Unul dintre miturile fondatoare, ba chiar constitutive ale scenei politice și publice din Republica Moldova de azi este cel al atotputerniciei lui Vlad Plahotniuc, numit prin cercurile diplomatice de la Chișinău – dar și prin capitalele preocupate de evoluțiile în zonă –, în mod aproape subversiv, Mr. P. Mitul puterii nelimitate și depline a lui Mr. P. s-a obținut dintr-o combinație de modele și teme de comunicare, plecând de la teoria statului captiv, trecând prin Oligarhul cel Rău și continuând, apoi, cu crearea mitului vinovatului de serviciu. Nu contează ce, de ce și cine face ca ceva să se întâmple în Republica Moldova, de vină e Mr. P. Pentru că, în mod cu totul aberant, deși în logică profund democratică, dacă deții puterea absolută, cum i se prezumă lui Plahotniuc, atunci ai și responsabilitatea absolută, răspunzi pentru ceea ce face oricine şi oricând.

Nu-i vorbă, la mitul acesta al atotputerniciei lui Vlad Plahotniuc – Oligarhul Suprem, care a luat în captivitate Republica Moldova și o spoliază de resurse – a contribuit, într-o mare măsură, chiar el însuşi. Activ, cultivând imaginea de responsabil absolut și încurajând poveștile și imaginile despre sine ca despre unul atotputernic și suprem decident, fie că e vorba despre infracționalitate organizată, mafie sau guvernare, fie de afaceri, privatizări sau mass-media (chiar dacă nu e deloc adevărat). Sau pasiv, evitând să denunțe bârfele și poveștile pe această direcție. Mr. P, prin mass-media sale, prin loviturile dure și fulgerătoare date rivalilor politici, de afaceri sau celor din sfera infracțională fiind mărturie, și-a cultivat însuşi propria imagine care să-l ducă la pierzanie, de unde și imaginea sa de cel mai urât om din Republica Moldova (mă refer la cei prezenți în spațiul public și măsurați sociologic) și vinovat de toate relele.

Faptul că nu e adevărat este un truism. Cine știe structura socială și societală, gradul de instituționalizare a societății în Republica Moldova și funcționalitatea administrativă a instituțiilor existente, știe, în acelaşi timp, foarte bine că există foarte multe lucruri care îi scapă lui Mr. P. Mai mult, nimeni nu poate cuprinde o asemenea complexitate și dimensiune, nici în state mai bine organizate și cu o capacitate mai mare administrativă. Peste toate, nici măcar marile trenduri, afaceri și evoluții nu sunt cunoscute măcar pe deplin, darămite controlate de Vladimir Plahotniuc, până să se desfășoare.

Cât despre atotputernicia sa proverbială, ea nu a fost în perioada mai veche, când exista al doilea responsabil, Vlad Filat, dar nu a fost și nu s-a manifestat nici după acest moment, când atât spațiul politic cât și spațiul public au fost dominate de multiple tendințe politice, orientări și percepții diverse. Asta pentru că Republica Moldova chiar este o democrație din punctul de vedere al pluralității reale și pentru că, cu bani nu poți cumpăra orice și oricât, indiferent cât de mulți ai.

Dovada cea mai clară este că, în statul pe care Mr.P. se pretinde (şi pretinde şi el însuşi, până la un punct) că-l posedă, el nu a reușit niciodată mai mult de 20% la urne cu partidul său (Vlad Filat, cu mai mult simț politic și infinit mai multă charismă, a izbutit mult mai bine, de fiecare dată). Apoi, în același stat pe care-l posedă, Vladimir Plahotniuc nu a putut fi premier. Și, tot în același stat, în care domină politicul, spațiul public, resursa financiară, Mr. P. nu a putut fi niciodată să-i facă pe cetățenii simpli să-l iubească, să-l aprecieze, să-l susțină, sa aibă încredere în el. Nu mai mult de 2,5-3-5% în funcție de sondajele din ultima vreme.

Dar, dacă partea de până acum a analizei pe care o facem avea relevanță în alegerile prezidențiale și poate avea relevanță în alegerile generale viitoare, mitul acesta a alunecat ușor către o percepție falsă și mai periculoasă: mai bine cu Dodon, cu socialiștii, cu rușii, în Uniunea Euro-asiatică, decât să mai dețină Plahotniuc vreo fărâmă de putere! Un alt fals evident: Mr. P. nu deține puterea absolută, deține puțină putere simbolică și încredere, plus o putere financiară tot mai limitată, de altfel. Cât despre puterea politică, ea este aproape nerelevantă în fața unor politicieni făcuți sau născuți în bătălia politică internă din Republica Moldova. Apoi, a alege între Dracul și Ta’su pe Scaraoțchi Supremul, doar ca să nu-i mai vezi mutra lui Ucigă-l Toaca cel mic, mi se pare o barbarie politică.

Mă explic: pentru a avea democrație, stat de drept, securitate, prosperitate, dezvoltare, trebuie să existe, mai întâi, reguli, dar și orientarea europeană și euro-atlantică. Rușii nu cer decât Tătucul și închinarea, nu e nevoie de reforme sau să mergi în închisoare, dacă ai furat. Dacă le dai partea, te uită imediat. Mita și șpaga, bunurile și avantajele nemeritate și ilegale sunt moneda supremă de schimb pentru menținerea puterii; peșcheșul și cadoul, instrumentele de acceptare a birului. Deci e ușor și nu te costă libertatea, prestigiul, viitorul politic al tău și rușinea familiei. Doar drumul european reclamă reguli, limite, constrângeri, competiție reală, egalitatea accesului la oportunități, independența justiției, combaterea corupției, democrație, stat de drept, bună guvernare.

Mai grav, reorientarea strategică duce nu numai la pierderea perspectivei democratice, economice, de prosperitate, dezvoltare, stat de drept, dar chiar la dispariția statului pe de-a-ntregul. Așezarea Republicii Moldova în subordinea și la cheremul noului Imperiu al Rusiei, înseamnă dispariția completă a statului. Nu e vorba despre suveranitate și independență, ci de suveranitate limitată de interesele Rusiei. Unde e patriotismul, forța de a apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială? Când te bați cu o opțiune politică, unionismul, și cu o etnie, Românii, majoritari în Republica Moldova, și ignori teritoriul ocupat de armata unui stat străin, Rusia, te uiți în altă parte când același stat îți recrutează cetățenii în armata sa, când îți sfidează oficialii și însemnele statului tău de pe pașapoartele oficiale, când pretinzi că te lupți cu corupția dar nu scoți un cuvânt despre spălarea ilegală a 22 de miliare de dolari de către FSB-ul aceleiași Rusii prin propriul tău stat, toate acestea arată că lumea e strâmbă și că protagonistul nu are a face cu nici un element de interes național, ci mai degrabă cu vânzarea de țară.

Dar mai nou, un alt mit se clădește în spațiul public și în cancelarii: mitul înțelegerii existente între Plahotniuc și Dodon, cu corolarul controlului lui Dodon de către Plahotniuc. Or aici avem de a face cu o utopie, politicianul îl domină copios pe omul de afaceri, iar absența totală de reacție la încălcarea Constituției și a liniilor directoare stabilite de mecanismele constituționale ale statului creează confuzie și întărește teoria înțelegerii subterane.

Ei, bine mă așteptam ca, în urma vizitelor la Moscova și Bruxeles, a afirmațiilor făcute pe plan intern și a acțiunilor cu Krasnoselski, majoritatea să reacționeze cu sancțiune majoră, Guvernul să aibă poziții tranșante, ambele instituții să se ducă la Curtea Constituționale pentru a-l sancționa pe poltron și a-l aduce în limitele atribuțiilor sale; nu să-l lase să zburde singur pe câmpii. Nu a fost așa, iar aici menținerea acestei timidități sau absențe de voință și acțiune, cu două scâncete prin declarații de presă și trei cuvinte prin vreun comunicat, riscă să afecteze fundamental acțiunile executive ale Guvernului prin ingerința neconstituțională și neavenită a celui înscăunat preşedinte.

Deci nu, nu cred în înțelegerea dintre cei doi, deși cred că Dodon a fost ajutat de Mr. P. la prezidențiale, și nu Maia Sandu. Pot crede că preferă răul cunoscut, dar nu că nu realizează că politicianul o să-i ia capul cu prima ocazie. Și peste toate, că o reacție e necesară, altfel trendul e suicidar și predarea puterii către socialiști, pro-ruși și Moscova e aproape. Pentru măcar încă jumătate de secol. Aviz și opoziției de dreapta din stradă, mioapă în a-și cântări dușmanii și prioritățile!