Avioane de vânătoare ale NATO au interceptat trei avioane militare ruseşti deasupra Mării Baltice
Avioane de vânătoare germane şi britanice au interceptat trei avioane de recunoaştere ruseşti în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Baltice, au anunţat miercuri Forţele aeriene germane, transmite Digi24.
Cele trei avioane ruseşti - două model Su-27 şi unul model Iliuşin-20 - nu au transmis semnale prin transponder. Ele au fost interceptate de avioane Eurofighter din forţele aeriene germane şi britanice, relatează DPA.
Estonia, Letonia şi Lituania - cândva foste republici componente ale Uniunii Sovietice şi în prezent membre ale NATO - nu deţin avioane de vânătoare şi se bazează pe Alianţa Nord-Atlantică pentru asigurarea protecţiei spaţiului lor aerian.
La începutul lui aprilie, după opt luni, armata germană a predat britanicilor comandamentul misiunii NATO de supraveghere aeriană în regiunea Mării Baltice. Totuşi, forţele aeriene germane vor continua să sprijine Marea Britanie în această misiune până la finalul acestei luni.