia în detaliu cei ce vor să vizioneze această frescă a interviului-preș în care întrebarea fundamentală, pe diferite diapazoane, este „cu ce impresii ați întâmpinat postura de Președinte al Republicii Moldova” sau: „Vă rog să ne spuneți care este viziunea/abordarea dvs. despre… ”. O platformă de exprimare publică și propagandă, numită pretențios “interviu de cunoaștere”, o abordare clasică a celor mai avizi să-și cultive piedestalul propriu cu primul interviu cu Dodon decât chiar să realizeze un act jurnalistic.

Jumătate de pas în direcția bună a noului președinte de la Chișinău

De remarcat că Igor Dodon a făcut jumătate de pas înainte. Nu mai e Igor Dodon din campanie, nu mai are afirmaţiile cunoscute. Nu mai reorientează Republica Moldova spre Est, pentru că nu are atribuții (deși toată campania a fost astfel dirijată și am subliniat în repetate rânduri că promite ceea ce nu poate realiza). Nici arestarea lui Plahotniuc nu mai apare, ba chiar relația de putere între Dodon și Plahotniuc – punctul-cheie al viitorului Republicii Moldova – lipsește cu desăvârșire din interviu. Dar lipsește pe deplin din interviu și relația Dodon-Maia Sandu, contracandidata sa din prezidențiale, respectiv, șefa opoziției. Sau discuția despre manifestațiile comune Andrei Năstase-Renato Usatâi-Igor Dodon din piață, și relaționarea cu contestarea din postură anti-sistem a puterii. Despre Renato Usatâi nu a existat nicio întrebare dacă va fi grațiat cum o ceruse ca urmare a susținerii lui Dodon în turul doi al prezidențialelor (pentru complicitatea la sau ordonarea unei crime de care e acuzat și pentru care e urmărit internațional, drept care și s-a refugiat la Moscova). Renato Usatâi, celălalt corifeu pro-rus de la Chișinău, nu a avut șansa lui Dodon ajuns președinte.

Și tot la capitolul absențe și timiditate în întrebări intră și lipsa unei discuții despre coridorul verde stabilit de Chișinău și Kiev pentru retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă nistreană și, în general, retragerea trupelor ruse: un subiect obligatoriu pentru un independentist moldovenist, cum a devenit Dodon pentru a-și ascunde pornirile pro-ruse și susținerea intereselor ruse în Republica Moldova. Nu am pretenția să fi fost adresată și întrebarea răutăcioasă dacă noul președinte vrea să legalizeze prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Fără îndoială că are un răspuns diplomatic pregătit.

Acestea fiind zise, am avut un interviu călduț, cu un Igor Dodon care a vrut să pară cât mai normal publicului din România și care a făcut, spuneam, jumătate de pas spre normalitate: pasul care spera că i-ar putea oferi o invitație la București. Deși aici mai sunt multe de făcut. De fapt, ca să fim realiști, prima întâlnire, de cunoaștere, probabil va exista: se oferă oricui. Problema e dacă va mai exista o a doua vreodată. Azi nu cred că președintele României, pe cele susținute de Igor Dodon, are vreo posibilitate, vreun motiv sau o rațiune suficient de puternică ca să-l invite la București. Să detaliem problemele majore.

Programul vizitelor externe ale lui Dodon. Fundamentele protocolului prezidențial și ale vizitelor de stat

Igor Dodon nu face prima vizită la Bucureşti, procedând simbolic, ca să aibă o deschidere binevoitoare la o vizită de cunoaștere. Din contra, el pleacă, mai întâi, la Moscova. În al doilea rând, poziția sa apărată deja public și din postura de președinte, trădează ambiție, necunoaștere sau forțarea unor elemente complet nepotrivite, jignitoare și inacceptabile pentru România, amestecându-se cu bocancii în probleme de istorie și identitate românească de ambele maluri ale Prutului. Pe aceste dimensiuni nu există concesii, sunt valori fundamentale și, până la îmbrățișarea unei soluții acceptabile, Dodon nu va vedea oficial Bucureștiul. În fine, ambiția și orgoliul îl fac să trateze realitatea ca și cum coada ar da din câine, nu câinele ar da din coadă. Deci – spre a face ironia mai explicită şi, sper, mai instructivă – Republica Moldova nu are nevoie de România, ci invers; Republica Moldova e în UE și ajută cu bunăvoință România și împrumută sau transferă fonduri pentru supraviețuirea Bucureștiului, nu invers. De aceea Bucureștiul așteaptă nerăbdător vizita președintelui Republicii Moldova în România...

A fost, cu alte cuvinte, excesivă afirmația lui Dodon că va face vizitele la Moscova, Bruxeles și București, când încă nici nu e președinte. Probabil că domnul Dodon, în pornirea sa voluntaristă de după alegerea ca președinte, a uitat uzanțele diplomatice și s-a pierdut cu firea, fiind încă rătăcit în stratosfera euforiei câștigului electoral. Departe de realitate. Dar trebuie să revină cu picioarele pe pământ, sau să-l aducă cineva cu picioarele pe pământ.

În vizite oficiale de stat, un președinte merge când este invitat. Adică primește invitația și alege dacă și când merge, de comun acord cu gazdele. Ca să faci un asemenea drum – care marchează, dincolo de cunoaștere, și primul contact ca președinte cu oficialii deja în funcții și un statut sau un stadiu al relațiilor – trebuie să ai o agendă. La atribuțiile pe care le are în calitate de preşedinte, Igor Dodon nu se poate aștepta decât la vizite de curtoazie, la plimbări turistice, pentru că afacerile guvernării, comerț, etc. se discută cu Guvernul Republicii Moldova. Inclusiv la Moscova, apropo!

E, apoi, un delict de incompetenţă să funcționezi ca și cum tu ai decide vizitele și ordinea lor. Nu o face nici Putin, nici Trump, darămite Dodon de la Chișinău! Aşa că pregătește agenda, comportă-te potrivit, transmite că ai învățat lecția pe deplin, că ții cont de sensibilități și respecți regulile jocului și POATE vei fi invitat. Și la București. Dar azi nimeni nu face un asemenea cadou președintelui pro-rus care se declară, mai nou, pro-moldovean.

Revizuirea acordului de Asociere. O utopie ce poate deveni greșeală fundamentală

Spuneam de schimbări și pașii pozitivi: Igor Dodon nu mai anulează Acordul de Asociere (punct cu care și-a făcut campanie), pentru că nu poate, dar vrea modificarea lui, ca să fie în conformitate cu un parteneriat strategic pe care şi-l doreşte cu Rusia, deschizând piața estică. Igor Dodon, deși fost ministru al Economiei, face aici multiple greșeli: nu sunt treaba lui piețele, economia și comerțul, ci a guvernului; admițând că e vorba doar de bune oficii, reorientarea strategică nu se poate face așa, iar negocierile în trei pe care le-a scornit, mai nou, nu pot avea loc decât dacă sunt de acord toți actorii. Dar ar trebui să se gândească de două ori când pleacă pe un asemenea drum.

O negociere în trei și, în general, orice tip de nou acord cu UE, dacă-l pornești azi, trebuie să fii conștient că nu-l mai finalizezi pe termen mediu. S-a văzut că UE nu are apetit pentru încheierea de acorduri internaționale ce implică mecanismul complet la nivelul celor 28 de membri. Abia a trecut acordul de liber schimb cu Canada, după vetoul valon și negocieri prelungite, România și Bulgaria așteaptă de 6 ani să intre în Schengen, cu realizările tehnice validate, Ucraina e blocată în Acordul de Asociere de referendumul olandez, iar Georgia și Ucraina nu au încă liberalizate vizele. A renegocia ceva cu UE, în orice formă, înseamnă a îngropa Acordul, în perioada asta tulbure la nivel european, dar și pe termen mediu, previzibil. Așa cum orice renegociere în privința preferințelor comerciale pe piață duce la revizuirea liberei circulații a cetățenilor. Deci Igor Dodon ar trebui să fie atent ce-și dorește.

Despre reorientarea strategică spre Est, Dodon nu mai spune că ar face-o mâine, susține doar că e un punct în programul partidului său, când va ajunge la guvernare, iar el ar face referendum să decidă lumea încotro vrea să o ia. Las la o parte fetișul referendumului, care am văzut câte surprize a făcut, inclusiv pentru Orban, ca să nu vorbim numai de Brexit. Eu pun pariu că la Chișinău câștigă azi pro-europenii, dar resping de principiu joaca cu focul și cu viitorul statului pe care-l conduci ca probă de lipsă de responsabilitate.

În plus, care e soluția economică a lui Dodon? Tăierea comerțului și accesului liber în UE? Să ne uităm la cifre și la venituri aduse în RM. Eliminarea remitențelor cetățenilor din UE? Un nou exod al tinerilor și forței de muncă spre Europa? Și să înlocuim cu ce? Cu Federația Rusă unde prețurile sunt incomparabil mai joase și unde vor să fie trimise produsele necompetitive și de proastă calitate care nu intră pe piața UE? Cine va accepta asta? Și ce câștig aduce? Nu mai bine investești în norme europene de calitate și competitivitate, că atunci vin rușii singuri după produse și le cumpără. E un fetiș, repet, și o variantă care duce la furatul propriei căciuli, tentația revenirii cu produse de tot felul pe piața rusă. Și o falsă creștere economică, pentru că sigur agențiile ruse pentru calitatea produselor vor reacționa oricând cu mai puțină bunăvoință sau vor putea avea intervenții politice pentru a bloca aceste produse slab calitative.

În fine, de unde vin banii? Aduce Dodon bani din Rusia? Miram-aș! Are Rusia bani pentru a susține Republica Moldova? Nu are ea pentru o mică regiune separatistă! Rămâne dependența de finanțările internaționale – FMI, România, UE, alți parteneri de dezvoltare – care sunt obligatorii la Chișinău, ca și reformele structurale cerute pentru a putea rambursa împrumuturile. Care e soluția economică miraculoasă a lui Dodon? Dacă nu produci nimic competitiv, tot zero este, pe termen mediu, economia și comerțul tău.

Igor Dodon vrea să-și scoată în afara legii propriul popor?

Dar poate cea mai gravă parte a abordărilor lui Dodon ține de elementele de istorie și limbă. Ne spune fără nicio jenă, ba chiar pertractează cu reporterul rămas perplex, elementele de identitate, limbă, istorie. Aici, ca președinte al Republicii Moldova, indiferent de convingerile personale, Igor Dodon trebuie să realizeze că locuitorii băștinași ai Republicii Moldova se denumesc și autoidentifică alternativ români sau moldoveni, că limba de stat e limba română (stabilită prin decizia Curții Constituționale, pe care ar trebui să o recitească, măcar ca motivație) și că istoria e cea a României. Abordarea istoricismului moldovenist sovietic de tip Artiom Lazarev, Vasili Stati sau... Victor Stepaniuc nu ajută nici măcar politic. Au mai încercat și alții, e deja vetust și retrograd ca program. Așa cum trebuie să accepte că are, între cetățeni, și unioniști, și europeniști, și separatiști nistreni, găgăuzi sau ruși. Și că, într-adevăr, e președintele tuturor, deci nu poate să-și scoată în afara legii propriul popor!

Așa cum Constituția pe care o respectă noul președinte ales marchează recunoașterea drepturilor și libertăților individuale, inclusiv cele de a alege și de a fi ales sau de a ocupa funcțiile publice și cu dublă cetățenie (apropo, a susținut că în România nu e posibil să ai dublă cetățenie în funcții de conducere. Greșit! Nici reporterul nu știa să-l poată contrazice). Iar pe drepturi fundamentale, interviul lui Igor Dodon are lacune serioase și alunecări nepermise.

De ce nu dă coada din câine, ci câinele din coadă, chiar și istoric

Cât despre faptul că e președinte de stat, ar trebui să știe și să cunoască temeiurile independenței statului său. Temeiul ruperii din URSS a Republicii Moldova independente este denunțarea Pactului Ribentropp – Molotov la Chișinău și Moscova și apoi Declarația de Independență față de URSS, care declară explicit limba română ca limba noului stat. Independența și recunoașterea Republicii Moldova se bazează pe acest document. Ar trebui să-l citească și să-l recitească, pentru că Igor Dodon e președintele acestui stat, cu independența astfel recunoscută. După care a venit și Constituția, care este izvorul voinței interne, dar nu poate fi niciodată contrară declarației de Independență care înființează statul. Și după care e recunoscută Republica Moldova. Altfel, dacă documentul e nul sau ignorat, dispare și independența.

Cât despre istorie, aici lucrurile sunt simple de tot. Revenirea la teoria moldovenismului de sorginte sovietică nu face decât să-l trimită pe Dodon direct în preistoria gândirii politice din Republica Moldova și, respectiv, la școală. Principatul Moldova, sau Țara românească Moldova, e unul din cele trei state românești medievale, care au preexistat și s-au reunit în țara România (după prima unire în 1600, cea a lui Mihai Viteazu). Faptul că o parte a teritoriului principatului Moldovei a fost ocupată de Rusia în 1812 nu face din aceasta succesoare a Principatului, unit liber cu Țara Românească Muntenia și cu Țara Românească Transilvania şi formând astfel România. Succesiunea principatului Moldova e în România, iar bucata ocupată a devenit stat independent în 1991. Aşadar, câinele dă din coadă, nu coada dă din câine, domnule Dodon!

Despre abordarea teoriei moldovenismului, ea pune Republica Moldova, de dragul Rusiei, în conflict cu ambii săi vecini. A considera că ești succesor al Moldovei medievale, deşi ai apărut în 1991, e o aberație egală doar cu faptul că de două ori mai mult teritoriu al Moldovei cu de două ori și ceva mai multă populație e liberă în România, în dreapta Prutului, și cam tot atât teritoriu din Moldova istorică, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei și Bucovina de Nord plus Ținutul Herței, cu tot atât de mulți locuitori, sunt în Ucraina. Denumirea de Republica Moldova (nu Moldova e numele recunoscut internațional, potrivit declarației de Independență) nu asigură niciun fel de succesiune față de un principat medieval parte actuală a statului național unitar modern România. Abordarea corectă e următoarea: vicisitudinile istoriei au împărțit poporul român în două state și pe cuprinsul multor state de jur împrejurul României (sunt minorități românești peste tot lângă frontierele României), deci acceptăm că Republica Moldova este un stat creat în 1991 și atât. Parte a României istorice, a provinciei Moldova din România. Dar este al doilea stat românesc.

Când Igor Dodon va înțelege acest lucru sau măcar va respecta acest adevăr și sensibilitățile românilor față de acesta, poate va fi invitat la București. Dacă nu, poate fi oricând un turist bine primit în dreapta Prutului, ca orice rătăcit în căutarea istoriei, identității și rădăcinilor sale.