Statele Unite au avertizat cetăţenii americani să nu călătorească în Rusia, iar John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, a subliniat vineri că aceste recomandări se aplică chiar şi jurnaliştilor care lucrează în această ţară, după ce reporterul Evan Gershkovich de la The Wall Street Journal a fost arestat pentru două luni, joi, sub acuzaţia de spionaj, relatează CNN, citat de newsro. 

Oficialii americani au descris acuzaţiile de spionaj ale Rusiei împotriva jurnalistului ca fiind „ridicole” şi ”absolut absurde”.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden depune în continuare eforturi pentru a obţine o întâlnire cu jurnalistul american deţinut Evan Gershkovich, care se află în închisoarea rusă Lefortovo din Moscova.

„Nu am reuşit să obţinem acces consular şi nimeni din ambasada noastră nu a reuşit să se întâlnească cu el. Continuăm să lucrăm la acest lucru, desigur, şi o vom face până când vom obţine acel acces consular, pentru a ne asigura singuri cum se simte”, a declarat vineri John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

„Nu este momentul ca americanii să se afle în Rusia. Dacă vă aflaţi acum în Rusia - fie că este vorba de afaceri sau de agrement, orice fel de călătorie - trebuie să plecaţi acum. Nu este un loc bun pentru voi să vă aflaţi în Rusia, chiar dacă sunteţi un jurnalist care lucrează. Rusia este un mediu ostil pentru cetăţenii americani în acest moment. Şi este timpul să plecaţi dacă vă aflaţi acolo”, a subliniat Kirby.

Preşedintele Joe Biden a cerut vineri Rusiei să îl elibereze pe Evan Gershkovich, reporterul Wall Street Journal, care riscă 20 de ani de închisoare.

„Lăsaţi-l să plece”, a spus Biden, întrebat vineri de jurnalişti despre acest caz.

Întrebat dacă are de gând să expulzeze diplomaţi ruşi după reţinerea lui Gershkovich, Biden a răspuns: „Nu acesta este planul în acest moment”.

Anterior, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a descris acuzaţiile de spionaj formulate împotriva lui Gershkovich drept „ridicole”.

Cu toate acestea, perspectiva unei eliberări rapide pare din ce în ce mai puţin probabilă, deoarece oficialii ruşi continuă să vorbească despre Gershkovich în termeni care sugerează că o condamnare a sa este o concluzie inevitabilă.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că orice ”ameninţare” făcută de SUA în legătură cu Gershkovich ”culege furturnă”, a relatat presa de stat rusă.

„Ei trec imediat la ameninţări, represalii împotriva jurnaliştilor ruşi. Dacă această logică continuă în spaţiul public, vor culege furtună”, a declarat Zaharova.

Atât ea, cât şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, au declarat joi că Gershkovich a fost ”prins în flagrant delict”, dar nu au oferit nicio dovadă care să le susţină afirmaţia.

Gershkovich a pledat ”nevinovat” joi la acuzaţia de spionaj, în timp ce un tribunal l-a plasat în arest preventiv pentru două luni.