Lavrov respinge îndemnurile Occidentului la negocieri între Rusia și Ucraina: „Este un fel de logică schizofrenică”
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a arătat iritat, marți, de ceea ce a numit o "teorie ridicolă" conform căreia statele occidentale vor cere Ucrainei să poarte negocieri de pace cu Rusia după contraofensivă, afirmând că această logică este "schizofrenică", informează Digi24.
"Acum a apărut această teorie ridicolă: haideţi ca noi să asigurăm acum Ucrainei o contraofensivă de succes, apoi să-i cerem Ucrainei, (preşedintelui Volodimir n.r.) Zelenski să înceapă negocierile. Dar aceasta este un fel de logică schizofrenică. Noi dorim ca de pe teritoriul Ucrainei să nu existe ameninţări la adresa securităţii noastre, iar aceste ameninţări s-au acumulat acolo de mulţi, mulţi ani, mai ales după lovitura de stat din februarie 2014", a spus Lavrov, referindu-se protestele împotriva influenței rusești din Ucraina care au dus la demiterea și fuga președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.
Lavrov a adăugat că speculațiile din țările occidentale privind contraofensiva Ucrainei ar confirma implicarea lor în conflict. Potrivit The New York Times, care a citat documente secrete ale Pentagonului scurse online, comandamentul militar ucrainean se pregăteşte să lanseze contraofensiva în luna mai. Potrivit publicaţiei, pentru aceasta, până la sfârşitul lunii aprilie, Ucraina trebuie să pregătească 12 brigăzi de luptă a câte 4 mii de oameni fiecare.