Primul lucru pe care am vrut să-l fac- vă spun sincer- am vrut să-i sar în apărarea prietenului meu, jurnalistul Vadim Ungureanu, când am văzut cum îl îmbrâncea un tip îndesat, vârtos, bine legat, tuns scurt, lat în umeri, în timp ce-l brusca da ce naiba caută acolo, la întâlnirea aia din parc cu Andrei Năstase. Da, da, am vrut să-l înfrunt și să-i cer să nu se lege de Vadim, dar nu mi s-a ridicat limba când am văzut ce voinic era tipul și cât de înțepat mai era.

I-a pus mâinile în piept și îl împingea pe Vadim, așa cum ai împinge o mașină care patinează pe loc sau o piatră de pe mal, în apă. Omul ăla era tare vânjos  și era tare pornit contra prietenului meu. De aia, am și ezitat să mă bag între ei. Deși ar fi trebuit s-o fac – recunosc asta – era o chestie de onoare, pentru că la întâlnirea aia cu Andrei Năstase am venit împreună cu Vadim. Împreună am coborât din troleibuzul numărul zece și împreună am pătruns în parc și tot împreună ne-am apropiat de mulțimea în fața căreia stătea Andrei Năstase, precum dopul de plută în gura unei sticle de șampanie. Da, da, pentru că am venit împreună ar fi trebuit să încerc să-l scot pe Vadim din gura lupului, dar parcă am paralizat și nu puteam să scot o vorbă. Ce-i drept, m-a luat ca din oală gestul domnului ăla cu gâtul gros. Pentru că acesta, nici una, nici două, s-a luat de Vadim, imediat cum ne-a văzut apropiindu-ne. Însă doar de Vadim și nu și de mine, poate că pe mine nu mă știa sau nu m-a recunoscut, dar avea ce avea doar cu Vadim, pe care l-a decupat din mulțime și l-a împins într-o parte. De mine nu s-a luat, deși noi am venit împreună și discutam cu prietenul meu atunci când domnul ăla i-a pus unghia în gât lui Vadim.

Domnul ăla cu fața lătăreață îl tot împingea pe Vadim și eu am mai făcut doi pași înapoi. De fiecare dată când îl bruftuia, mai făceam un pas înapoi. Vadim se clătina. Se clătina de fiecare dată când individul îl ghiontea și ca ca să nu cadă se răsucea prin aer ca un gimnast.

Acum tipul ăla vânjos, care, se pare că era un simpatizant sau un membru al partidului DA, se pare, pentru că pe fruntea lui nu scria nimic, nici că ar fi, nici că nu ar fi, l-a izbit pe Vadim cu un pumn în piept și prietenul meu a căzut peste un om din spate său, izbindu-se în coasta acestuia. Când am văzut asta, mi-am înghițit toate întrebările pe care voiam să i le pun lui Andrei Năstase, și m-am făcut cât o muscă de mic, numai să nu mă ia la pumni și pe mine.

Totuși un domn m-a întrebat:

-Da tu oare nu ai venit încoace împreună cu dobitocul ăla? și își îndreptă indexul spre Vadim. Aș fi vrut să-i răspund, da, am venit împreună cu dobitocul ăla, și să-i fac un semn cu capul spre tipul ăla vânjos care voia să-i smulgă cu orice preț lui Vadim mobilul din mână ca să nu-l filmeze (dacă ar fi reușit asta, atunci cred că l-ar fi bătut lulea pe Vadim; Vadim era conștient de asta- că singurul lucru care-l mai salva era mobilul său și,  de aia, îl ținea cât mai departe de tip)- dar nu am riscat să-i spun asta, nefiind sigur că o să-mi guste spiritul.

-Nu, nu am venit împreună, am negat violent. Eu nici măcar nu-l cunosc. Cine e tipul? am făcut-o pe haplea, dar individul nu a mai catadicsit să-mi răspundă la întrebare. Cu toate astea, mă privea strâmb. Treaba era groasă.

-Nu mă păli, bă, răcnea Vadim.

-Ajutor, striga Vadim, dar toți se făceau că plouă.

-Nu ți-am spus eu că ai să-ți muști degetele, băiete. Uite că a venit și ziua asta, i-a trântit-o lui Vadim în față o femeie cu o față blândă, care stătea cu mâinile în șolduri și urmărea scena plescăind din buze.  O parte din oameni stătea strâns ciucure în jurul lui Andrei Năstase, dar o altă parte se uita ca la urs cum tipul ăla vânjos îl îmbrâncea pe Vadim.

Un bărbos mă țintea cu ochii. Mă privea fix  și îi spunea te miri ce unui alt bărbos. Cel de-al doilea bărbos își întoarse fața spre mine. Simultan, s-au pornit spre mine. Treaba era groasă rău, mi-am zis eu și am mai făcut câțiva pași înapoi, după care am făcut picioare în stradă și am sărit pe scările troleului zece- era același troleu cu care am venit cu Vadim la întâlnire.

Abia azi l-am văzut pe Vadim la o conferință de presă. Mă simțeam tare vinovat în fața lui și l-am aburit că ieri am plecat pentru că au început foarte tare să mă doară dinții.

-Dacă te dor, înseamnă că-i ai, mi-a spus Vadim și și-a deschis gura larg, din care-i lipseau doi dinți din față, chiar de sub nas.

Și-a desfăcut pumnul și în podul palmei i-am zărit dinții lipsă. Momentan, am înțeles cine i i-a scos din gură și când. În timp ce eu urcam în troleibuzul zece ca să-mi salvez dinții mei din gură.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine sînt cu caracter pamfletar și trebuie abordate ca atare