S-a dat jos din autobuz și a despicat câmpul înghețat și bolovănos, spre pădurile din deal, și alerga așa de repede că până ne-am dumirit noi ce se întâmplă a urcat panta. A strigat-o șoferul. A strigat-o și pensionarul, care a oprit autobuzul ca să facă pipi, dar femeia aia deja pătrunsese în pădure, fugind din ce în ce mai repede.

Am strigat-o și eu. A strigat-o și un bărbat atletic, cu ochi triști. Toată lumea s-a dat jos din autocar și se agita la marginea drumului, exceptând-o pe tanti Vera, care a rămas pe scaunul ei, după draperia trasă. Nimeni nu o cunoștea. Nici măcar nu știam cum o cheamă și de unde e. Ca și noi toți a urcat la Ungheni și mergea la Chișinău, dar până în acest moment nu am remarcat nimic straniu la ea, decât că era înnebunitor de frumoasă, drept pentru care aproape tot drumul am furat-o cu ochii, dar nu numai eu, ci aproape toți bărbați din vehicul, minus nea Pavlușa, care a sforăit ca după sobă. O brunetă cu ochi albaștri, și  cu niște șolduri de milioane. Părea așa de liniștită și de stăpână pe ea, încât atunci când a luat-o la fugă, nimeni dintre noi nu a priceput ce se petrece.

Ne aflam între Cornești și Bahmut și jur-împrejur se întindeau codrii înzăpeziți și înghețați. Stăteam și o așteptam, pentru că eram siguri că o să reapară la un moment dat, iar în timp ce o așteptam dădeam în bobi de ce așa tam-nisam a rupt-o la sănătoasă. Păreri și păreri. Timpul se scurgea foarte repede, dar bruneta aia înnebunitor de frumoasă nu se grăbea să iasă din pădure, unde a dispărut atât de intempestiv.

 Bărbatul atletic a zis că merge s-o caute. M-am luat și eu după el, iar după mine, un domn pirpiriu. Umblam prin pădure și o strigam. Tovarășii noștri de drum ne strigau și ei să ne întoarcem. A trecut o oră și nu am dat de ea. Șoferul o înjura și o făcea nebună.

-Numai o nebună o putea lua așa hodoronc-tronc peste câmpuri. Nu un om sănătos la cap.

Nea Pavlușa însă îl suduia pe Dodon care s-a grăbit să declare că datoria Transnistriei la gaz ar trebui s-o plătească Moldova, pe când domnul Ciobanu îi lua apărarea, dar la domnul Ciobanu țipa Margareta Ivanovna care era indignată că actualul președinte vrea să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care ne permite să călătorim fără vize în Europa. Toți făceau spume la gură și nimeni nu se mai gândea la preafrumoasa brunetă care s-a topit în pădure. În afară de tipul atletic și de mine, pentru că noi înde noi discutam despre ea. Șoferul ne-a strigat că plecăm, dar s-a opus Vasile. El încă mai spera că fata o să reapară din hăul pădurii înghețate. Șoferului însă i-a crăpat răbdarea, și lne-a amenințat că îl lasă la marginea drumului și pleacă fără el. Lui tanti Liza i s-a făcut rău și a început să se vaiete cu voce tare. Oftatul ei se răspândea și afară. Vasile plângea. Poate că e soțul ei, poate s-au certat, și ea a fugit peste dealuri. Dar nu erau soț și soție. O femeie gravidă își mângâia burta.

-Numai o nebună putea să fugă peste dealuri, a tras o linie domnul Nicolae și a pornit motorul.

Nea Pavlușa îi povestea lui Costel că mergea să se interneze la spital. Ghenadie i-a întins tantei Liza o sticlă de apă, și aaceasta a început să bea și apa i se scurgea pe bărbie. M-a încercat o mare părere de rău. Cu siguranță că femeia aia atât de frumoasă, suferea de vreo boală psihică, altfel nu ar fi dispărut în codrul ăla înghețat și nesfârșit. Mă temeam pentru ea să n-o prindă noaptea în pădure și să nu se prăpădească.

Odată ajuns la Chișinău însă, am uitat de ea, dar astăzi, în timp ce stăteam așezat pe scaun în troleibuz, era să-mi pice maxilarul când am văzut-o suind treptele magazinului Zorile și un val de bucurie m-a cuprins și m-am rugat de șofer să mă lase să cobor, dar el nu a vrut și a mărit viteza și nu am putut să cobor decât în Piața Cantemir, de unde am sprintat îndărăt spre Zorile, unde a intrat femeia dispărută în pădure. A dispărut în pădure și a reapărut într-un magazin de pantofi. Am deschis ușa și m-am repezit s-o caut prin magazin, ca s-o întreb de ce a fugit în pădure și cum a ieșit de acolo. Treceam dintr-un butic în altul și de la un etaj la alt etaj și mă zgâiam la toate femeile frumoase care-mi ieșeau în cale, dar niciuna dintre ele nu semăna cu bruneta aia cu ochi albaștri care s-a făcut nevăzută în pădure, și a reapărut pe treptele magazinului Zorile. Nu am găsit-o nicăieri. Probabil, a dispărut pentru a doua oară.

 

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare