Fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, susține că la ora actuala „opțiunea ideală" ar fi ca Rusia să înceteze faza activă a „operațiunii militare speciale” și să se „înfigă ferm" în teritoriile ucrainene ocupate, scrie Hotnews. Analiștii de la ISW cred „bucătarul lui Putin” pregătește terenul informațional pentru a exploata un eșec militar rusesc în cazul în care contraofensiva ucraineană planificată va avea succes.

„Opțiunea ideală ar fi să anunțăm sfârșitul conflictului, să informăm pe toată lumea că Rusia a obținut rezultatele planificate și, într-un fel, chiar le-am obținut", a scris Prigojin pe canalul de Telegram al serviciului său de presă.

Potrivit lui Prigojin, principala sarcină a Rusiei pe viitor ar trebui să fie „stabilirea și înrădăcinarea fermă" în teritoriile ucrainene pe care le-a capturat.

În același timp, Prigojin a recunoscut că Ucraina este un "stat complet orientat spre naționalitate", mai degrabă decât unul care se vede ca parte a Rusiei.

Grupul de mercenari Wagner încearcă de nouă luni, alături de armata rusă, să captureze orașul Bahmut din estul Ucrainei, în timp ce Moscova încearcă să își consolideze controlul asupra întregii regiuni Donețk, pe care susține că a anexat-o alături de alte trei regiuni ucrainene.

La începutul lunii aprilie, Prigojin a recunoscut că forțele ucrainene nu se retrag din Bahmut și a declarat că o ofensivă rusă „iese din discuție" în acest moment.

Forțele rusești se confruntau cu trei probleme: lipsa unui „comandament organizat corespunzător", flancuri slabe și lipsa munițiilor, a adăugat Prigojin.

Prigojin a mai declarat vineri că Rusia „nu poate accepta niciun compromis" cu Ucraina, inclusiv negocieri, și că, dacă Forțele Armate ale Ucrainei nu au putut fi învinse „într-o luptă corectă", atunci Rusia ar trebui să își ia timp pentru a-și „întări mușchii" și să lupte din nou după aceea.

Prigojin, speriat de un posibil succes al contraofensivei ucrainene

Potrivit Institutul pentru Studiul Războiului, Evgheni Prigojin creează condițiile de informare pentru a exploata un eșec militar rusesc în cazul în care contraofensiva ucraineană planificată va avea succes.

Observația analiștilor de la ISW vine după ce Prigojin a mai spus că viitoarea contraofensivă ucraineană are mai multe șanse de reușită decât de eșec.

„Bucătarul lui Putin” a avertizat că un „stat profund" rus egoist (pe care îl definește ca fiind "o comunitate de elite apropiate de stat care operează independent de conducerea politică a statului și care au legături strânse și propria lor agendă") este în prezent în criză din cauza eșecurilor armatei ruse de a asigura o victorie rapidă. 

Prigojin i-a acuzat pe membrii acestui stat profund încorporat în birocrația rusă că sabotează în mod deliberat succesul Rusiei în război, deoarece caută să își reia viața privilegiată și confortabilă.

Prigojin a respins în mod explicit ideea oricăror negocieri pentru a pune capăt războiului și i-a îndemnat pe ruși să continue lupta, chiar dacă aceasta ar duce la o înfrângere temporară a Rusiei.

De asemenea, Rusia trebuie să ignore tentațiile de a reduce pierderile rusești și de a ajunge la o înțelegere, iar armata rusă trebuie să continue să lupte neîncetat în Ucraina, indiferent de cât de nefavorabile devin condițiile.

El a afirmat că orice scenariu în care Rusia se va confrunta cu o înfrângere va avea ca rezultat un val de "sentimente naționale radicale" în Rusia, care va servi drept catalizator pentru un patriotism rusesc revigorat și va permite „națiunii ruse să treacă prin botezul focului necesar pentru a ieși victorioasă și a învinge Ucraina”.

Este demn de remarcat faptul că Prigojin - unul dintre cei mai extremiști lideri de opinie din cadrul facțiunii ruse pro-război - consideră că Rusia poate suferi o înfrângere în Ucraina și că o astfel de înfrângere pe termen scurt ar fi de fapt în beneficiul Rusiei, mai subliniază ISW.