Oleg l-a înșfăcat cu mâna de păr și l-a tras din mulțimea de trupuri asudate și parfumate care țopăia pe ringul de dans. Pentru că tipul se împotrivea, Sașa l-a pocnit cu un picior în biluțe. Jora se îndoi și se apucă de ouă, și Oleg iar și-a înfipt mâna în chica sa, trăgându-l după el

Oleg l-a înșfăcat cu mâna de păr și l-a tras din mulțimea de trupuri asudate și parfumate care țopăia pe ringul de dans. Pentru că tipul se împotrivea, Sașa l-a pocnit cu un picior în biluțe. Jora se îndoi și se apucă de ouă, și Oleg iar și-a înfipt mâna în chica sa, trăgându-l după el. Sașa îi dădea șuturi în fund. Din penumbra sălii de dans l-au îmbrâncit în holul întunecos și, de acolo, l-au împins afară în curte, unde tipul căzu pe burtă, pe asfaltul uscat. Luna a alunecat după un nor și s-a lăsat un întuneric că în Celine. Sașa și-a împlântat degetele ca niște gheare în chica tipului și l-a ridicat de jos. Atunci nu voia să iasă din sală acum nu voia să se scoale. Scâncea. Da ce viteaz mai era în sala de dans. Acum se smiorcăia și se târa în patru labe la picioarele lui Sașa implorându-l să-i dea drumul și să nu-l bată. Oleg l-a pus pe fugă pe prietenul tipului, doar cu o singură palmă dată cu latul. Au rămas doar ei și tipul. Sașa și-a înfipt degetele în umărul individului și l-a forțat să nu se mai vaicăre atâta. Sașa voia doar un singur lucru ca Jora să recunoască, doar atât: să recunoască, să le mărturisească franc la reportofonul pe care l-au pornit câte lovele sau câte votci le-a dat oamenilor din sat ca să-și treacă semnăturile pe lista de susținători ai candidatului la alegerile prezidențiale. Doar să recunoască și-l vor lăsa în pace. Jora însă nu voia să recunoască nimic. Zicea că habar nu are de nicio listă și că în general nu știe ce naiba vor de la el. Asta l-a scos din papuci cu totul pe Sașa și l-a otânjit cu un baston peste față. Jora s-a poticnit și s-a prăbușit pe spate, horcăind. Din gură îi țâșnea sânge ca dintr-o sticlă spartă înroșind iarba pe care-l târau. Îl târau în spatele casei de cultură ca să nu-i vadă nimeni. Nu puteau însă să-l lase în pace așa cum îi ruga Jora pentru că fără mărturia lui nu vor putea primi nici ei banii promiși, dar de bani aveau nevoie ca de aer. Voiau să știe doar atât: cu cât i-a plătit Jora pe oameni pentru o semnătură. Doar atât.

Dintr-o dată, Jora se prăvăli pe asfalt fără să-l fi pocnit și Sașa se sperie și l-a înșfăcat de grumaz și a început să-l ridice în picioare:

-Ce ai, frate, ce-i cu tine?

Dar Jora iar se prăbuși pe iarbă. Oleg și-a scos din geantă o sticlă de votcă pe care a primit-o de la șeful lor și pe care se gândea s-o usuce mai târziu, i-a scos dopul, și i-a turnat-o lui Jora în față. Jora tresăltă și Sașa începu să țopăie de bucurie.

-E viu, e viu, frate.

Oleg și-a băgat sticla în gură și, gogâlț, gogâlț, și a început s-o golească.. Când Sașa i-a smuls-o din mână, abia de-a mai reușit să-și ude o măsea. Sașa aruncă sticla peste gard. Jora se ridică în genunchi. Lumina lunii care se iți de după nor îi lumină fața și Sașa l-a tras pe Oleg după trunchiul unui stejar, șoptindu-i, mânios:

-Dar ăsta nu-i Jora. Ăsta e văru-meu, f…i.

-Și ce facem acum?

-Important e că e viu.

Iurie se ridică în picioare și o luă legănându-se spre casa de cultură, parcă nerealizând ce i s-o întâmplat, ademenit de muzica ce vuia înăuntru.

-Dar oare cum de nu l-am recunoscut când îl băteam?

-Cum să-l recunoaștem în bezna aia?

-Dar el pe noi?

-Nu ai văzut ce fumat era?

-Și ce facem acum cu Jora? Îl mai căutăm?

-Mai încape vorbă. Desigur. Hai înapoi în club, i-a zis Sașa și s-au pornit pe urmele lui Jora, călcând cu picioarele pe petele de sânge pe care acesta le-a lăsat peste tot după el .

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine sînt cu caracter pamfletar și trebuie abordate ca atare