VIDEO // Doi astronauţi saudiţi, un bărbat şi o femeie, au decolat spre Staţia Spaţială Internaţională
O misiune privată organizată de compania americană Axiom Space a decolat duminică spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), având la bord primii doi astronauţi saudiţi, un bărbat şi o femeie, care vor ajunge pe staţia spaţială, relatează hotnews.ro.
Rayana Barnawi şi Ali Al-Qarni sunt însoţiţi de alţi doi membri ai echipajului. Peggy Whitson, o fostă astronaută de la NASA care a fost deja de trei ori pe ISS, comandă misiunea. Antreprenorul american John Shoffner este pilot.
Misiunea, numită Axiom Mission 2 (Ax-2), a decolat cu puţin timp înainte de ora 17:40 (21:40 GMT) la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9 de la Centrul Spaţial Kennedy, din Cape Canaveral, Florida.
Cei patru astronauţi folosesc o capsulă Dragon a Space X pentru a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională, unde urmează să sosească luni în jurul orei 13:24 GMT şi unde vor sta zece zile.
Unul dintre propulsoarele rachetei s-a întors pe Pământ şi a aterizat într-o zona desemnată, ceea ce este "o premieră pentru un zbor spaţial cu echipaj", a scris SpaceX pe Twitter.
"A fi prima femeie astronaut saudită şi a reprezenta regiunea este o mare plăcere şi o onoare", a declarat Rayana Barnawi, cercetător, în cadrul unei conferinţe de presă, cu câteva zile înainte de plecare.
Arabia Saudită a mai trimis în trecut unul dintre cetăţenii săi în spaţiu. În 1985, prinţul saudit Sultan bin Salman a luat parte la o misiune americană.
Însă această nouă călătorie în spaţiu face parte din strategia regatului ultra-conservator de a îmbunătăţi imaginea ţării, unde femeile nu aveau încă cu câţiva ani în urmă dreptul să şofeze.
Arabia Saudită a creat Autoritatea Spaţială Saudită în 2018, iar anul trecut a lansat un program destinat trimiterii astronauţilor în spaţiu.