Alexandru Vakulovski // Ca între preşedinţi separatişti
Aşa ceva e de neimaginat. Nu doar că nu e moral ca alesul unei ţări să-i susţină şi să-i felicite pe separatişti, ci nu e nici legal. Pentru că aleşii trebuie să apere integritatea teritorială, nu să încurajeze separatismul şi să-l legitimeze. Totuşi Dodon l-a felicitat pe Vadim Krasnoselski, separatistul transnistrean ales ca preşedinte într-o republică nerecunoscută de nimeni:
„Potrivit primei informației, la alegerile prezidențiale din Transnistria a câștigat Vadim Krasnoselski. Acest lucru deschide o nouă filă în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol.
Îi aduc sincere felicitări lui Vadim Nikolaevici cu ocazia acestei victorii și îi propun să organizăm o întâlnire în următoarele săptămâni la Tiraspol. Avem multe teme pentru discuții. Cred că vom putea împreună să scoatem procesul de reglementare transnistreană din zona moartă.
Pe ambele maluri ale Nistrului trăiesc reprezentanții aceluiași popor. În istoria noastră comună au fost multe pietre de poticnire, eu însă cred că sunt mai multe lucruri care ne unesc, decât lucruri care ne dezbină”.
Frumos mesaj, cu unitatea, cu întâlniri, zici că e vorba de o ieşire la frigărui, la un pahar de vin, nu de o întâlnire cu separatiştii la ei acasă. Fără mustrări şi urecheri, ca în cazul fraţilor români. Poate Igor Nikolaevici s-a sensibilizat din cauza că şi separatistul Krasnoselski e şi el Nikolaevici?
Până să ajungă la Moscova, aşa cum i-a promis lui Putin, Dodon va merge la Tiraspol. E inimaginabil cum preşedintele unei ţări poate să coboare la nivelul separatiştilor şi să le recunoască funcţiile. Asta înseamnă că recunoaşte şi republica separatistă.
Krasnoselski n-a fost felicitat de nimeni dintre oficiali. Nici măcar de Putin, nici măcar de Rogozin, preocupat acum de livrarea de camioane în Cuba. În schimb a făcut-o Dodon. Cam lată, de ajunge până în curtea SIS-ului, care răspunde de securitatea noastră ca stat. Se pare că Dodon nu e statalist cum se declară, ci separatist. Cum e şi Irina Vlah, care i-a urmat îndemnul şi l-a felicitat şi ea pe Krasnoselski. Tendinţa noului preşedinte e clară – să separe Moldova în focare de separatism. După Transnistria – Găgăuzia. Urmează raioanele.
Nici măcar de federalizarea Moldovei nu mai e vorba, când un preşedinte şi un membru al Guvernului salută liderii separatişti. E vorba de o federalizare extinsă, a altei federaţii, şi anume – a celei Ruse. Dodon se comportă ca preşedintele unui raion rusesc, nicidecum ca un preşedinte de ţară.