Se spune că atunci când leul e la vânătoare prin junglă, animalele mai mici trebuie să rămână în vizuină sau să se miște cât mai puțin ca să nu atragă atenția asupra lor. Mai grav, când leul și tigrul încearcă să-și definească spațiul vital și ariile, terenurile de vânătoare, implicarea oricărui actor minuscul în disputa lor, de o parte sau de alta, sau tulburarea apelor, îl poate face victimă sigură.

Învățătura din junglă are la bază, de fapt, învățăminte sociale care se pot lesne reproduce, cu gradul potrivit de sofisticare, și la comportamentul colectiv profund uman. Iar la nivelul relațiilor internaționale, această pildă s-ar traduce prin valoarea loialității și consecvenței în momentele de criză și turbulențe majore. Iar comportamentul în asemenea momente este definitoriu pentru perspectiva relațiilor viitoare.

Să mă explic: atunci când superputerile sau marile puteri discută reașezarea lumii, nu au nevoie de problemele mărunte pe care le introduc în dispută vreun stat mic, încercând să pescuiască în ape tulburi, de dragul unui câștig minor și vremelnic. Când marile teme ale reașezării relațiilor internaționale sunt în discuție, disputa cu vreun vecin sau dorința de a arăta iubirea fierbinte pentru un alt partener, eventual prin schimbare orientării, sunt cele mai prost văzute. De aceea spuneam că loialitatea și consecvența sunt extrem de importante, pentru că ele asigură predictibilitatea relațiilor în momente de criză.

Loialitatea este caracteristica de a menține relațiile și angajamentele în perioadele de turbulență, perioadele critice, perioadele de criză. Din contra, când un actor abia așteaptă momentele de slăbiciune și cele de turbulență pentru a sări în barca adversarului, dând o lovitură pe la spate fostului aliat sau partener, gestul e perceput ca o trădare de către cel vizat, dar nu e apreciat nici de noul patron și aliat pentru că îi demonstrează oportunism, lipsă de verticalitate și faptul că, în viitor, la momentele sale de ananghie, actorul în cauză îl va abandona și pe el.

Verticalitatea și consecvența, predictibilitatea și caracterul sunt testate și se și verifică de către statele mari. Mai ales cele care nu au neapărat interese directe și imediate într-o regiune, și unde un actor mic încearcă să se afirme pe lista de priorități ale partenerului major cu propriile sale probleme. Aici consecvența contează enorm, faptul de a menține angajamente, relațiile existente și a te menține pe aceleași coordonate predictibile în timpuri de restriște sau schimbări majore. Și nu a te plasa după cum bate vântul, în tentația de a valorifica vreo oportunitate de moment, eventual pe seama partenerului.

Ca să revenim la lucruri concrete, pe lângă schimbări majore la nivelul naturii relațiilor internaționale, iată că asistăm astăzi la schimbări de magnitudine la nivelul conducerii SUA, sau la conducerea unor state europene. E legitim să afirmi că aperi principiile și valorile democrației liberale, a Europei în care te-ai angajat să intri, că dorești menținerea bazei de valori și acquis-ului moral al Uniunii, că dorești menținerea funcționării unei relații bilaterale cu un partener în contextul convenit. Însă dacă de la o zi la alta afirmi că nu mai e bun acordul cu UE, Acordul de Asociere, că vrei să te reorientezi către fostul Imperiu din care ai plecat, să te apropii de Rusia, asta arată lipsă de consecvență și antrenează costuri de credibilitate majoră.

În cazul SUA, această măsură a loialității și consecvenței în relații e cea mai importantă. Cu atât mai mult pentru Republica Moldova. Or reorientarea către Rusia a unui președinte proaspăt ales, ca și tentația de a transmite lecții și dovezi de „independență” egală, de neutralitate și abstinență de la a sprijini partenerul american, pe care le-a transmis liderul principalului partid de guvernare și al coaliției, spunând că vrea ca Republica Moldova să fie o punte și nu un teatru de operațiuni pentru disputa geopolitică, ambele sunt la fel de sancționate și reprobabile. Lipsa de loialitate și inconsecvența se taxează la acest nivel prin ignorare și intrare în irelevanță absolută. Cât timp nu e parte a intereselor centrale ale SUA, Republica Moldova nu mai contează pentru noua administrație, dacă nu știe să-și asume consecvent orientarea și să-și aleagă partenerii, prietenii și aliații atunci când este cazul, când disputa ajunge la încrâncenare și opțiuni ireconciliabile. Cum este cazul astăzi.

Iar consecvența ține și de respectarea regulilor jocului democratic, și de reforme interne, și de angajamente extinse. E și cazul altor actori, precum Uniunea Europeană, dar și state individuale precum România, Germania, Franța, Marea Britanie și Polonia. Fiecare studiază comportamentul și se poziționează în funcție de caracterul partenerului, și evaluează dacă e cazul să investească într-o relație sau nu, în funcție de propriile interese, dacă acestea există.

În momentul de față, singurele mari argumente ale Republicii Moldova rămân România și Ucraina. România, stat membru UE și NATO, cu frontiera comună, cu identitatea culturală și identitară, care legitimează nevoia apropierii de instituțiile occidentale și interesul major în orientarea occidentală, oricât ar vinde unii amenințarea desființării statalității prin unire ca un “Bau Bau” al fugii de România, de realitate și de Adevăr. Ucraina și războiul său din Donbas cu Rusia e o a doua motivație pentru atragerea interesului în această parte a lumii și menținerea orientării sale pro-Occidentale pentru a nu afecta orientarea constantă a Kievului spre Vest și a-i afecta șansele apărării în fața colosului rus. Tocmai de aceea Republica Moldova trebuie să fie consecventă și să aleagă orientarea sa constantă spre Occident, conform cu ambii săi vecini, să participe la dezbaterile privind viitorul său în trilaterala cu România și Ucraina. Și astfel poate avea sprijinul Americii și pe cel constant al UE și NATO.