Macron și Biden vor ca Xi Jinping să ajute la găsirea unei soluții pentru războiul din Ucraina. Președintele francez merge în China
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul american Joe Biden, au semnalat marţi, într-o conversaţie telefonică, dorinţa ca China să ajute la "accelerarea" căutării unei soluţii la războiul din Ucraina, au declarat surse diplomatice franceze, transmite DIGI 24.
Discuţia între cei doi şefi de stat a avut loc cu câteva ore înainte de plecarea lui Emmanuel Macron pentru o vizită de stat de trei zile în China, la Beijing şi apoi la Guangzhou.
Această conversaţie a arătat "voinţa comună a Franţei şi a Statelor Unite de a-i angaja pe chinezi pentru a accelera, împreună cu noi, sfârşitul războiului din Ucraina şi a construi o pace de durată", conform sursei citate.
În cadrul acestei discuţii, preşedinţii american şi francez au dorit, de asemenea, să "obţină de la chinezi o contribuţie la efortul global de solidaritate Nord-Sud" şi "să construiască împreună cu China o agendă comună privind clima şi biodiversitatea".
În cadrul acestei vizite de stat în China, în perioada 5-7 aprilie, Emmanuel Macron va discuta cu omologul său, Xi Jinping care, din cauza apropierii de preşedintele rus Vladimir Putin, pare un factor decisiv în eforturile de a găsi o soluţie la războiul din Ucraina.