Silvio Berlusconi, în spital, cu leucemie: „Este greu, dar voi reuşi şi de data asta”
„Este greu, dar voi reuşi şi de data asta”, a dat asigurări fostul premier italian Silvio Berlusconi, bolnav de leucemie şi spitalizat la terapie intensivă, scrie Digi24.ro cu referire la Il Giornale și AFP.
„Am reuşit să revin chiar şi din situaţii dificile şi delicate”, a afirmat el în paginile acestui ziar, care face parte din imperiul său mediatic, scrie Agerpres.
Magnatul media în vârstă de 86 de ani, la terapie intensivă de miercuri la prestigiosul spital San Raffaele din Milano (nord), „s-a odihnit şi reacţionează bine la tratament”, a declarat de asemenea vineri ministrul de externe, Antonio Tajani, la postul de televiziune Rai 3.
Tajani este numărul doi al partidului prezidat de Silvio Berlusconi, Forza Italia, care face parte din coaliţia guvernamentală condusă de Giorgia Meloni. Supranumit „nemuritorul” datorită longevităţii sale în politică şi reales în Senat în 2022, octogenarul are o infecţie pulmonară legată de o „leucemie cronică mielomonocitară de care suferă de o perioadă de timp”, potrivit medicilor săi.
Apropiaţii săi, în special fratele şi copiii, au defilat pe la patul său în secţia de cardiologie de la San Raffaele, spital situat la periferia oraşului Milano.
Susţinători ai clubului de fotbal Monza, proprietatea lui Berlusconi, au afişat un banner pe gardul spitalului: „Curaj, Silvio! Monza este alături de tine”.
Fostul premier şi senator Matteo Renzi (centru), vechi rival politic, a publicat vineri pe Twitter un mesaj de susţinere: „Curaj, Silvio. Te aşteptăm surâzător în Senat”.
Silvio Berlusconi, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Italia, cu o avere evaluată de Forbes la 6,4 miliarde de euro, a avut tot mai multe internări în spital în ultimii ani. Luna trecută, miliardarul a petrecut patru zile în acelaşi spital şi a fost externat în urmă cu o săptămână.
Intrat în politică în 1994, Berlusconi a fost premier timp de nouă ani în total. În ciuda unei serii de scandaluri sexuale şi procese care i-au pătat imaginea, el este în continuare îndrăgit de numeroşi italieni.