Întâlnirea dintre Putin și Lukașenko de miercuri a fost „lungă și semnificativă” și a durat „mult după miezul nopții”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN, citat de Digi24.

Cei doi dictatori s-au întâlnit, miercuri noapte, și urmează să discute din nou, joi, ca parte a Consiliului Suprem de Stat al Uniunii de Stat a Rusiei și Belarusului, cel mai înalt organism de guvernare a acestei organizații între cele două țări.

Putin și Lukașenko sunt așteptați să evalueze progresul programelor comune din domeniul industrial și să discute probleme particulare legate de cooperarea celor două state.

Peskov a mai spus și că dictatorul rus urmează să aibă întâlniri și cu așa-zișii lideri ai celor patru regiuni ucrainene anexate de statul agresor.

Rusia și Belarusul, tot mai apropiate de când regimul Putin a invadat Ucraina

Rusia și Belarusul, sub conducerea celor doi dictatori, și-au aprofundat și mai mult cooperarea de când regimul Putin a declanșat invadarea Ucrainei, regimul de la Minsk devenind, practic, o anexă a celui de la Kremlin. Recent, Rusia a anunțat inclusiv că desfășoară arme nucleare pe teritoriul bielorus și susține că face acest lucru ca răspuns la aderarea Finlandei la NATO.

La începutul invaziei, Belarusul și-a oferit teritoriul pentru a fi folosit ca rampă de lansare pentru invazia criminală a lui Putin.

Militari ai forţelor armate bieloruse au început, de marţi, să fie instruiţi în Rusia în utilizarea armelor nucleare „tactice”, a anunțat Lukașenko, marți.