Într-un fel vezi lucrurile fiind străin în Ucraina și altfel par, mult mai nuanțate, dacă vorbești cu ucrainenii. Încă de anul trecut discutasem cu Dmitri, manager și barman la terasa Plai, din Rasseika, de pe malul lacului înainte de podul spre mare. Dmitri se interesa de drumurile din Moldova, dacă e adevărat că se repară. Mă privea chiar cu invidie când i-am spus că da. Pentru ucraineni visul european pare foarte departe, chiar dacă au reușit să-l alunge pe Ianukovici. Au câștigat Euromaidanul, dar au pierdut Crimeea și în Donbas luptă cu separatiștii și cu rușii.

Într-un fel vezi lucrurile fiind străin în Ucraina și altfel par, mult mai nuanțate, dacă vorbești cu ucrainenii. Încă de anul trecut discutasem cu Dmitri, manager și barman la terasa Plai, din Rasseika, de pe malul lacului înainte de podul spre mare. Dmitri se interesa de drumurile din Moldova, dacă e adevărat că se repară. Mă privea chiar cu invidie când i-am spus că da. Pentru ucraineni visul european pare foarte departe, chiar dacă au reușit să-l alunge pe Ianukovici. Au câștigat Euromaidanul, dar au pierdut Crimeea și în Donbas luptă cu separatiștii și cu rușii.

L-am întrebat pe Dmitri cum s-au schimbat lucrurile după Euromaidan. Mi-a răspuns că nu simte să se fi schimbat. Vocea nu-i părea prea optimistă. Probabil a sperat că va fi mult mai bine. A zis că imediat după ce a început războiul, la Rasseika veneau mai puțini turiști, dar că acum e la fel. Vin oameni care înainte de asta se odihneau în Crimeea, care niciodată nu auziseră de Rasseika. În rest, toate sunt pe vechi. Într-adevăr, deși Rasseika e stațiune, berea la halbă pe terasa lui Dmitri începe cu prețul de 14 hrivne, iar la sticlă – de la 12. Foarte ieftin, mai ieftin ca în magazinele din Moldova.

Am vorbit și cu doamna Natalia, proprietara pensiunii unde am stat. Dumneaei mi-a zis că e la fel, dar de la altă masă fiul a spus răspicat că e cu mult mai rău. În ultima vreme sunt mai mulți turiști, zilnic doar din Kiev vin trei autocare, înainte nu venea niciunul. Între timp închirierea camerelor aproape că s-a triplat față de acum patru ani, pe timpul lui Ianukovici, când am fost prima oară. Când vorbeam cu doamna Natalia, a intrat și o vecină – a fost singurul om pe care l-am auzit răstindu-se la Rasseika.

- Voi vorbiți despre politică?, a întrebat ea, supărată. Eu îi dau afară pe cei care deschid gura pe astfel de teme.

I-am explicat că sunt jurnalist din Moldova și parcă s-a mai liniștit, deși tot îmbufnată părea.

- E foarte rău, mi-a zis o angajată la pensiune. Avem de lucru, dar salariul nu se mai schimbă, e mic. Înainte într-un an puteai negocia de patru ori salariul. Acum prețurile cresc, iar salariul – nu. Cel mai rău și mai trist e când îți mor prietenii în război. Am avut câțiva cunoscuți tineri, frumoși, în floarea vârstei, care s-au întors acasă în sicrie. Nu te poți obișnui cu așa ceva, chiar dacă ție ți-e bine, în general.

Cam asta spun ucrainenii. E cumva o atmosferă de pace pe timp de război. Cu toții au sperat mai mult, că va fi mai bine. În schimb, unii o duc la fel, alții – mai rău, cei mai nefericiți – ajung pe front. Neîncrederea cred că e cea mai grea. Pe de altă parte, par a fi devenit mult mai patrioți. Nici nu știam că doamna Natalia e ucraineană, până când am auzit-o vorbind cu cineva. Am văzut mulți oameni cu stema Ucrainei pe piept, aceeași stemă am văzut-o desenată pe plajă, după Ziua Independenței. Și un graffiti pe un zid, înainte de pod: Slava Ucraine! La TV, mult mai puține canale rusești, deși există destule. Iar la cele ucrainene aproape că nu se mai vorbește în rusă, ceea ce e un serviciu imens adus limbii ucrainene.