Ungaria va bloca următoarea tranşă de sprijin militar al Uniunii Europene destinat Ucrainei şi orice nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Kievul nu va scoate banca ungară OTP de pe lista sponsorilor războiului, a declarat miercuri ministrul de externe Peter Szijjarto, citat de Hotnews.

"Nu putem da undă verde atât timp cât OTP rămâne pe lista neagră", a declarat Peter Szijjarto. "Acelaşi lucru este valabil şi pentru sancţiuni", a adăugat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Săptămâna aceasta, Ungaria a blocat o propunere de alocare a încă 500 de milioane de euro dintr-un fond administrat de UE, Facilitatea Europeană pentru Pace, ca ajutor militar pentru Ucraina. Aceste fonduri ar permite guvernelor UE să depună noi cereri de rambursare pentru armele şi muniţiile pe care le-au donat Kievului.

În justificarea acestei acţiuni, Ungaria a cerut garanţii că şi alte regiuni, precum Balcanii sau Africa de Nord, vor primi bani din acest fond. Însă diplomaţii UE de la Bruxelles au declarat că, în spatele uşilor închise, Ungaria a precizat că principalul motiv al blocadei sale a fost includerea de către Ucraina a băncii OTP pe lista neagră a entităţilor sancţionate.

Oficialii UE au declarat că lucrează pentru a rezolva problema, încercând să stabilească dacă Kievul a pus pe lista neagră întreaga bancă sau doar filiala sa din Rusia.

Unii diplomaţi şi-au exprimat frustrarea faţă de mişcarea Ungariei, susţinând că cele două probleme nu ar trebui să fie legate şi amintind că şi alte companii din UE se află pe lista neagră a Kievului. "Vom vorbi cu ucrainenii şi vom vorbi cu statele membre (ale UE), inclusiv cu Ungaria", a declarat pentru Reuters un oficial UE de rang înalt, sub rezerva anonimatului. "Prioritatea noastră este clară - să ajutăm Ucraina să câştige un război. Iar pentru a face acest lucru, trebuie să existe ajutor militar şi financiar. Este o prioritate absolută pentru Uniunea Europeană", a punctat diplomatul.

Până în prezent, UE a acordat în total 3,6 miliarde de euro ca sprijin militar acordat Ucrainei din fondurile Facilităţii Europene pentru Pace (EFP).

Ungaria, care este membră a UE, dar şi a NATO, a refuzat să furnizeze echipament militar vecinului său ucrainean şi, de asemenea, a criticat în repetate rânduri sancţiunile UE împotriva Rusiei, deşi în cele din urmă a sprijinit toate măsurile convenite până în prezent.