Marea Britanie // Theresa May anunță că va forma noul guvern
Premierul conservator britanic Theresa May a anunțat vineri că va forma un nou guvern în urma alegerilor anticipate, promițând că acest executiv va asigura stabilitate și va negocia cu Uniunea Europeană cu obiectivul de a obține un acord de succes privind Brexitul, relatează agenția Reuters.
Partidul Conservator a obținut 318 mandate în Camera Comunelor, sub majoritatea absolută de 326 de mandate. Dar și-a asigurat sprijinul Partidului Democratic Unionist (DUP), care a obținut 10 mandate în noul legislativ.
„Vom continua să lucrăm împreună cu prietenii și aliații noștri din Partidului Democratic Unionist în special”, a spus Theresa May într-o scurtă intervenție în fața presei după ce a primit din partea Reginei Elisabeta a II-a mandatul de a forma guvernul.
---„Cele două partide ale noastre și-au construit o relație puternică de-a lungul anilor și aceasta îmi dă încredere că vom putea lucra împreună în interesul întregului Regat Unit”, a adăugat premierul conservator.
Ea a insistat că de acum înainte energiile trebuie canalizate către un Brexit de succes și că noul guvern pe care-l conduce va ghida țara către acest obiectiv.
Sursa: Agerpres