FOTO // NASA va trimite un șarpe robotic pe una dintre lunile lui Saturn în căutarea vieții extraterestre
Există viață în afara Pământului? Un nou șarpe robotic ar putea fi cel care deslușește acest mister, scrie CBS News, citat de Digi24.
Robotul numit Exobiology Extant Life Surveyor (EELS) este dezvoltat de Laboratorul de Propulsie cu Reacție al NASA pentru o misiune spațială pe Enceladus, una dintre cele 83 de luni ale planetei Saturn, care se remarcă prin suprafața sa înghețată - cea mai albă și mai reflectorizantă din Sistemul Solar.
Astronomii cred că există un ocean sub gheața de pe Enceladus, acolo unde aceștia speră că vor găsi forme de viață.
EELS este un „robot autopropulsat asemănător unui șarpe” făcut din segmente cu „unități de propulsie rotative unice” care îi permit să se agațe de suprafețele dure și să se miște în mediul subacvatic.
Oamenii de știință speră că șarpele robotic va putea să șerpuiască prin fisurile de pe suprafața lui Enceladus pentru a pătrunde în oceanul de sub gheață. Robotul de aproximativ 100 de kilograme și lung de 5 metri este testat în diferite condiții de mediu pentru a se determina dacă este pregătit de misiune.
„Capul” șarpelui este operat printr-o tehnologie care îi permite robotului EELS să surprindă lumea în 3D și să trimită înapoi filmări în timp real operatorilor.
Între timp, corpul său era capabil să transporte și să se folosească de instrumente științifice care să le permită cercetătorilor să măsoare presiunea subterană, conductivitatea electrică și temperatura.
Lansarea robotului nu a fost încă anunțată, dar astronomii speră că vor putea finaliza conceptul EELS până în toamna anului 2024.
„Suntem la începutul proiectului, dar este realizabil în timpul vieții noastre”, a spus anul trecut managerul adjunct de proiect Rachel Etheredge. „Este o colaborare ambițioasă și suntem motivați de același entuziasm pe care îl avem pentru acest concept și de [descoperirile] științifice pe care am putea să le facem cu EELS.”
Odată ce va fi gata să plece, vor mai dura 12 ani pentru o navă spațială să transporte robotul EELS până pe luna lui Saturn, dar cercetătorii speră că robotului îi va lua doar câteva zile ca să ajungă în ocean.
„Sistemul EELS este o platformă mobilă de instrumente concepută pentru a explora structurile interne de teren, evalua gradul de locuibilitate și, în ultimă instanță, căuta dovezi că există viață”, a declarat NASA. „Este proiectat să se adapteze pentru a traversa terenul unei lumi oceanice, medii fluide, labirinturi închise și lichide.”
Dacă totul merge conform planului, șarpele robotic ar putea duce explorarea lumilor oceanice la următorul nivel, a spus NASA, ceea ce va permite „o explorare mai profundă a zonelor care odată erau de neatins”.