Ucraina recunoaște înaintări rusești la Bahmut, dar le atribuie „tacticilor siriene”
Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a recunoscut miercuri că trupele ruse au reuşit înaintări în oraşul Bahmut din estul Ucrainei, dar le-a atribuit tacticilor pământului pârjolit folosite deja în Siria de armata rusă, care acum le aplică din nou în oraşul ucrainean, relatează agenţia EFE şi postul CNN, peluați de Agerpres.
„Inamicul şi-a mobilizat toate eforturile pentru a-l lua sub control. Şi-au concentrat acolo nu doar cele mai profesioniste unităţi, Wagner, forţe speciale, trupe de asalt aeropurtate, dar trimit de asemenea arme şi echipamente. Ei nu ne pot confrunta în lupte de stradă pentru că le pierd, aşa că au recurs la tacticile lor siriene dovedite şi acum şterg de pe faţa pământului clădiri. Într-o asemenea situaţie, poziţiile sunt foarte greu de ţinut. De fapt, sunt imposibil de ţinut”, a spus responsabila ucraineană la postul public de televiziune.
Hanna Maliar a susţinut în acelaşi timp că trupele ruse „suferă acolo pierderi uriaşe”, în timp ce trupele ucrainene au „pierderi minime”.
Responsabila ucraineană a mai vorbit despre contraatacuri pe care armata ucraineană le-a lansat în zone precum Bahmut, Mariinka, Avdiivka şi Liman, toate în estul Ucrainei, şi a indicat că aceste acţiuni trebuie să fie privite ca o parte a contraofensivei prin care Ucraina speră să recupereze în săptămânile sau lunile următoare teritoriile ocupate de Rusia.
De partea sa, Moscova afirmă că trupele aeropurtate ruse au blocat oraşul Bahmut dinspre nord şi sud, în timp ce gruparea Wagner a mai înaintat în interiorul oraşului, unde a „eliberat” încă trei grupuri de clădiri în părţile de nord-vest, centru şi sud-vest ale oraşului.
În acest timp, un purtător de cuvânt militar ucrainean a acuzat Moscova de „provocare”, după ce gruparea Wagner a susţinut că trupe ucrainene în retragere au aruncat în aer patru clădiri din Bahmut şi ar fi ucis astfel 20 de civili