România a achiziționat 18 drone de luptă Bayraktar TB2
Anunțul a fost făcut miercuri de ambasadorul Turciei la București, în contextul în care România, avanpost, încearcă să își modernizeze armata în urma invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit AFP, citat de hotnews.
„Această țară prietenoasă, vecină la Marea Neagră și aliată a NATO, adaugă Bayraktar TB2 la arsenalul său”, a declarat pe Twitter diplomatul, Ozgur Kivanc Altan.
Un purtător de cuvânt al Ministerului român al Apărării a confirmat informația pentru AFP.
Contractul este în valoare de 321 de milioane de dolari, potrivit portalului Europa.eu.
Vor fi achiziționate 3 sisteme de drone, fiecare cu 6 platforme. În total Armata va dispune de 18 drone de tip Bayraktar TB2 și 6 platforme. Potrivit surselor oficiale, dronele vor intra în dotarea Forțelor Terestre Române.
Modelul de dronă TB2 al companiei private Baykar - coodonată de unul dintre ginerele președintelui Recep Tayyip Erdogan - și-a dovedit utilitatea în Libia și Azerbaidjan și apoi în Ucraina, unde TB2 au fost folosite în primele ore ale ofensivei rusești de anul trecut.
În prezent, Turcia exportă dronele sale relativ ieftine în 28 de țări, în special în Africa, dar și în Polonia, potrivit conducerii companiei.
În România, membră a NATO din 2004, războiul a avut un efect de accelerare, între intensificarea misiunilor Alianței Atlantice - cu câteva mii de soldați pe teritoriul său - și proiectele de modernizare a armatei.
Astfel, țara și-a majorat bugetul apărării la 2,5% din PIB în 2023, față de 2% anul trecut.
Ministerul Apărării așteaptă undă verde din partea parlamentului pentru a comanda 54 de tancuri americane Abrams la mâna a doua, precum și submarine, nave de contracarare a minelor și echipamente noi pentru navele de război românești.
De asemenea, râvnește la ultima generație de avioane de vânătoare americane F-35, dar probabil că va dura ani de zile până când acest proiect costisitor va deveni realitate.
Între timp, avioane F-16 la mâna a doua cumpărate anul trecut din Norvegia urmează să îi completeze flota, în timp ce MIG-21 din epoca sovietică, care formează coloana vertebrală a forțelor aeriene românești, vor intra în curând în hangar.
- Drona turcească Bayraktar TB2 este:
- U aparat de zbor fără pilot de tip avion.
- Aceasta are o lungime de 6,5 metri și anvergura aripilor de 12 metri.
- Greutatea maximă la decolare este de 650 de kilograme.
- Drona poate transporta două rachete dirijate de mare precizie MAM-L, cu o greutate de 21,5 kilograme fiecare, și două rachete MAM-C, cu o greutate de șapte kilograme fiecare.
- Acestea pot lovi ținte aflate la distanțe cuprinse între doi și opt kilometri.
- Autonomia de zbor a dronei este de până la 24 de ore, iar raza de acțiune în zona de vizibilitate este de până la 150 de kilometri.
- U aparat de zbor fără pilot de tip avion.
- Aceasta are o lungime de 6,5 metri și anvergura aripilor de 12 metri.
- Greutatea maximă la decolare este de 650 de kilograme.
- Drona poate transporta două rachete dirijate de mare precizie MAM-L, cu o greutate de 21,5 kilograme fiecare, și două rachete MAM-C, cu o greutate de șapte kilograme fiecare.
- Acestea pot lovi ținte aflate la distanțe cuprinse între doi și opt kilometri.
- Autonomia de zbor a dronei este de până la 24 de ore, iar raza de acțiune în zona de vizibilitate este de până la 150 de kilometri, potrivit Defense România.