Alexandru Vakulovski // Mancurții nu se tem
Am văzut niște articole și mai multe postări în rețelele de socializare cu #numătem. La început nu m-am prins despre ce era vorba. Apoi, n-a fost greu deloc să-mi dau seama cine e în spatele jocului.
Am văzut niște articole și mai multe postări în rețelele de socializare cu #numătem. La început nu m-am prins despre ce era vorba. Apoi, n-a fost greu deloc să-mi dau seama cine e în spatele jocului.
Să începem cu numele. Cine strigă că nu se teme? De obicei cei care au luat un picior în fund și care fug rupând pământul. Dar să-i lăsăm să se prezinte pe curajoși, la descrierea evenimentului de protest de pe 27 august, în PMAN: “Campania #NuMăTem este lansată de societatea civilă în semn de protest împotriva crimelor săvârșite de-a lungul celor 25 de ani de independență. Pentru a susține campania, puteți schimba poza de profil cu cea similară a evenimentului sau să filmați un video prin care să îndemnați lumea să vină la Protest pe 27 august2016”ș.a.m.d. Deocamdată evenimentul creat are 260 de interesați și 298 de oameni care spun că vor participa.
Cine e “societatea civilă”, „organizatoare” a acestui eveniment-protest? Vedem: „organizat de NuMăTem.” Aha, cineva care nu se teme semnează cu NuMăTem, nu cu numele real. Aceeași concluzie, acel cineva se teme și nu vrea să i se știe adevărata identitate. Dar nu e greu de mirosit cam de unde vine. O inițiativă de protest de Ziua Independenței a avut-o Renato Usatâi, dar totul s-a lăsat cu o lălăială. Cred că nimeni nu mai e dispus să arunce cu suta de lei în populație. Nici măcar Dodon, chiar dacă inițial saluta inițiativa oratorului în chiloți, la care se alinia și Andrei Năstase.
Anume Năstase și Usatâi se bucură de #numătem. În ultimele zile ei difuzează imaginile și filmulețele din grup. Doar că Năstase, ca și Usatâi, nu se teme, deocamdată, de la Moscova. Cu această mișcare Năstase a mai pierdut alți susținători, care poate că încă îl mai credeau pro-european, deși acesta se cam juca la țambal.
De Ziua Independenței PMAN va fi, desigur, plină. Poate că vor fi și câteva zeci de persoane de la #numătem, ca să-și facă selfie și să anunțe apoi că au fost sute de mii. Plahotniuc, de care, de asemenea nu se tem, nu va fi, cred, acolo. Vor fi băieții din Armata Națională și militari străini. Ce vor crede ei dacă vor vedea găști de muieri care vor țipa: nu mă tem? Probabil jenă, dacă nu-i va apuca râsul. Pentru că vor fi din alt film, unul absurd.
Iar filmul din care sunt #numătemul e din poezia Țara mea de Petru Zadnipru. Ar putea s-o învețe, fac pariu că nu o știu, cine nu învață acum, nu învăța nici în URSS:
“Ţara mea, Moldovă-mamă,
Vatra doinelor străbune!
Ca un strugure de poamă
Stai pe harta Uniunii!
În buchetul de surate
Eşti, Moldova mea, o floare.
Albe fabrici și palate
Tu înalţi fermecătoare.
Când revarsă aur zorii
Peste-a dâmburilor creastă
De pe praguri de podgorii
Văd Moldova mea de astăzi.
De aici mă poartă gândul
Dintr-o zare-n altă zare
Şi văd cum prefac pământul
Feţi-Frumoşii cu tractoare”.