Forţele ruse au lovit cu o rachetă un muzeu din oraşul Kupiansk din nord-estul Ucrainei, omorând cel puţin un om şi rănind zece, a acuzat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a vorbit de un atac barbar, o nouă crimă de război, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Mai sunt încă oameni sub dărâmături”, a adăugat el într-un mesaj pe Telegram, acuzând ruşii că ucid ucraineni prin metode absolut barbare.

„Ţara teroristă face totul pentru a ne distruge complet. Trebuie să răspundem şi vom răspunde”, a mai scris el, distribuind şi o scurtă înregistrare video în care se pot vedea o clădire avariată, cu geamurile sparte, şi multe fragmente de zidărie împrejur.

Muzeul de istorie locală se află în centrul oraşului, foarte aproape de linia frontului. Andrei Ermak, şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, a precizat că forţele ruse au lovit cu o rachetă sol-aer S-300, model sovietic.

Liderul de la Kiev a promis că "toţi cei vinovaţi de crime de război vor fi aduşi cu siguranţă în faţa justiţiei, care va fi nemiloasă”.

Înainte de războiul declanşat de Rusia în februarie anul trecut, în Kupiansk trăiau 25 000 de oameni. Oraşul a fost ocupat de ruşi în primele zile ale invaziei în Ucraina, dar a fost eliberat în septembrie de forţele ucrainene, după o contraofensivă rapidă. Rusia a trimis ulterior întăriri în sectorul respectiv, în urma mobilizării a sute de mii de rezervişti.

Evoluţia conflictului a provocat teamă în rândul localnicilor, iar la începutul lui martie Kievul le-a cerut celor vulnerabili să părăsească oraşul.